Am, nu numai unul. Adesea sunt tentata sa povestesc cat sufar din pricina lor, dar am zis sa nu ii clevetesc online😊
In primul rand incerc sa imi cultiv blandetea, ceea ce e foarte greu in conditiile in care copilul agresat/nedreptatit asteapta de la mine sa il razbun.
Nu caut cu orice pret sa le fiu pe plac, abolind limite de frica unui comportament de respingere din partea copilului.
Nu caut cu orice pret sa le fiu pe plac, abolind limite de frica unui comportament de respingere din partea copilului.
Opresc fizic comportamentul agresiv. Uneori sunt prinsa cu altceva si chiar nu pot interveni decat verbal.
Ii separ in camere/zone de lucru diferite.
Am conceput mobilierul cu birouase mai mici si dulapioare separate pentru fiecare.
Le ofer ca alternativa la compania fratilor diverse activitati placute pe care sa le execute solo.
Ma straduiesc sa ii scot mult din casa, fiindca am observat ca in aer liber se cearta mai putin.
Nu prea am aplicat pedepse. Cand comportamentul mi se pare inadmisibil, folosesc o palma la fund ca dus rece pentru aducerea aminte de reguli de convietuire.
Cand fac judecata intre ei incerc sa fiu intelegatoare fata de ambele parti, fiindca stiu ca nici cel care e vinovat nu actioneaza chiar fara motiv. Adesea motivul e profund si nici copilul nu il recunoaste.
Incerc sa le dezvolt atentia/trezvia la ispitele vrajmasului. Ce ti-a venit sa arunci din senin cu jucaria in capul surioarei? Nu stiu. Vezi? Vrajmasul iti da un gand/o idee prin care sa faci rau si nici nu ti-ai dat seama.
Fac observatii, comentarii, comparatii prin care incerc sa le stimulez compasiunea si intelegerea rostului pazirii poruncilor, mai ales a iubirii de aproapele.
In sinea mea incerc sa pun si pe seama patimilor mele comportamentul respectiv: poate in perioada sarcinii cu el nu am pazit pacea launtrica, poate cand era ff mic m-am comportat necenzurat si am dat exemplu rau sau chiar l-am traumatizat, am fost prea rigida sau prea libertina in educarea lor.
Incerc sa ii iubesc cu dragoste dumnezeiasca, nefacand compromisuri vatamatoare, ci pogoraminte intelepte.
Incerc sa ii iubesc cu dragoste dumnezeiasca, nefacand compromisuri vatamatoare, ci pogoraminte intelepte.
Ma rog in fel si chip, in taina sau cu voce tare, in prezenta sau in absenta lor, ii miruiesc, ii sfatuiesc sa citeasca Scriptura/psalmii.
Ecaterina, situația ta este la indigo cu a mea.Daca se va gasi o soluție în această privință , nu cugeta să o împărtășești. Si eu sunt in aceeași situație, nu-mi vine să cred că mai poate exista cineva identic cu copilul meu.Eu îmi pun nădejdea în Dumnezeu, iar dacă toată această împotrivire a lor se va schimba in ceva pozitiv, ei vor deveni adulții care vor schimba lumea.
ReplyDeleteCred ca rabdarea si fermitatea pe pozitii ajuta copiii sa depaseasca perioadele dificile. Cu varsta divergentele se atenueaza.
DeleteEmpatizez cu dvs pana la identificare cu tot ce ati scris, culmea, din nou, exact când si eu am trăit la fel de intens aceleași dileme, mai ales în contextul Sfintei Evanghelii de azi. In afara de rugăciune, pe care o vom înălța si pentru dvs in aceasta dupa-amiaza la Taina Sfântului Maslu, va pun la suflet aceste versuri, la care am luat si eu aminte:
ReplyDelete" Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor. "
G. Cosbuc
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/rugaciunea-iti-deschide-ochii-ca-sa-l-vezi-pe-cel-de-langa-tine-sa-i-cunosti
ReplyDeleteJ.C.LARCHET, postare de azi, pe Doxologia
Multumesc de raspuns! Da, toate acestea le facem si noi, toate auto-analizele mi le-am facut si incerc sa repar ce am stricat la inceputuri, cand eram mai tanara si mai impetuoasa. Aveti dreptate ca lucrarea rodeste incet-incet. Dupa ce am petrecut 3 zile cu ei la manastire, am remarcat ca acest copil a fost cel mai ravnitor si s-a integrat cel mai bine in programul si randuiala stricte de acolo. Chiar a considerat slujbele de neratat si l-am suprins rugandu-se cu metanierul sau lucrand in liniste prin curte alaturi de adulti. Pentru mine, a fost de nerecunoscut si mi-au adus o mare mangaiere si nadajde aceste observatii. Multumesc si pentru rugaciune. Ma voi folosi de ea!
ReplyDeleteAm si eu un exemplar din acesta. Am observat ca, aproape invariabil, comportamentul si atitudinea lui depinde de starea mea interioara: sunt agitata, nervoasa, stresata, fara rabdare, obosita, etc? Atunci el se va comporta cat se poate de urat, ca ca ma provoace, pt ca nu ii este confortabil sa aiba alaturi o mama care nu se si il poate gestiona. Eu sunt calma si binedispusa si cu rabdare? El este la fel. Ce am mai observat este ca ca atu cand e cu alti adulti, gen bunici sau alte persoane care il ingrijesc ocazional, se poarta (aproape) exemplar. Ceea ce ma ma face sa cred ca stie f bine ce e bine si ce rau, care sunt regulile, ca nu am vb degeaba anii astia si ca au incoltit semintele. Concluzia? Sa ma gestionez pe mine cat mai bine, si copilul se aliniaza aproape automat.
ReplyDeleteG
Si eu am un astfel de exemplar. Am observant ca daca reuses sa-mi fac timp sa-L dragalesc mai mult sau sa petrecem timp 1to1 E mult mai bine pentru o perioada. Alice
ReplyDeleteAvem și noi unul din 6 mai dificil, asemănător cu cel descris de tine. Cred ca la starea lui de nemulțumire a contribuitrebuit atat nașterea fratelui mai mic cât și răbdarea limitată a fraților mai mari. E greu tare, dar tu ai identificat deja metodele de abordare și de luptă, de ce nu, cu această situație. Nu ai cum sa fii prezenta în absolut toate conflictele și asta e destul de frustrant, însă am convingerea că în timp și cu rugăciune aceste devieri se vor calma. La al nostru parcă e deja mai bine. Cred ca și spațiul locativ prea îngust este un factor de stres pentru cei înghesuiți în el. Domnul să vă ajute, draga mea!
ReplyDelete