Sunday, December 15, 2019

Odata...

...trecuti de perioada prunciei, in care sunt in deplina nerautate, copiii incep sa faca mici rautati. Incep  sa paseasca in lumea ispitelor si nu stiu daca e treaba noastra, a parintilor, sa ii judecam atribuindu-le etichete. In mod sigur le este folositoare o cenzura acolo unde ei nu si-o pot impune si o sfatuire repetata (adica iara si iara, de 1000 de ori, cu pace) pentru a le stimula constienta, ratiunea si intelegerea duhovniceasca.

Unii copii fac rautati in totala inocenta, mai ales pentru ca nu stiu sa estimeze toate efectele actiunilor lor si nu au exercitiul de a se pune in locul altuia. Ascultarea este un scut nepretuit pentru copii (ii fereste de multe accidente, dar si de lucruri stricatoare de suflet).

Tot in nevinovatie se incadreaza si lucrurile neplacute pe care copiii le fac fiindca Dumnezeu ingaduie aceasta ca parintii sa sporeasca in a cuprinde cu dragoste orice om. Sunt copiii - "lectie de iubire" care lucreaza la desprinderea parintilor de cele pamantesti si care se vor linisti prin minune dupa ce acestia isi insusesc ceea ce trebuie.

Altii au vadite inclinatii negative, au neajunsuri greu de dus pentru parinti. Unii explica asta prin transmiterea genealogica a dezechilibrului interior, prin lucrarea pacatelor parintesti (mai ales a celor din perioada conceptiei, gestatiei sau micii copilarii) in viata copilului. Pocainta specifica ("cu dedicatie") cred ca ar trebui sa extirpe stricaciunea.

Altora le da vrajmasul idei, speculand mintea lor slaba. Pe cei mici ii invrajbeste din nimicuri sau ii face sa intre in situatii periculoase. Celor mai mari le erodeaza increderea in dragostea si intelegerea parinteasca, insuflandu-i sa nege tot ce au primit de la acestia si lasandu-i ca pe niste copaci fara radacini.

Prin intermediul copiilor se razbuna adesea pe parintii care incearca sa duca lupta cea buna a nasterii de prunci. Asa ajung bietii sa se scarbeasca de familie si nu mai au nici tragere de inima sa munceasca. Rugaciunea este in acest din urma caz si arma puternica si leac tamaduitor.

No comments:

Post a Comment