Pe Elena...

celelalte fete alaturi de doua
mamaite adoptive ale noastre😊

...nu o va inlocui nimeni in inimile noastre. Nu poate fi vorba de asa ceva. Mereu ne raportam la ea ca la o prezenta binefacatoare si o simtim vie si lucratoare in duh. Sotul meu traieste aceste lucruri mult mai intens ca mine: mereu cand cumparam ceva tuturor copiilor, ii ia si ei ceva, "partea ei" asa cum o numeste el, apoi o daruieste vreunei fetite.

La masa la botez se gandea sa puna undeva intr-un colt si poza ei cu o candeluta, dar se temea ca va intrista atmosfera pentru altii. In dimineata botezului a inceput sa ii vorbeasca ei direct: "Elenita mea iubita, spune-mi cum sa fac sa te am si pe tine cu noi la masa!" La scurt timp dupa asta, se trezeste ca il imbratiseaza pe la spate doua manute de copil. Era Monalisa, o tigancusa care cerseste la noi la biserica, care intotdeauna ii aduce aminte de Elena, fiindca seamana putin la chip si careia mereu ma punea sa ii cumpar hainute atunci cand cumparam pentru toti copiii, ca si cand i-as fi luat fetitei noastre.

Partea minunata a acestei intalniri nu este numai coincidenta dintre gandul lui si aparitia ei, ci si faptul ca nu o mai vazusem de mult fiindca fusese plecata din localitate vreo 4 luni si ca si-a facut aparitia in mod neobisnuit in dimineata aceea de joi, cand ea nu calca pe la biserica dimineata decat in weekend, ca sa castige vreun banut.

Asa a ajuns Monalisa cu noi la masa😊