... mea de pana acum cu scoala online am concluzionat ceva interesant si inexplicabil:
PROFESORII SUNT O CATEGORIE DE ANGAJATI CARE LUCREAZA DE BUNA VOIE PESTE PROGRAM FARA REMUNERARI SUPLIMENTARE 🙃 SI SE SIMT OFENSATI CAND LE AMINTESTI CA POT LUA PAUZA 😁
... de YouTube asupra caruia m-am oprit in ultima vreme, desi am primit recomandarea lui cu mult timp in urma: aici
Pe mine m-a impresionat (daca tot ce prezinta este autentic) modul la care aceasta mama vegetariana alapteaza si faptul ca isi incepe rutina de dimineata la 3 a.m. E clar ca are cu totul alti parametri energetici decat mine☺️
Folosesc uneori filmuletele ei ca instrument de divertisment pentru cei mici, fiindca protaginistii adesea sunt copiii doamnei si fiindca ii ajuta mai ales pe cei mici sa vada cum decurge viata in familiile numeroase cu trai decent, civilizat.
...audierea unui interviu care respira o placuta naturalete, plin de farmecul unei relatari oneste si firesti despre copilarie si despre a fi parinte, vazute prin ochii unei vedete care imi inspira multa modestie. Trecand peste faptul ca personajul principal nu este unul tipic bisericos, se pot desprinde cateva idei frumoase cu care va puteti imbogati orizontul intelegerii vietii de familie.
... explicit, de la sfantul Isidor Pelusiotul, "prietenul" preoteselor geloase😊
Întreaga lui înțelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învață să se ferească de vorbă cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar și bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gânduri necurate, deși fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască și care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea: "De vorbele femeiești fugi pe cât poți, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoției, mai sfinți și mai curați se cade să fie decât acei care s-au dus în munți și în pustie. Pentru că aceștia au grijă de sine și de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sunt puși la asemenea înălțime a vredniciei preoțești toți le cearcă și le privesc viața, iar cei ce șed prin peșteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor își împletesc cununi.
De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecați în jos și pe acelea, la care ai mers, să le înveți să privească cu curăție deplină. După ce vei grăi cuvinte puține, care pot să le întărească și să le lumineze sufletele, îndată fugi, că nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere și să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci așa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dânsele prietenie nicidecum și atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momește, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate își arată firea.
Unii zic că de vorbești cu dânsele nu primești nici o vătămare. Eu însă zic, ca toți să se încredințeze de acestea, că și pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decât piatra și ce este mai moale decât apa și, mai ales, decât picăturile de apă? Deci, dacă firea se micșorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită și răsturnată voia omenească care ușor este mișcată?"
Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povățuiește și pe noi toți la viața cea cu întreagă înțelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar și sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică.
... m-a sunat o mamica sa ma intrebe ce medicamente sa ia ca sa isi calmeze angorjarea sanilor in timpul intarcarii. E o femeie cam de varsta mea, la al saselea copil acum. I-am recomandat, mai in gluma, mai in serios, o gurita de bebelus. Din vorba in vorba am aflat ca si-a dus copilasul (1an si 8 luni) la tara, fiindca vrea sa se intoarca la serviciu (lucreaza la o gradinita).
I-am mai vorbit putin despre faptul ca ar fi fost mai intelept sa faca acest lucru treptat (intai sa rareasca reprizele de supt, apoi sa le scoata definitiv, putand ramane cu "intalnirile" de noapte) si ca nu e o idee tocmai buna pentru copil, care era atat de atasat de ea (dupa cum spunea) sa il duca in alt mediu decat acasa si sa mai si dispara si ea din peisaj. Sunt prea multe schimbari bruste pentru un mititel care nu are ratiunea suficient de dezvoltata si il lovesc puternic in plan emotional.
S-a cam sifonat de raspunsul meu, repezindu-ma cu "Da, sigur, nu mai ajunge ca le dam viata. Suntem vinovati de toate nimicurile." Mi-a marturisit ca nu crede nici in "bazaconiile" psihologice despre trauma de abandon, despre posibila origine in copilarie a unor adictii, etc.
Intentia mea nu era sa o culpabilizez, fiindca inteleg foarte bine suferinta fizica si psihica a alaptarii prelungite. Nu am nimic nici macar cu decizia ei de a se intoarce la serviciu. Ma deranjeaza insa omul care inchide ochii si isi astupa urechile nevrand macar sa vada suferinta pe care o produce altuia, sa si-o asume si sa o regrete. In cazul particular al intarcarii situatia se complica si se agraveaza, fiindca acel "altul" este un pruncusor nevinovat. Poate gresesc ca iau partea copilului care inca nu poate vorbi si incerc sa verbalizez eu plansul lui...
De ce sa il indepartezi pe copil atat de mult cand ii tai portia de san-iubire? Pentru ca iti impietresti inima in mod deliberat si nu te intereseaza decat cat de usor treci tu peste moment. Pentru ca nu poti purta vederea durerii lui (mi-a si zis ca daca este langa ea copilul, cedeaza insistentelor lui) cand ii refuzi un drept la a fi iubit si pentru ca in adanc stii ca nu ti-a ajuns cutitul la os cu adevarat. O mama care cu adevarat nu mai poate isi imbratiseaza copilul si plange odata cu el suferinta separarii premature (pentru care el inca nu e pregatit si pe care nici macar nu o intelege decat ca pe o dramatica parasire).
Intarcarea e un subiect delicat si putem fi lesne acuzati ca judecam. Judecata si-o va face fiecare mama, fie acum, fiind atenta la simtirile inimii si purtand pana la capatul puterilor crucea nasterii si cresterii de prunci, fie atunci cand, dezbracati de trup, vom vedea in subtirimea duhului tot ce nu am vrut sa stim in aceasta viata. Data viitoare cred ca cel mai intelept raspuns, care sa ma scuteasca de animozitati, va fi: "Cerceteaza-ti adancul constiintei inaintea lui Dumnezeu . Tu stii..."
... folositor cu o femeie care il iubeste enorm pe Hristos si pentru care jertfa e o bucurie: doamna preoteasa Mihoc
Un singur lucru m-a tulburat, sper sa fie doar coincidente: nu e nevoie sa fii expert in body language ca sa observi expresia faciala si atitudinea corporala a dansei cand vorbeste (ff scurt) despre sot. Daca in general are pe chip un zambet luminos, in acele secunde se intuneca, priveste in jos si chiar pleaca fruntea, postura care contrasteaza evident cu ceea ce enunta: "a fost un fapt minunat felul in care ne-am cunoscut" (cand vorbesti de fapte minunate altfel te exteriorizezi) "slava lui Dumnezeu pentru sotul pe care mi l-a daruit" (9:18). Aceeasi strafulgerare ii apare pe chip cand vorbeste despre suferinta terminala a parintilor dansei...
Lasand acestea la o parte, m-a inspirat foarte mult sfatul dansei catre copiii mai mari care se revedeau dupa mult timp: nu va povestiti numai ale voastre, cufundandu-va in vorbire desarta despre lucruri lumesti, ci ca sa se bucure si Dumnezeu de reintalnirea voastra faceti si o rugaciune si slaviti-l pe El.
