Sunday, March 4, 2012

Nazuri

            Pentru părinţii ai căror copii refuză mâncarea de post:
            O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de 3 anişori şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:
           "O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu iaurt. O să vă chinuiţi şi voi părinţii câteva zile. A venit ora mesei? Îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi o să mănânce bucuros." Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit mâncarea preferată a lui Petru.
(Pater Porfirie: Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi)
video

         Am avut şi eu fetele mari foarte dificile la mâncare când au fost mici. Nu a fost însă nevoie de acţiuni disperate cum e a mamei de mai sus.  Ce-i drept, "trainingul" s-a desfăşurat la vârstă mai mare (7 ani) când au ţinut post o săptămână. În prima zi de abia au ciugulit câte ceva din mâncărurile gătite şi tot cereau covrigei şi sticksuri, iar spre seară deja nu se simţeau bine. Din fericire au fost receptive la explicaţiile mele despre alimentaţie sănătoasă şi au cerut cantităţi mai mari de mâncare gătită a doua zi, apoi treptat s-au mai acomodat cu gusturile. Nici în prezent nu pot spune că nu mai fac mofturi, dar rămân doar la nivel de comentarii, iar mâncarea o mănâncă. Fiind mai mulţi la masă mereu se găseşte câte unul care să spună că nu e bună mâncarea, în timp ce toţi ceilalţi o apreciază.
        Ultima problemă în familia noastră este Prâslea, care înainte de fiecare masă trage câte o repriză de plâns că el nu mănâncă mâncare, el vrea... polei (polen). Îi dau câte puţin, dar el ar vrea să-şi sature foamea doar cu grăunţe. O fi polenul sănătos, dar nu e de mâncat cu strachina!
        Sunt cu totul de acord cu diverse trucuri pentru introducerea alimentului dorit (amestecare cu alte gusturi dominante), cu aranjarea mâncării în castronele drăguţe, cu poveştile spuse în timpul mesei, cu hrănirea tuturor jucăriilor din linguriţa copilului, cu schimbarea locului în care mănâncă (unii din copiii mei, nu spun care, că se supără Iuli :) mâncau în faţa blocului, alţii la geam, alţii în timp ce desenau) Ceea ce vreau să spun este că uneori nimic nu pare să meargă, şi atunci nu trebuie să dăm înapoi. Mai bine mănâncă o cantitate mică de hrană preparată sănătos, decât să se umfle doar cu pateu, salam, cartofi prăjiţi sau omletă.
        Ce concluzie am tras observând familiile din jurul meu: cu cât venim în întâmpinarea pretenţiilor gusturilor unui copil cu mai multe variante drese cu glutamat (sau prăjite :) şi cu cât îi facem voile mai mult în domeniul acesta, cu atât ne pregătim viitoarele dificultăţi în a-l alimenta sănătos şi variat şi facem din el un sclav al gustului. Am văzut adulţi tineri la care baza alimentaţiei sunt mezelurile, iar hidratarea se face cu sucuri Cola, Fanta. De ce? Fiindcă aşa la place, iar "fierturile n-au gust".

10 comments:

