Nu ştiu cum vor trece aceşti ani... Îmi doresc să pot rămâne în continuare prietena copiilor mei şi să ajungă să se raporteze la viaţă de pe poziţii creştine (altminteri poţi oricând spune răului bine)
"Nu vi s-a întâmplat oare şi vouă să auziţi în discuţii sau să citiţi în cărţi cum filozofează unii despre ordinea lucrurilor, care ar trebui să fie după mintea lor, iar nu cum este acum? Despre mântuirea sufletului nici nu se pomeneşte acolo. Fericirea veşnică, dacă este acceptată ca atare, este considerată ca şi cum am avea-o deja, după oarece reguli ale omenirii, iar toată grija este îndreptată spre îndulcirea, ca adaos la aceasta, a vieţii terestre şi spre transformarea acesteia din amară în paradisiacă.
În acest spirit unul proclamă: "Să nu crezi în nimic decât în raţiunea ta, urmează-ţi chemările firii, fii independent, trăieşte după bunul tău plac şi nu permite unei mâini străine să se aşeze pe grumazul tău şi vei fi fericit." Altul proclamă: "Unde nu se înmulţesc desfătările publice, ca teatrele şi altele asemenea, acolo viaţa nu este viaţă." În altă parte auzi: "Nu poţi merge pe calea cea dreaptă - trebuie să ai ştiinţa de a trăi, ştiinţa de a-ţi dirija treburile astfel încât să nu-ţi prejudiciezi interesele şi să nu le permiţi altora să-ţi strice planurile, intenţiile şi sentimentele." (aceasta se numeşte la ei înţelepciune)
Observaţi ce întunecate sunt aceste filozofări? Şi cu toate acestea putem spune că ele constituie temelia obiceiurilor lumii (...) Închipuiţi-vă ce trebuie să se întâmple în mintea şi inima (...) fiului ori a fiicei dumneavoastră când dintr-o mulţime de locuri vor fi întâmpinaţi cu asemenea fraze, când vor citi dintr-o carte astfel de păreri, iar din alte cărţi altele şi mai rele şi asta nu într-o singură zi, nici într-o singură lună, ci de-a lungul multor ani; când totodată ei văd în jurul lor obiceiuri impregnate de acelaşi spirit, iar în inima lor ispitită de tentaţii se nasc gânduri pofticioase care clatină buna rânduială. (...) Aud ieşind din străfundul acelei inimi un strigăt, asemenea strigătului apostolilor speriaţi de furtună şi al lui Petru care începuse să se înece: "Doamne, salvează-mă că pier!" "Doamne, ce să fac ca să mă mântuiesc?" Mame şi taţi! Auziţi voi oare acest strigăt? " (Sf Teofan Zăvorâtul - Viaţa lăuntrică)
Doamne ajuta ,foarte folositor acest articol ,avand un baiat de aproape 15 ani,am si eu multe frici ,multe intrebari,este intradevar nevoie de muuulte discutii cu baiatul si foarte multa rugaciune ,cred insa ca cineva acolo sus ne iubeste ,vede problemele noastre ,rugaciunile ,intentiile si cu siguranta ne va ajuta sa trecem si peste aceasta etapa .Am incercat pe cat am putut sa-mi apropiu copiii de biserica ,de duhovnic ,deoarece stiu ca eu nu detin raspunsul cel mai bun .
ReplyDeleteProblema care apare este urmatoarea ,toata clasa face eu de nu ? Toti prietenii merg eu de ce nu ?Ceilalti merg la club sau ies in oras eu de ce la biserica si multe alte intrebari.
Iertare ca am scris un pic cam mult de asemenea iertare daca am deranjat, multumesc pentru articol,C.A
Chiar nu cred ca e cazul sa-ti faci asemenea probleme (bine cu sarcina e mai greu sigur cu stapanirea grijilor, stiu cum e) insa din experienta iti spun ca nu se lasa asa usor influentati adolescentii cum se spune. Au capul pe umeri si ceea ce pana atunci le-a fost "plantat" de familie nu se pierde. Au un sistem de autoaparare de asemeni activat deja la varsta asta si simt pericolul chiar daca braveaza si spun ca nu exista pericol in societatile complet diferite de ceea ce cunosc ei din casa.O singura conditie am vazut ca trebuie indeplinita : netinerea lor sub obroc pana la varsta adolescentei si la voi nu e cazul.Au mers in societate de mici si au simtit diferentele sigur.Doar in locuri necunoscute te pazesti greu .
