Femeia...

... sa se supuna barbatului intru toate, ca Domnului. Sunt crestini care folosesc acest cuvant ca sa isi asupreasca efectiv sotiile, cerand o ascultare istovitoare, la amanunt, cu cerinte si impuneri scornite anume parca. 

Stau si ma gandesc daca nu cumva trebuie conaiderat si contextul istoric in care au fost spuse aceste cuvinte. In acele vremuri barbatii se ocupau de politica, de razboaie, de mestesuguri ce presupuneau forta si rezistenta sau de munci fizice grele. Responsabilitatile erau foarte bine impartite si nu cred ca se gaseau prea multi frustrati fara preocupare care sa isi cicaleasca femeile pentru cum isi faceau treburile casnice sau cum isi ingrijeau copiii. 

Modernismul a venit cu frumoasa conceptie despre ajutorul pe care un barbat ar trebui sa i-l dea sotiei in familie, dar a adus la pachet si reversul acestui beneficiu: un control prea meticulos (uneori obsesiv) care nu aduce nimic bun in camin. Dorinta legitima de stapanire, intemeiata biblic dealtfel, devine o sursa de tensiuni inutile atunci cand nu se pastreaza in linii mari o distinctie intre rolurile fiecarui parinte in bunul mers al familiei (tu te pricepi la masini, eu cumpar hainele) 

Mi se pare si o chestiune de noblete sufleteasca si superioritate sa lasi omului de langa tine libertatea de a se manifesta autentic. E penibil sa te impui prin dispute in legatura cu ce tip de tigaie sa cumparati, care sa fie culoarea covorului din sufragerie, care produs e mai ieftin cu 2 lei in piata si ce firma de scutece sa poarte copilul. 

Daca totusi aceste confruntari jenante exista si "barbatul" de langa tine se agata de fiecare dintre ele pentru a isi exercita in acest fel masculinitatea, nu ai decat sa porti psihologic aceasta cruce pana cand, cu ajutor de sus si cu sfatul duhovnicului, acest neajuns se va vindeca.