Un text...

... explicit, de la sfantul Isidor Pelusiotul, "prietenul" preoteselor geloase😊

Întreaga lui înțelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învață să se ferească de vorbă cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar și bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gânduri necurate, deși fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască și care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea: "De vorbele femeiești fugi pe cât poți, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoției, mai sfinți și mai curați se cade să fie decât acei care s-au dus în munți și în pustie. Pentru că aceștia au grijă de sine și de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sunt puși la asemenea înălțime a vredniciei preoțești toți le cearcă și le privesc viața, iar cei ce șed prin peșteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor își împletesc cununi.

De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecați în jos și pe acelea, la care ai mers, să le înveți să privească cu curăție deplină. După ce vei grăi cuvinte puține, care pot să le întărească și să le lumineze sufletele, îndată fugi, că nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere și să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci așa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dânsele prietenie nicidecum și atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momește, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate își arată firea.

Unii zic că de vorbești cu dânsele nu primești nici o vătămare. Eu însă zic, ca toți să se încredințeze de acestea, că și pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decât piatra și ce este mai moale decât apa și, mai ales, decât picăturile de apă? Deci, dacă firea se micșorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită și răsturnată voia omenească care ușor este mișcată?"

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povățuiește și pe noi toți la viața cea cu întreagă înțelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar și sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică.

Ieri...

... m-a sunat o mamica sa ma intrebe ce medicamente sa ia ca sa isi calmeze angorjarea sanilor in timpul intarcarii. E o femeie cam de varsta mea, la al saselea copil acum. I-am recomandat, mai in gluma, mai in serios, o gurita de bebelus. Din vorba in vorba am aflat ca si-a dus copilasul (1an si 8 luni) la tara, fiindca vrea sa se intoarca la serviciu (lucreaza la o gradinita). 

I-am mai vorbit putin despre faptul ca ar fi fost mai intelept sa faca acest lucru treptat (intai sa rareasca reprizele de supt, apoi sa le scoata definitiv, putand ramane cu "intalnirile" de noapte) si ca nu e o idee tocmai buna pentru copil, care era atat de atasat de ea (dupa cum spunea) sa il duca in alt mediu decat acasa si sa mai si dispara si ea din peisaj. Sunt prea multe schimbari bruste pentru un mititel care nu are ratiunea suficient de dezvoltata si il lovesc puternic in plan emotional. 

S-a cam sifonat de raspunsul meu, repezindu-ma cu "Da, sigur, nu mai ajunge ca le dam viata. Suntem vinovati de toate nimicurile." Mi-a marturisit ca nu crede nici in "bazaconiile" psihologice despre trauma de abandon, despre posibila origine in copilarie a unor adictii, etc. 

Intentia mea nu era sa o culpabilizez, fiindca inteleg foarte bine suferinta fizica si psihica a alaptarii prelungite. Nu am nimic nici macar cu decizia ei de a se intoarce la serviciu. Ma deranjeaza insa omul care inchide ochii si isi astupa urechile nevrand macar sa vada suferinta pe care o produce altuia, sa si-o asume si sa o regrete. In cazul particular al intarcarii situatia se complica si se agraveaza, fiindca acel "altul" este un pruncusor nevinovat. Poate gresesc ca iau partea copilului care inca nu poate vorbi si incerc sa verbalizez eu plansul lui... 

De ce sa il indepartezi pe copil atat de mult cand ii tai portia de san-iubire? Pentru ca iti impietresti inima in mod deliberat si nu te intereseaza decat cat de usor treci tu peste moment. Pentru ca nu poti purta vederea durerii lui (mi-a si zis ca daca este langa ea copilul, cedeaza insistentelor lui) cand ii refuzi un drept la a fi iubit si pentru ca in adanc stii ca nu ti-a ajuns cutitul la os cu adevarat. O mama care cu adevarat nu mai poate isi imbratiseaza copilul si plange odata cu el suferinta separarii premature (pentru care el inca nu e pregatit si pe care nici macar nu o intelege decat ca pe o dramatica parasire).

Intarcarea e un subiect delicat si putem fi lesne acuzati ca judecam. Judecata si-o va face fiecare mama, fie acum, fiind atenta la simtirile inimii si purtand pana la capatul puterilor crucea nasterii si cresterii de prunci, fie atunci cand, dezbracati de trup, vom vedea in subtirimea duhului tot ce nu am vrut sa stim in aceasta viata. Data viitoare cred ca cel mai intelept raspuns, care sa ma scuteasca de animozitati, va fi: "Cerceteaza-ti adancul constiintei inaintea lui Dumnezeu . Tu stii..." 

Nu...

... a durat chiar o vesnicie😊

Cum creierul meu obosit nu poate fara tricotat, am inceput ceva pentru Gheorghe. 

Un interviu...

