Cunosc mulţi oameni chinuiţi (dacă nu chinuiţi atunci cel puţin plictisiţi) efectiv de meseria lor, în care, culmea, sunt apreciaţi ca buni profesionişti. Nici sistemul educaţional nu i-a ajutat să identifice în ce domeniu s-ar putea simţi împliniţi şi liberi, nici părinţii nu au putut oferi un suport în acest sens.
Îmi vine în minte ceea ce-mi spunea un bun prieten care regreta că-şi irosise ani din viaţă până să-şi găsească vocaţia: "Şi mama, văzând talentul meu la sculptură, m-a dat la chitară clasică şi apoi m-a şi orientat profesional: am ajuns marinar!"
Mama mea, neavând bani pentru meditaţii la desen tehnic, nu a putut deveni arhitect, ci profesoară de mate. Dar pentru că latura creativă, artistică, nu s-a putut manifesta în ceea ce avea de făcut, şi-a dorit să iese la pensie încă din primul la catedră.
Mai am o prietenă care are o abilitate extraordinară de a comunica cu copiii, de a le capta atenţia şi de a-i organiza. Ar fi o educatoare extraordinară, dar lucrează la Casa de pensii unde stă îngropată în sute de dosare...
Friday, January 20, 2012
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment