 |
| in cot n-ar strica :) |
Am avut mai demult o vecina care lucra ca asistent maternal si avea in plasament o fetita la care tinea atat de mult incat pana la urma a si infiat-o. Cu toate astea, am surprins un aspect: vorbea despre retardul psihologic al fetitei cu indiferenta si chiar se amuza uneori pe tema asta. Sunt convinsa ca altfel s-ar fi exprimat daca ar fi vorbit de copiii nascuti de ea. Sigur ca se poate comenta la nesfarsit despre faptul ca nu trebuie sa judecam si ca nu putem sti ce simtea ea in realitate. Nu am putut sa nu remarc detasarea din atitudinea ei.
O educatoare poate sta cu 30 de copii fara prea multa bataie de cap ("astia doi ma obosesc mai mult decat toata clasa de la scoala" imi spunea o invatatoare) si o asistenta de garda poate supraveghea toti copiii bolnavi de pe sectie tocmai fiindca interactiunea cu copiii respectivi se petrece mai la rece. Ca mama insa nu poti sa nu te implici emotional. Prin mine inca se filtreaza dureros fiecare conflict intre ei, fiecare scancet si fiecare miorlaiala. Asta ma termina de fapt.
"Prin mine inca se filtreaza dureros fiecare conflict intre ei, fiecare scancet si fiecare miorlaiala. Asta ma termina de fapt."
ReplyDeleteInteleg prea bine ce vrei sa spui...
Ce nimerit pica postarea asta... Mai am puțin și intru in depresie din cauza bolilor prin care trec copiii. Când se vindeca unul incepe altul, cu altceva. Ma simt epuizata psihic.
ReplyDeleteElisabeta, iarta-ma, ai pus in antiteza cazul vecinei si cazul tau, dar sunt doua cazuri particulare pe care le cunosti tu bine, mai mult nu poti trage o concluzie. Chiar si detasarea pe care ai observat-o la vecina e subiectiva, ai filtrat ceea ce ai vazut prin mintea proprie si poate ai scapat alte amanunte.
ReplyDeleteSunt parinti adoptivi ce-si iubesc copiii infiati din tot sufletul si sunt parinti firesti care nu au dragoste, nu sunt ca tine.
"Există copii care trăiesc cu părinţii lor fireşti, dar iubesc mai mult pe alţi oameni, pentru că părinţii lor nu au dragoste." (Cuv. Paisie Aghioritul, "Viata de familie")
Sigur ca filtrez prin mintea mea, ca imi scapa amanunte si ca sunt subiectiva. Din perspectiva mea subiectiva: daca te doare inima de handicapul unei persoane nu-ti prea vine sa razi de ea.
ReplyDelete