... folositor cu o femeie care il iubeste enorm pe Hristos si pentru care jertfa e o bucurie: doamna preoteasa Mihoc

Un singur lucru m-a tulburat, sper sa fie doar coincidente: nu e nevoie sa fii expert in body language ca sa observi expresia faciala si atitudinea corporala a dansei cand vorbeste (ff scurt) despre sot. Daca in general are pe chip un zambet luminos, in acele secunde se intuneca, priveste in jos si chiar pleaca fruntea, postura care contrasteaza evident cu ceea ce enunta: "a fost un fapt minunat felul in care ne-am cunoscut" (cand vorbesti de fapte minunate altfel te exteriorizezi) "slava lui Dumnezeu pentru sotul pe care mi l-a daruit" (9:18). Aceeasi strafulgerare ii apare pe chip cand vorbeste despre suferinta terminala a parintilor dansei...

Lasand acestea la o parte, m-a inspirat foarte mult sfatul dansei catre copiii mai mari care se revedeau dupa mult timp: nu va povestiti numai ale voastre, cufundandu-va in vorbire desarta despre lucruri lumesti, ci ca sa se bucure si Dumnezeu de reintalnirea voastra  faceti si o rugaciune si slaviti-l pe El. 

De ce...

... narcisistilor le place sa provoace si sa obtina reactii negative din partea "victimei"? 

Este vorba despre abuzul reactiv, un fenomen care apare intr-o relatie in care esti abuzat (parinte-copil, frate-frate, sef-subaltern, cuplu). La un moment dat nu mai poti suporta comportamentul celuilalt si, dupa o perioada in care ai incercat fara succes sa rezolvi totul cu calm si blandete, iti pierzi rabdarea, iti iesi din fire, explodezi si ajungi sa actionezi agresiv/disperat/dezechilibrat intr-un fel care nu te caracterizeaza.

E important sa intelegi de ce N le place acest lucru ca sa nu abordezi confruntarile cu ei ca si cu o persoana normala, care incearca sa iti inteleaga punctul de vedere, doreste sa gaseasca o solutie pt reconciliere si care e dispusa sa se intalneasca cu tine undeva la jumatatea drumului intre pozitiile voastre.

1. Emotiile negative pe care le vede in plina desfasurare sunt hrana N. Pentru N imaginea lor falsa despre sine este vitala. Ea este intretinuta de aceasta "hrana" care ii ajuta sa se poata vedea ca fiinte superioare in contrast cu cei foarte apropiati ai lor.

2.Faptul ca genereaza un raspuns emotional intens exteriorizat atat de sincer le da un sentiment de putere. Discutiile nu sunt pentru ei un prilej de a rezolva conflicte, ci oportunitati de a isi exersa si etala puterea si de a isi umple rezervorul cu "provizii" cu care sa isi hraneasca imaginea sinelui.

3.Simt nevoia sa oglindeasca in tine trasaturile lor negative. Daca esti de obicei o persoana calma, ei isi vor percepe mai limpede dezechilibrul langa tine si acest lucru nu le va conveni deloc (am vazut ca nu numai cu mania se intampla asa, ci cu orice patima pe care ei o au: nu le place sa vada oameni neatinsi de ea) De aceea vor sa te tulbure (sa te corupa) ca sa nu se simta inferiori in preajma ta, mergand pana la a iti atribui tie toate neajunsurile/abuzurile pe care le fac de fapt ei. N isi crede propriilor minciuni inscenandu-si ca ei sunt victimele relatiei.

4.Este foarte avantajos pentru ei faptul ca terte persoane (poate doar restul familiei) te pot vedea intr-o stare deplorabila, actionand agresiv sau dand semne de afectare psihica. Astfel isi vor asigura elemente pentru dorita imagine grandioasa (impresie buna=resurse N pozitive) 

Am ascultat...

... recent o videoconferinta a pr Efrem Vatopedinul in care isi exprima dezacordul fata de felul in care se desfasoara hirotonia in biserica noastra si prezenta exemplul grecesc in care la hirotonie se scoate in chip simbolic verigheta preotului proaspat hirotonit. Puteti asculta cuvantarea sfintiei sale aici.

As avea cateva comentarii pe marginea acestui subiect, cu tot respectul pentru parinte:

* in primul rand nu imi pare justificata o ierarhizare a puterii tainelor bisericii si o anulare a uneia prin cealalta. Daca nu se anuleaza, atunci de ce sa ii elimini insemnele simbolice? Si daca acest lucru se intampla doar partial, care va fi noul statut al celor dintr-o astfel de casatorie? Ce baza dogmatica ar avea gestul liturgic de care ne vorbeste parintele? 

* in al doilea rand, chiar daca par putin rauta, as intreba retoric, ca sa fie lucrurile mai evidente: dupa hirotonie preotul este absolvit doar de indatoririle fata de familie dar nu i se restrange niciun privilegiu? Preotesei de ce nu i se scoate verigheta si nu i se suspenda indatoririle de sotie (ramanand bineinteles in cumintenia familiei) ca una ce nu se poate bizui pe sot in nicio privinta la o adica? Mi se pare doar mie sau apare o mica balanta misogina prin care se echilibreaza lucrurile tot pe jertfa celui mai slab? Exista transparenta in biserica lor pentru ca viitoarele preotese sa cunoasca inainte de a se marita ceea ce se asteapta de la ele? Care este varsta minima pentru hirotonie? Din cate stiu, grecii nu dau nici duhovnicia la toti preotii... 

