Din Fascinating Womanhood 2

Iartă-l pentru rănile din trecut.

Chiar dacă soţul tău te-a dezamăgit în trecut, încearcă să-l ierţi. Doar iertarea alină durerea cu adevărat. Poate că e lucrul cel mai greu pe care l-ai avut vreodată de făcut. Biblia ne spune: "ceea ce semeni aceea vei secera". Seamănă deci seminţele iertării şi vei culege iubirea soţului tău în toate zilele vieţii tale. Cercetează-ţi inima! Iertarea greşelilor din trecut trebuie să fie deplină.

Nici un bărbat nu poate iubi o femeie ranchiunoasă şi ursuză (cel mult o suportă în preajma lui). Poate că fiecare dintre voi păstrează în inimă o oarecare supărare sau indignare pentru felul în care a fost tratată. Poate sunt răni adânci, cum ar fi infidelitata conjugală. Aceste resentimente efectiv înăbuşă dragostea. Alungaţi-le! Drenaţi otrava ţinerii de minte a răului! Îngenuncheaţi înaintea Domnului şi cereţi-i să vă dea putere să daţi trecutul uitării!

Odată ce te-ai eliberat de toate acestea iubirea îţi va inunda inima din nou. Doar aşa poţi începe să zideşti căsnicia pe care ai visat-o.

De când mă străduiesc să pun început bun cu ceea ce învăţ din această carte mă tot poticnesc, dar nu mă las. Odată, cu ocazia unei cicăleli de la care nu m-am putut abţine, am avut surpriza să-l aud pe soţul meu spunându-mi: "De ce vrei tu să strici armonia care a început să fie între noi?". Şşşş! Nu i-am zis nimic despre carte, dar se pare că a avut efect, cu toată stângăcia mea în domeniul "feminităţii fascinante".

Jucăm în prelungiri :)

 Pe la o lună a Elenei părea că s-a cam terminat cu lohiile. Apoi au reapărut, la început în cantităţi reduse, apoi tot mai abundente şi, ceea ce m-a pus pe gânduri, erau de culoare roşie. La 6 săptămâni am fost la control la medicul cu care am născut. M-a examinat doar clinic: tuşeu şi valve, apoi mi-a spus liniştită, pufăindu-şi ţigara: "Colul e curat, nu vin cheaguri. E ciclul menstrual...". Am avut mari rezerve legate de diagnosticul ei, mai ales că şi la celelalte naşteri prima menstră a fost cel mai devreme după 8 luni şi, în plus, alăptez exclusiv. Am aşteptat totuşi 10 zile să văd ce se întâmplă. Între timp am băut intensiv ceai de coada calului şi am luat capsule cu pulbere de cretisoara. Fără rezultat (de fapt efectul lor puternic hemostatic l-am putut vizualiza la recoltarea probei de sânge în spital, când se coagula instant, în seringă, încât au trebuit să mă înţepe de două ori şi să se mişte mai repede ca să obţină o probă valabilă).

 Am sunat-o pe doctoriţa cu care am născut primii 4 copii şi mi-a spus că trebuie făcut cât mai repede un ecograf transvaginal, că cel mai probabil e un rest de placentă, dar în mod excepţional poate fi o molă ori un coriocarcinom şi că în mod sigur nu scap de chiuretă sau cel puţin de aspirator. M-a cuprins frica. Am trimis mesaj la duhovnic şi la câtiva prieteni care ştiu că se roagă cu adevărat când le cer asta.


A doua zi, cu vreo 4 acatiste la bord, am pornit în căutarea unui eco mai ieftin. La trei cabinete diferite am găsit preţuri diferite: 70 , 120, 200ron. Cel cu 200ron a fost tăiat din start de pe listă, deşi acolo erau cei mai renumiţi ginecologi din oraş, pentru că, în afară de eco, mai trebuia plătită şi consultaţia - 100ron şi ajungeam la o sumă prea mare pt buzunarul meu. La cabinetul cu 70ron eram prima persoană în sala de aşteptare. Înăuntru erau "doar câteva chiuretaje". Au trecut vreo două ore, timp în care simţeam clar că nu e locul meu acolo.  M-aş fi dus la cealaltă policlinică, dar n-aş fi vrut să irosesc 50 lei pe presentimentele mele. Învârteam metania pe mână cu speranţa ca Dumnezeu să mă ajute să iau o decizie corectă. La un moment dat s-a luat curentul, dar în două minute şi-a revenit, aşa că n-am plecat. A venit şi momentul să intru şi am şi achitat un bon în valoare de 70 lei. Când să pornească madam doftoroaia ecograful a constatat cu stupoare că s-a ars şi e mort. Ar fi vrut ea să mai stau până-l repară, dar eu am refuzat-o politicos, mi-am luat banii şi am plecat bucuroasă, simţind că Dumnezeu mă ia efectiv de mână când nu ştiu ce să fac.

