Sunday, October 1, 2017

Blogul acesta...

...e una dintre micile mele bucurii. E un coltisor in care ma retrag pentru a ma relaxa. Desi ar putea parea si ca o deschidere la lupta de idei in camp deschis, nu ma centrez pe confruntari de genul acesta pentru ca nu prea cred in schimbari ale oamenilor prin polemica. Prin fereastra lui comunic de fapt cu oameni cu care rezonez. Pe unii dintre ei ii simt chiar ca ne iubesc, de aceea nu pot posta oricand in acest spatiu de intalnire virtuala.

Cand nu scriu pe blog perioade indelungate este pentru ca sunt in suferinta, si aici ma refer in special la suferinte duhovnicesti. In ultimul timp am avut parte de multe incercari, din care zic eu ca am iesit mai caliti. Cele mai greu de purtat au fost isipitele din interior ale casniciei, mai ales ca varsta asta de 40 de ani am simtit.o ca pe o varsta a bilantului si a redefinirii personale. Toate astea fiind pe fondul decesului unui copil si al depresiei celor din jur, am simtit deseori ca sunt singura care mai tine steagul sus si se lupta cu morile de vant. A trebuit sa dau de unde nu mai aveam, sa ofer lumina din mijlocul intunericului, sa nu imi pese de ceea ce simt si sa ma ocup exclusiv de ceea ce au ceilalti nevoie sa primeasca. In putinatatea mea sufleteasca mi s-a parut cel putin istovitor.
Si fiindca ochii sunt poarta catre suflet adaug doua selfie-uri pe care mi le-am facut in momente diferite, ambele de intensitate emotionala negativa maxima. De ce mi le.am facut? Pentru ca am vrut sa le tin minte si sa am de ce ma bucura ca voi fi scapat de bantuiala potrivnica

9 comments:

  1. Bine-ati revenit! Am fost ingrijorata, dar ferm convinsa ca veti trece peste toate greutatile. Va pomenesc in fiecare seara la rugaciune, si ma rog sa va intareasca bunul Dumnezeu atat pe dumneavoastra cat si pe cei ai casei. Sunteti un om puternic si un model demn de urmat. Sa stiti ca aveti multi prieteni, chiar daca unii doar virtuali, care va poarta tot timpul in suflet!

    ReplyDelete
  2. Te imbratisez cu putere si pretuire!

    ReplyDelete
  3. Sa fii cea mai indreptatita sa ai depresie (altcineva decat mama nu cred ca poate simti mai intens durerea pierderii copilului) si totusi sa tii steagul sus pentru a-i incuraja pe ceilalti, este o incercare foarte mare. Cand voi privi, in viata viitoare, la stralucirea cununilor tale, cred ca voi regreta ca am cerut de atatea ori la Dumnezeu sa imi usureze crucea...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu nu ma manifest in exterior, am somatizat mai mult. Sotul plangea zilnic, si mai ales cand ne strangeam toti la masa. Copiii ar fi avut nevoie de optimism. A trebuit sa joc si teatru uneori, sa ma silesc sa zambesc...Si acum ma mai cauta tristetea uneori, dar fac orice sa o alung

      Delete
  4. Doamna Ecaterina va imbratisez!
    Mam tot gandit la dumneavoastra,dar am simtit ca prin cuvinte scrise aici nu voi reusi sa va transmit nimic!
    Toate gandurile si simtamintele vune sa vi se alature,iar cele rele sa se sfarame!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc! Ma ajuta orice rugaciune si chiar orice gand bun, fie el si nerostit.

      Delete
  5. Multa putere sa treceti peste tot!

    Va trimit toate gandurile bune!

    Cu drag,

    Daniela

    ReplyDelete
  6. Și noi va iubim și va pomenim, aveți numele pomenite și la prima mănăstire ortodoxă din Austria (greceasca), unde s-a călugărit un prieten de familie. Domnul sa va întărească în răbdare și să vă rânduiască cununile mucenicilor! Mă bucur mult că ne mai scrii cate ceva aici!

    ReplyDelete
  7. Domnul sa va întărească pe toți!

    ReplyDelete