*apoi, daca analizam putin, luam in calcul posibile diferente (ca fire umana si ca mentalitati) intre cele doua popoare, roman si grec. Renuntarea la verigheta are incetatenita o cu totul alta conotatie in societatea noastra, sugerand fie o apartenenta la tagma monahala, fie grave neintelegeri in familie. 

* chiar daca suntem cu totii in gradina ortodoxiei, avem si noi manastirile noastre (care au o atitudine muuult mai deschisa fata de popor decat ale dumnealor) si batranii nostri care stiu sa lucreze cel mai bine cu oamenii crescuti pe aceste meleaguri. (E o indrazneala destul de mare sa critici din exterior particularitatile bisericii unui popor) Din cate stiu, duhovnicii nostri sfatuiesc ca preotul sa fie alaturi de familie atat cat sa nu se strice armonia in casa lui si abia apoi va putea sfatui si alte cupluri cum sa traiasca in pace, altminteri va fi un chimval rasunator.

* la hirotonie preotul fagaduieste ca va avea copii ascultatori, cu toata cuviinta. Cum va promite cineva sa ajunga la roadele unei lucrari in care nu se implica? E de la sine inteles ca apostolul invata ca si preotul este raspunzator de educatia propriilor copii. 

*multi alti barbati stau plecati de acasa o buna parte din zi (si chiar zile in sir) prin natura serviciului si niciunul nu are nevoie sa isi dea verigheta jos ca sa inteleaga sotia lui mai bine ca va sta mult timp singura. De ce ar face preotesele o exceptie? Oare stau preotii zilnic 8-10 ore pentru misiune in mod obisnuit? 

*de ce sunt zugravite nevoile familiei preotului in antiteza cu preotia insasi? Eu zic ca un exemplu bun este cea mai eficienta si credibila forma de propovăduire. In principiu cele doua nu se anuleaza reciproc, ci se intaresc si se hranesc una din cealalta. O posibila exceptie o poate constitui o asezare lumeasca, indiferenta fata de biserica a preotesei. 

* nu stiu altii cum sunt, dar in tara noastra cunosc o multime de preoti capabili care nu se dau in laturi nici cand este nevoie de ei la treburile gospodaresti sau la disciplinarea copiilor, fiindca dragostea adevarata pe toate le poate.

* in situatii speciale, cand acasa este cu adevarat o perioada dificila si nu exista ajutoare care sa odihneasca familia in ispita respectiva, preotul care "dezerteaza" pe motiv ca e logodit bisericii tare imi aduce aminte de acel "Corban" din Evanghelie: aceeasi racire a dragostei intre oameni, doar ca impietrirea inimii nu e de data aceasta fata de parinti si ajutorul nu este banesc. 

Imi cer iertare pentru indrazneala, dar am simtit nevoia sa laud intelegerea deloc superficiala cu care Biserica noastra romaneasca savarseste un act liturgic in mod diferit. 

Fiindca...

... se pare ca am fost gresit inteleasa din ceea ce am mai scris pe aici, voi face scurte precizari despre cum gandesc de fapt. 

Desi incurajez responsabilizarea timpurie copiilor mai mari in cadrul familiei prin solicitarea ajutorului la treburile casnice sau supravegherea bebelusilor, simt ca acest lucru trebuie facut cu discernamant si limpezime duhovniceasca. Cu dragoste pentru copii, mama poate simti cat sa ceara, ce este adecvat varstei si priceperii fiecaruia si care este limita dintre lene si neputinta.

Nu vreau sa stiu despre situațiile in care prunci prescolari raman inchisi in casa vreme indelungata, despre copii de gimnaziu si chiar mai mici care raman bone cu drepturi depline ore in sir cat parintii sunt la serviciu sau de fetite carora li se plaseaza 100% bunul mers al bucatariei unei familii numeroase. Se intampla in zilele noastre, nu numai la cetateni de o anumita etnie, fara alta perspectiva asupra vietii decat mizeria si abuzul, ci si la oameni care se pretind intelectuali si duhovnicesti. 

Nu e firesc sa iti transformi copiii mai mari in parinti surogat, chiar daca mirajul banului promite tuturor o viata mai buna. Fiind coplesiti de raspunderile peste masura care le-au purtat isi vor incepe viata de familie obositi si plictisiti deja de povara familiei din care provin. Trebuie deci o grija mare ca relaxarea proprie sa nu striveasca echilibrul interior al aproapelui (in cazul de fata al copiilor nostri). 

Situatiile nu se explica in viata prin eterna intrebare "ce era sa fac" pe care o auzim la fel de sonora si pe buzele celor care isi justifica avortul. Toate problemele pe care le intampina cineva in viata sunt acolo cu ingaduinta lui Dumnezeu si atrase de felul in care acesta si-a dus viata, spre binele lui. De aceea in orice impas exista solutia placuta lui Dumnezeu care cuprinde in ea iubirea de oameni si pazirea poruncilor evanghelice. Cine nu o gaseste, pesemne ca nu a cautat-o destul...