  1. Ai mare dreptate. Noi singuri ne obisnuim copiii cu bune si cu rele si apoi ne chinuim sa-i dezobisnuim.

    ReplyDelete
  2. m-am tot gandit daca sa scriu sau nu... pe de o parte, mi-e ca voi starni polemici acum, in Post, ceea ce sanatos nu-i... pe de alta, nu m-am putut abtine, citesc citatul ala de la inceput si ma umplu de... toata revolta posibila, revolta pana in adancurile mele. CUM este posibil asa ceva? Copilul ala nu este si el o fiinta cu drepturi intregi? Cum tu, adultul, parintele, ai "voie" sa ai mancaruri pe care sa nu le suporti, dar pe copil il fortezi sa inghita ceva ce nu suporta? Pt tine se cheama "liber arbitru" sau "gusturile nu se discuta", iar pt el se cheama "nazuri"? :| Cu parere de rau, o fi limita mea personala, dar majoritatea sfaturilor date de monahi in ceea ce priveste copiii sunt exagerate/inumane/crude, fara rost si... pur teoretice. De ce mirenii nu se apuca sa scrie carti despre viata monahala? Pt ca nu au experienta ei traita, oricat se chinuie sa inteleaga, va fi ceva din exterior. Eu sunt convinsa ca e valabila si reciproca. Si baiul mare e ca se lasa cu sechele, cu copi traumatizati "in numele religiei si-al ascultarii", cu abuzuri, cu probleme de alimentatie la viitorii adolescenti. Ca nu povesteste nimeni ce s-a intamplat cu adolescentul in care s-a transformat baietelul ala de 3 ani, chinuit asa... si cate "eating disorders" a dezvoltat, de cate droguri a devenit dependent pt a-si defula frustrarile etc etc. Si, in special, ce relatie minunata a pastrat cu mama si tatal sau, care l-au tratat cu BARBARIE, ca pe un obiect personal si nu ca pe o fiinta. sau ce gandeste el despre religia crestina care da astfel de sfaturi. Si totul... pt ce? Pt cateva mg de calciu din laptele ala? Sau pt ca mama si tatal sa arate "cine canta" in casa? Din punctul meu de vedere, asa ceva e patologic....
    Ecaterina, imi cer iertare ca/daca mesajul meu e asa dur si ca te va supara. Ironia face ca am intrat prima oara pe blogul tau tot pt a comenta un meaj de genul asta, cu care nu am fost deloc de acord. "Ceva" m-a facut, atunci, sa nu pot continua polemica inceputa cu tine. Apoi am citit si alte articole si mi-am dat seaa ca ma grabisem sa judec... mi-a placut ce citeam in 99% dintre articole, de aceea am si continuat sa te citesc din cand in cand. Mi-e f draga increderea ta deplina in ajutorul Lui Dumnezeu in ciuda faptului ca, din cate am inteles, familia ta nu gandeste la fel; mi-esti draga ca model de sotia acee crestina de care eu sunt departe si-mi pare rau; mi-s dragi copiii tai si imi doresc si eu o casa plina de o gasca vesela de copilasi si, nu in ultimul rand, mi-e drag faptul ca aduci, prin acest blog, ortodoxia mai aproape de oameni, ai artiole mult mai "umane" decat pe alte bloguri de profil. Dar tocmai de asta, din cauza ultimul motiv, ma trezesc vorbind acum... pt ca astfel de exagerari, precum cea din citat, sunt motiv de "sminteala" pt multi... si pe multi, mai putin ancorati in credinta ortodoxa decat tine, astfel de pareri sunt motiv de indepartare de crestinism si de biserica. Citeste, de curiozitate, comentariile la decizia mnisterului de a introduce o ora de religie in curriculumul clasei zero (nu ma refer la comentariile injuioase, ci la cele care chiar argumenteaza ceva).... stii ca marea majoritate sunt impotriva, pe motiv ca "se indoctrineaza" copiii? Parerea mea pur personala, dar pe care am simtit nevoia sa o impartasesc cu tine, e ca astfel de sfaturi, precum cel din citatul tau, dau apa la moara acestei perceptii gresite asupra crestinismului si reprezinta un motiv real - si din interior, din vina noastra, a crestinilor ortodocsi - pentru care tinerii se indeparteaza de Biserica.
    Cu mancarea sanatoasa vs monoglutamat si cola e alta poveste, sunt perfect de acord cu tine, n-au ce cauta nici in meniul adultilor, d-apoi in cel al copilasilor.
    Doamne ajuta

    ReplyDelete
  3. Şi mie mi s-a părut dur remediul . De asemenea nu o prea înţeleg pe această mamă, de ce voia cu orice preţ ingestia iaurtului (de-asta am scris în postare cuvântul "disperată").
    Nu ştiu însă dacă îl cunoşti şi din altă perspectivă pe Părintele Porfirie... Este foarte cunoscut ca fiind clarvăzător şi făcător de minuni al vremurilor noastre. Nu cred să fi dat vreun sfat cu efecte nocive pe termen lung.
    Da, există copii traumatizaţi din motive religioase (ultimele ştiri despre femeia aceea care şi-a decapitat copilul în cadrul unui delir reigios m-au îngrozit), după cum există copii traumatizaţi pentru note proaste, pentru haine stricate, pentru că sunt prea timizi la serbare şi alte nebunii.