La cel de-al treilea cabinet particular totul a mers perfect: 

• am găsit un loc de parcare fix lângă cabinet (eram deja prea ameţită pentru a merge pe jos pe caniculă)
• era de rând un medic bun pentru care primisem recomandare de la o preoteasă cum că ar avea şi frică de Dumnezeu şi n-ar face avorturi
• îl ştiam şi din alte discuţii şi aflasem că are lucrare de doctorat (pe care nu o cumpără!) chiar pe ecografie
• deşi programările erau full, am găsit când am intrat o cunoştinţă de la catedrală care mi-a înţeles situaţia şi mi-a cedat 10 minute din timpul ei de consultaţie
• nu ştiu de ce, dar în loc de 120 lei mi s-au cerut doar 55 lei

A confirmat şi el diagnosticul : "polip placentar". Mi-a zis că am făcut bine că m-am grăbit, fiindcă fluxul de sânge era considerabil, şi m-a chemat a doua zi dimineaţa în spital pentru intervenţie. Acum sunt bine, am o uşoară jenă pelvină, dar "robinetul" se pare că s-a închis.

Fac şi eu cum se procedează cu sponsorii :) Mulţumesc şi pe această cale lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale, Sfântului Pantelimon, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Sfintei Ecaterina, Sfântului Ioan Maximovici şi Sfântului Luca al Crimeei. Aceştia au fost sponsorii mei la capitolul sănătate.

Supărare

De la un timp Grigo n-o mai agreează pe buni: mârâie la ea, o bate din senin şi nu vrea să mai meargă la plimbare cu ea. L-am întrebat într-o seară de ce face aşa şi mi-a răspuns că e supărat pe ea. L-am tot descusut şi am înţeles că o ţine minte pentru că acum vreo săptămână, când a făcut pipi pe el la locul de joacă din parc nu l-a mai lăsat la copii şi l-a certat.

Mi-am adus aminte că, într-adevăr, într-o dimineaţă l-am găsit cu buni pe o bancă ceva mai departe de nisip, cu o feţişoară tare morcovită. Când m-am apropiat de el m-a respins cu un "Pleacă!", dar ostilităţile s-au topit printr-o îmbrăţişare caldă. S-a confesat cu boticul lui bosumflat: "Am făcut pipi pe pantaloni!" Asta era... "Nu-i nimic, mami! Aşa mai uită copilaşii. Te iubesc şi nu sunt deloc supărată pe tine pentru asta."

Ieri i-am spus bunicii tot şi i s-au umezit ochii. Mi-a zis: "Eu un o anumit fel de a reacţiona (moştenit şi el): când cineva greşeşte credeam că e bine să-l pedepseşti, să ţină minte. Să ştii că atunci când am văzut cum te-ai purtat tu, ce frumos l-ai luat în braţe şi l-ai liniştit mi-am dat seama că am greşit şi mi-a părut rău!"

Cel mai greu însă e să reuşeşti să ceri iertare unui pitic, să-l faci să-ţi înţeleagă regretele şi să te accepte, să aibă din nou încredere în tine. Uneori un gest mărunt lasă o rană greu de vindecat.

iulie 2012

Din Fascinating Womanhood 1

Cartea e concepută în stil oral, ca o succesiune de cursuri interactive, de aceea se foloseşte mult persoana a doua:

V-aţi întrebat vreodată ce anume vede un bărbat la o femeie care în ochii voştri nu pare deloc interesantă? Bărbaţii nu gândesc la fel ca noi şi nu apreciază la o femeie aceleaşi lucruri pe care le apreciem noi. Nevoile lor interioare sunt cu totul altele decât ale noastre. Să privim puţin prin ochii lor!

Bărbaţii sunt impresionaţi de drăgălăşenia, voioşia  şi inocenţa copilărească unei femei. Cu cât mai delicată, mai feminină, mai încrezătoare (în capacitatea lui de a o proteja) şi mai inocentă pare ea, cu atât mai atrăgătoare este. În plus, o femeie plină de viaţă este întodeauna încântătoare şi fascinantă. Aceste calităţi răscolesc şi sensibilizează inima unui bărbat, trezind în el dorinţa de a te face fericită, de a te înconjura cu dragoste.

Doresc să fac o mică precizare: aici este vorba despre iubire. O femeie desfrânată, care nu are nici una dintre aceste calităţi, poate seduce, dar niciodată nu poate trezi sentimente profunde. E important să înţelegi această diferenţă.  Înfăţişarea pe care o ai nu are o influenţă deosebită asupra relaţiei dintre voi. Se presupune că aspectul tău exterior a fost deja acceptat, doar sunteţi căsătoriţi.  Atunci când îţi vei face soţul să se simtă minunat vei arăta minunat în ochii lui.

responsabilităţi care ne unesc

Secretul nr1: acceptă-l aşa cum este, priveşte-i părţile bune.

Aceasta este a doua nevoie importantă a soţului tău. Nu încerca să-l schimbi chiar dacă o faci "pentru binele lui". Majoritatea femeilor fac această greşeală. De obicei bărbaţii nu se transformă cu adevărat, iar dacă cedează insistenţelor tale, atunci ai de plătit un preţ scump: îşi va retrage dragostea pe care o arăta altădată. 