ReplyDeleteBineinteles ca e bine sa aveti cat mai mult contact cu familii cu copiii mari ce au aceleasi obiceiuri liturgice cu voi insa nu este atat de speriat nici petrecerea timpului lor cu prieteni ce nu merg la biserica.Nu se vor lasa influentati. Copiii au nevoie de prieteni de aceeasi varsta.Asta este foarte important. Nu se vor lasa influentati nici de ei nici de cartile citite, raul nu vine din afara.
Păi sigur, Teofan Zăvorâtul habar n-are ce spune despre influenţele duhului lumesc. Bine că ne asiguri tu că adolescenţii nu sunt influenţabili...
DeleteDe cate ori ma gandesc la perioada pubertatii si apoi a adolescentei, ma cu prinde un soi de teama, amestecat cu duiosie si cu emotie, ca imi vine sa plang. E obligatoriu ca fiecare adolescent sa treaca prin asa numita criza de originalitate cu bine pentru a se forma un om intreg. M-a preocupat mult aceasta criza si am facut chiar lucrarea de licenta in legatura cu ea, pentru ca eu am trait-o foarte puternic si s-a manifestat foarte rebel la mine si sunt convinsa ca daca parintii mei o gestionau cum trebuie as fi fost mult mai castigata.
ReplyDeleteDaca pana la intrarea in aceasta criza universul copilului se invarte in jurul familiei si pentru el parintii sunt infailibili, cei mai grozavi, cei mai minunati, de acum incolo devin critici, incep sa simta din ce in ce mai muklt nevoia apartenentei la un grup, altul decvat cel familial. Asta e doar inceputul. Acum se formeaza personalitatea lui, acum e un moment crucial pentru viitorul lui, iar daca parintii accepta greu sau deloc aceasta separare, va adanci iremediabil prapastia dintre ei si copii. Sunt multe de spus aici si tare mi-e teama de vremea aceea, mai ales ca am tendinta de a proteja copiii excesiv, de a-i tine cat mai mult pe langa mine.
Nu ştiu dacă e obligatorie această criză. Tot soţul meu mai are o concepţie: studiile psihologice nu s-au făcut pe populaţii de adolescenţi împărtăşiţi, şi spovediţi, aşa că s-ar putea ca datele de prin cărţi să nu se potrivească şi copiilor noştri.
DeleteAm observat asta referitor la ceea ce se scrie despre curiozitatea faţă de organele genitale pe care se spune că o manifestă copiii mici (sau interesul pt mat fecale). Nu am observat o astfel de preocupare la copiii mei, deşi nu i-am ţinut exclusi îmbrăcaţi, nici nu i-am ferit să-şi vadă fraţii de sex opus la baie. Pur şi simplu au luat la cunoştinţă că aşa arată şi atât.
Mulţumesc de încurajări, Maria. Gândeşti ca soţul meu, care deseori îmi aminteşte că nouă nimeni nu ne-a vorbit de biserică. El crede foarte mult în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu prea se implică; eu mă crispez pe cum ar trebui să-i susţin eu pe copii pentru a trece cu bine de perioada asta.
ReplyDeleteC.A. ,deocamdată la noi nu s-au formulat astfel de întrebări. De foarte mici le-am explicat că noi trăim un pic diferit, că investim în viaţa de după moarte, când nu ne rămâne decât sufletul, că biserica este locul de unde primim toată binecuvântarea şi ne ducem acolo ca la un izvor binefăcător, nu constrânşi de cineva, ci din dragoste. Nu ştiu cât au priceput ele. Vom vedea...
