De vreo două săptămâni sugărelul meu nu mai cere în fiecare zi la sân, nici măcar când trebuie să se culce. Probabil cele câteva picături de lapte pe care le am au un gust neplăcut (şi vacile gestante dau un lapte mai amar). Zic asta pentru că şi când suge, după un timp renunţă singur şi se întoarce cu spatele la mine. Nu pare deloc nemulţumit sau iritat. Doar din când în când îşi mai aduce aminte de tinereţile :) lui şi se cuibăreşte lângă mine trecând peste inconvenientul cu "buta-bebe mic". Nu ştiu ce va fi când va vedea pe "bebe mic" la mine în braţe, dar văd că a rărit-o cu suptul fără ca eu să insist.
 |
| la "masă" şi la plimbare pe munte în acelaşi timp |
Deşi cu ocazia asta mi-e mai uşor fizic, parcă mi-e greu să mă desprind de el. Mai nou are o relaţie specială cu tati. Vrea să ne aibă pe amândoi cu el la culcare, iar tati trebuie să pufăie ca şi când ar dormi. Dacă uită cumva de respiraţia pufăită Grigo are grijă să-i amintească: "Tati, hai fuu, fuu!". Asta-l linişteşte pe el şi pace! Nici vorbă de cântec de leagăn. De când avea câteva luni nu suporta nici o melodie: se întrista şi plângea. Problema asta o aveam şi duminica la liturghie. Cum auzea maicile, cum începea să jelească.
No comments:
Post a Comment