Încercând să le modificăm comportamantul le transmitem că nu-i acceptăm întru totul şi îi rănim (se simt cam cum v-aţi simţi voi dacă v-ar spune "Nu te mai iubesc!"). De multe ori şi ei îşi cunosc punctele slabe, dar nu au nevoie să ne centrăm atenţia pe ele. Schimbările reale în bine vin din interior. Ei au nevoie de admiraţia voastră aşa cum voi aveţi nevoie de dragostea lor. 

Bărbaţii cicăliţi au tendinţa de a petrece mai mult timp departe de casă, în compania celor care îi acceptă aşa cum sunt, sau doar se vor închide în ei înşişi în faţa televizorului sau calculatorului. Devin critici faţă de soţile lor, arată multă răceală şi este posibil să nu vrea să mai vorbească deloc cu ele. 

Cu cât mai mult te va iubi, cu atât mai mult va încerca să te mulţumească, să fie la înălţimea aşteptărilor tale, dar trebuie să fie iniţiativa lui.  Un bărbat poate face lucruri de necrezut pentru femeia iubită. Şi tu poţi trezi sentimente dintre cele mai puternice şi mai nobile în inima soţului tău.

Pe blogul Mariei puteţi găsi o traducere mai extinsă a cărţii.

Covrigei

În zilele de post simţim nevoia să roţăim câte ceva, mai ales în timpul plimbării de după amiază. Nu voiam să fie nici ceva dulce, nici cu margarină, nici cu "brezel". Am găsit nişte covrigei delicioşi, cu coca pe bază de vin alb şi ulei de măsline. Inconvenientul era preţul de 8-9 lei pentru 400g covrigei. Se numesc taralli şi am făcut şi noi o porţie după reteta din link şi au ieşit grozavi. Am fi putut condimenta cu diverse, dar bucătăreasa (fata mea cea mare) i-a vrut simpli.

      300g faina, 100 ml ulei, 100ml vin alb,1lgţ sare,1/2 lgţ praf de copt (poate ar merge şi cu drojdie) nu fac 8 lei, mai ales că toate ingredientele sunt "de căpătat" :)

Transformări

"Femeile înţelepte îşi zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor" Toţi citim Sfânta Scriptură, dar adevărul ascuns în cuvintele ei ni se dezvăluie din când în când străpungându-ne inima ca şi cum atunci ar fi prima oară când deschidem ochii pe versetul respectiv. 

La începutul căsătoriei noastre soţul meu era pentru mine iubitul perfect, prietenul ideal. De multe ori vara, după ce adormeau copiii, rămâneam împreună de vorbă până târziu, privind cerul înstelat din amărâtul nostru balcon, unde mă simţeam mai fericită decât dac-aş fi fost în "tour Eiffel" fiindcă dragostea transforma totul. Parcă nu aveam nici o divergenţă de opinii, cel puţin eu nu-mi amintesc.

sursa

Singura mea nemulţumire faţă de el era lipsa lui de responsabilitate în ceea ce priveşte organizarea treburilor casnice şi creşterea copiilor. Se vede treaba că poezia nu merge mână-n mână cu spiritul practic. Nu are rost să intru în detalii, dar împrăştierea lui era întotdeauna la modul superlativ şi mereu peste puterea mea omenească de a răbda şi de a mă autosugestiona. Cu timpul eu am devenit o femeie cicălitoare, mereu nemulţumită de ajutorul primit.

Pentru că mă iubea foarte mult a ţinut cont de criticile mele şi s-a schimbat, aşa că în prezent am cel mai empatic :) soţ în ceea ce priveşte gospodăria. Dar totul s-a desfăşurat în detrimentul laturii sentimentale şi al comunicării. Aşa simt eu, şi am o intuiţie feminină care rareori dă greş. Sunt tot "prinţesa" lui, dar e mult mai nervos, mai critic şi mai închis (doar faţă de mine) ca altădată.

Citesc printre picături cartea Secrets of fascinating womanhood (la recomandarea de aici a Mariei) şi sunt copleşită să descopăr mulţimea greşelilor pe care le-am făcut în căsnicia mea crezând că îmbunătăţesc situaţia. De asemenea descrierea "simptomatologiei" unei căsnicii bolnave din pricina atitudinilor greşite ale femeii e foarte bine punctată şi am recunoscut multe din transformările pe care le-a suferit relaţia cu soţul meu de-a lungul timpului.

Vreau să-mi fac timp să mai traduc din carte fragmente pe care le consider folositoare, fiindcă punând câte puţin în aplicare din sfaturile autoarei am observat schimbări în bine mult mai repede decât credeam. Într-adevăr arta feminităţii creştine e o raritate printre femeile zilelor noastre, dar e o binecuvântare să o poţi învăţa măcar din cărţi. Primul pas către restabilirea armoniei conjugale ar fi, conform cursului, să renunţăm la tot ce ţine de orgoliul feminin, să fim smerite, umile ("humble"), să ne recunoaştem partea de vină şi să pornim cu toată sinceritatea în căutarea iubirii pierdute. Dar ca să dobândim, trebuie mai întâi să învăţăm să dăruim cu toată inima.