ReplyDeleteFoarte folositoare cuvinte ,,intradevar situatia difera de la familie la familie ,daca la dumneavoastra tatal copiilor este preot si impreuna i-ati educat de mici spre biserica la noi deocamdata tatal nu prea vrea sa auda de biserica si chiar daca si eu la randul meu am incercat de cand au fost mici sa-i obisnuiesc cu biserica sa le explic cat de important este pentru noi toti , ,chiar daca au inteles cat de cat importanta Bisericii ,mai rar insa apar si aceste intrebari deoarece asa cum am mai spus i-mi da exemplu colegii lui ,nu stiu inca daca este sub forma de "razvratire "sau pur si simplu pune intrebari sa i-si dea seama de ce unii merg si altii nu,insa incerc sa-i explic pe cat ma pricep si sa ma rog asfel incat baiatul sa reuseasca sa ia cea mai buna decizie ,problema asa cum am spus este ca si noi ca familie nu suntem ambii soti apropiati de biserica ,ca sa nu existe tensiuni in casa trebuie abordate toate acestea cu multa finete si rabdare ((care uneori nu este suficienta ),multumesc pentru tot ,C.A
ReplyDeleteEcaterina, sunt inca mici si de aceea iti imaginezi ca ii poti tu sustine in vreun fel. Eu deja am inteles ca dupa 13-14 ani nu mai pot decat sa ma rog pentru ca ceea ce noi am sadit in ei pana atunci sa fie lucrator.
ReplyDeleteConcret, asta nu inseamna ca o las sa faca ce vrea dar inseamna ca atunci cand pun o regula ea poate intelege asta.In general regulile mele stricte se refera doar la ora la care trebuie sa vina acasa, la a nu avea discutii cu persoane ce sunt pe fata impotriva noastra a parintilor (alte religii, alte probleme cu noi de exemplu ce s-ar rasfrange asupra copiilor, etc), asta pentru ca si-ar pierde timp pretios inutil.In general intelege. De asemeni, programul desi si-l face singura este de bun simt si vad ca nu o intereseaza faptul ca difera de cel al unora dintre prietene ce nu tin post sau ce dorm duminica pana la 11. Fiecare decide singur pentru el la 16 ani. Asa cum ea alege sa mearga la biserica duminicile, asa si Eleni alege sa mearga doar de Paste si de Craciun .Alegerea ei.E botezata, poate oricand sa aleaga sa vina si ea mai des la slujbe. Nu vad sa le consume prea mult diferenta asta pe nici una din ele insa :)
Anul trecut pe vremea cand se scria acest articol, inca mai eram oarecum linistita. Era bine insa sa ma pun in garda si sa citesc, sa ma rog, sa avertizez. Fiul meu crescut in biserica si care era in gand cu viata curata s-a indragostit puternic de o fata nepotrivita din multe puncte de vedere. Si educatie, si credinta si multe. Inima mea de mama e indurerata tare mai ales ca-l vad cum se chinuie sa faca pace si cu sufletul si cu ceea ce a investit intr-o prietenie care nu poate aduce nimic bun.
ReplyDeleteNu as fi crezut niciodata ca fiului meu o sa i se intample asa ceva. Noi vorbim despre mantuire ca singurul lucru important din viata noastra. Cand insa vrajmasul gasind ceva cotloane de mandrie sau alte patimi in copil il prinde, tu ca parinte nu poti decat sa te rogi. Si rugandu-ma mai primesc uneori alinare pentru foarte scurt timp.
Stand la rugaciune ma gandeam cata putere si rabdare a avut mama sfantului Augustin de s-a putut ruga atatia ani de zile.
Mai suntem noi astazi astfel de mame? Personal a trebuit sa devin mai blanda si mai tacuta. Sunt obligata de imprejurari.
Sa dea Domnul ca nici o mama sa nu aiba suferinta asta. Si cu toate astea ii multumesc Domnului pentru toata suferinta asta. Mi se da ce pot sa duc.
Trebuie sa avem mare grija de ei pana ce-si iau zborul frumos spre casele lor sau spre manastire.