Scaieţi

Un te duci, măi mielule?

         După cum nu e posibil să mergi pe un câmp cu buruieni şi să nu te-alegi cu niscaiva scaieţi prinşi de poala hainei, aşa nu e posibil să stai zilnic într-un grup şi să nu împrumuţi câte ceva din limbajul sau atitudinea celorlalţi. Mă refer la şcoală, şi la multele expresii pe care le aud din gura copiilor mei şi care nu fac parte din peisajul lingvistic al casei noastre:

• "dispari, mă plictiseşti" 
• "hai, îţi dau voie să pleci"
• "îţi lipesc o palmă de nu te vezi"
• "ha, ha hai să râdem"
• "ia laba de pe lucrurile mele"
• "eşti stupid"
• "hai, dacă eşti deştept, să vedem dacă ştii puterile lui 9"- către un copil de ciclul primar
• "dar ce, eu sunt fraiera ta?"

         La început mă supăram pe cel care le spunea, apoi mi-am dat seama că sunt absurdă. Influenţa asta e un lucru inevitabil. Cel mult le atrag atenţia să-şi observe comportamentul, deşi nici asta nu dă rezultate satisfăcătoare: ei ştiu că nu asta ar trebui să facă, dar expresiile astea sunt în concordanţă cu tulburarea şi tensiunea lor interioară.
          Din păcate nu pot să mă laud că nu avem şi noi puncte slabe la capitolul acesta al "vorbelor dulci", dar nu ies la iveală la tot pasul, din orice fleac (nu sunt un mod de a fi), ci apar pe fondul unui temperament coleric combinat cu oboseală extremă şi nu sunt însoţite de aceeaşi atitudine de dispreţ faţă de semeni.

         Singura soluţie viabilă pe care o întrevăd este a sfântului Serafim de Sarov "Păstrează pacea înăuntrul tău şi se vor mântui mii în jurul tău!" De fapt asta este: lipsa de tărie duhovnicească a copiilor mei reflectă lipsa noastră de profunzime şi fragilitatea statorniciei noastre în lupta cu păcatul.