    ReplyDelete
  4. Nici fetita noastra cea mare nu mananca iaurt deloc si in general e mai mofturoasa. Am insistat intr-o zi sa ia o gura si cum ea e ascultatoare din fire a incercat dar efectiv nu putea sa il inghita si ii venea sa vomite asa ca nu am mai insistat. Cred ca fiecare om are un aliment cel putin pe care nu il poate suporta. eu nu pot nici sa suport sa stau intr-o incapere in care miroase a ficat, dar sa mananc, iar cand m-au fortat parintii sa mananc am vomitat. De aceea, in anumitate situatii trebuie sa ii intelegem ca nu e vorba de rasfat ci de o intoleranta. Desigur, cand vine vorba de refuzul general al mancarurilor gatite si de preferinte pentru fel de fel de prostii din comert, nu mai exista scuza si consider ca parintii sunt inconstienti.
    Am un caz in familie, al unei verisoare, care de ani de zile are probleme cu stomacul si nu numai, dar care nu mamanca aproape nimic din ce ii da mama ei, in schimb se hranescte cu chipsuri, dulciuri si cornuri din comert. De cate ori i se spune sa nu-i mai dea, zice "pai ce sa-i fac ca daca nu mananca altceva, macar sa bage ceva in burta". Aici se poate vorbi despre scapatul copilului de sub control si despre nazuri.
    In general cand fetele mele fac mofturi la mancarea de pranz nu ma reped sa le dau altceva in loc doar ca sa nu stea copilul nemancat si le las asa pana seara, cand de foame mananca orice. Tentatia e foarte mare in astfel de momente sa il lasi pe copil sa manince orice doar ca sa isi umple burta, insa pe termen lung se ajunge la dezastru. Ca si tine Ecaterina, prefer calitatea in detrimentul cantitatii.
    Cat despre sucurile din comert, educatoarele inca au impresia despre mine ca le traumatizez, pentru ca nu isi explica de ce cand vine vreun copil si le ofera suc, ele refuza. Insa nu le-am amenintat niciodata, doar le-am explicat mereu ce prostii sunt si nu consumam asa ceva.

    ReplyDelete
  5. Eu cred ca sfatul parintelui Porfirie a fost dat intr-un caz particular si nu trebuie generalizat. De fapt, este specificat undeva in subsolul uneia dintre carti. Cartea a fost scrisa de oameni, nu de parinte, si fiecare a pus acolo ce a primit, plus filtrul propriu.. asa ca e greu sa il judecam pe parinte, prin prisma aceasta. Era o situatie particulara, ceea ce a facut bine unui copil poate sa faca rau altuia. Si probabil ca acolo era vb. de un naz, din moment ce iaurtul a devenit mancarea preferata.
    Tot cazul unei situatii personale a fost si cand s-a dus cineva la el sa se spovedeasca pt. a se putea impartasi, iar parintele l-a intrebat daca uraste pe cineva. Omul i-a zis ca nu, iar atunci parintele i-a spus sa se duca sa se impartaseasca. Or, de aici nu trebuie sa deducem ca daca nu uram pe nimeni ne putem duce relaxati sa ne impartasim, nici ca parintele impartasea oamenii fara spovedanie.

    ReplyDelete
  6. Cartea pe care o am este intitulată "Ne vorbeşte părintele Porfirie", Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, iar citatul este din capitolul "Orotirea peste măsură lasă copiii necopţi" (pag 329), nu e o notă de subsol.

    Am citat acest sfat al părintelui tocmai ca pe un exemplu limită de fermitate în problema alimentaţiei copiilor, în condiţiile în care curentul actual merge pe desfătarea simţului gustlui chiar până la renunţarea la principiile alimentaţiei sănătoase ( cu justificări puerile din partea mamei ca în exemplul dat de Diana: "dacă altceva nu vrea?" "măcar să aibă ceva în burtă!")

    În general mamelor le e greu să ţină cont că nu criteriul plăcerii ar trebui să primeze. Asta nu înseamnă că servim la masă doar ceea ce nu ne place şi că ne torturăm copiii până mănâncă orice lături.

    ReplyDelete
  7. Ecaterina, ma bucur ca nu te-ai suparat :)
    Maria, perfect de acord referitor la context si tin sa mentionez ca eu NU am avut nicio secunda intentia de a judeca PE Par Porfirie (nici n-am dreptul asta), ci exemplul, rupt si de context, si de autor. Personal nu as putea tine cont de sfatul asta si nici nu l-as recomanda cuiva, indiferent de cat respect/cata incredere/autoritate morala/spirituala imi inspira, in general, persoana care l-a emis... dar asta sunt doar eu, care consider ca niciun copil, indiferent de varsta, nu trebuie fortat sa inghita ceva ce nu vrea/intr-un moment in care nu vrea... exista destule alternative din categoria "naturale si sanatoase" pe care sa i le pot oferi.

    ReplyDelete
  8. Ecaterina, am vrut sa spun ca undeva, intr-o nota de subsol (nu mai stiu in care din carti, dar referitor la alt sfat) este specificat ca multe din sfaturile parintelui sunt date in situatii particulare si nu trebuie generalizate. Nu ca ceea ce ai scris tu e era intr-o nota de subsol. :)
    Ilinca, eu am mai insistat la ai mei sa guste, vazand ca aleg mancarea pe criteriul culorii :) si intr-adevar uneori au recunoscut ca le place. Evident ca daca spuneau ca nu le place gustul nu i-am fortat. Dar crede-ma ca uneori este nevoie sa fim mai fermi cu copiii si sa nu le oferim alternativa daca nu doresc sa manance ce este la masa. De exemplu ai mei mananca foarte bine la gradinita, rar refuza ceva. Acolo este mancare fara vegeta, dar bineinteles cu ingrediente rafinate, paine alba, sosuri cu faina. Ei, acasa abia mai vor cate ceva gatit, (de ex. spanacul eu il fac fara sos de faina, si nu le place, dar il prefera pe cel de la gradinita), abia mananca o ciorba. Nu spun ca nu vor mazare, ciuperci, fasole, pastai, si lista continua. Ar manca paine cu unt si miere la orice masa - asta din categoria mancarurilor sanatoase, dar eu nu pot sa fac asa, sa le dau unt cand nu vor altceva. De fapt am si impus o regula, unt cu paine doar dimineata si maxim la o gustare, dar nu la mesele principale. Iar uneori este nevoie sa le spui ca daca nu vor sa manance ce este la masa, asta e raman cu burta goala. Sau cand critica mancarea, iau farfuria din fata. O cere inapoi :) Copiii sunt diferiti, si e bine sa nu cadem in nici o extrema.. Noi nu le vrem raul, nu suntem tirani, dar uneori trebuie sa stim sa fim fermi, pentru ca la urma urmei noi muncim pentru mancare, si ei trebuie sa invete sa o aprecieze. Repet, nu ma refer la situatiile cand copilului chiar nu ii place un aliment.

    ReplyDelete
  9. Cand fetele mele devin prea mofturoase si se intind mult la masa si gusta asa cate putin din orice, sau incep o banana si nu vor sa o termine ca au dat peste nu stiu ce punct maro, le povestesc despre copiii satrmani. Lor le plac foarte mult "Fetita cu chibrituri" si de curand au vazut si desenele animate si le-a impresionat. Le povestesc ca sunt multi copii ca ea care nu au ce sa manance si ca atunci cand aruncam mancarea Il suparam pe Dumnezeu pentru ca datorita Lui avem ce sa mancam. Am vazut ca le impresioneaza si le motiveaza sa manance mai cu spor. Desigur, copiii uita repede si trebuie sa le reamintesc mai des asta.

    ReplyDelete
  10. Cat de scump e Grigoras: nu au voie copiii cafea :)). Parca asta spune, nu?

    Legat de subiect, eu nu vad totul chiar asa de dramatic. Eu practic am crescut cu tot soiul de mofturi: ciocolata, suc, guma de mestecat, plus mancarea traditionala romaneasca: prajit, tocatura, afumatura, saratura etc, iar acum avand acces la informatie si stiind ce face rau si ce face bine aleg sa mananc in loc de cartofi prajiti, cartofi fierti si tot asa. Am ramas si cu minusuri, unul ar fi ca nu suport laptele proaspat de la vaca, dar cu cel pasteurizat nu am probleme. Dar si aici auto educatia e iar de folos. Recunosc ca uneori nu-mi curg ochii dupa fructe, ci dupa o ciocolata, dar macar stiu ca primele fac bine si a doua face rau si ma straduiesc sa aleg ceea ce e bun pe termen lung, nu pe moment.

    Concluzia ar fi ca daca e plantata samanta buna, ea va da rod mai devreme sau mai tarziu. Si nu sunt eu mai cu mot, sau exceptia de la regula, cunosc chiar foarte multi tineri (e drept, majoritatea din Biserica), care aleg sa manance sanatos.

    Am vrut sa va spun si parerea mea ca o incurajare pentru mamicile ce au scris aici :).

    ReplyDelete