Tuesday, December 15, 2020

Am citit...

... in comentariile voastre despre felul in care fratii mai mari primesc vestea unui nou copil in familie. Nici la noi entuziasmul nu a fost maxim, dar pot sa spun ca dupa venirea pe lume a bebelușului afectiunea a fost debordanta.

Felul in care cei mici reactioneaza poate fi influentat direct, prin educarea copiilor "pro-viata" de mici. Aici va puteti alege fie povestiri si jocuri, fie convorbiri tintite pe tema binecuvantarii pe care o reprezinta un copil pentru familie, despre cat de amuzanti si dragalasi sunt bebelusii sau despre cat de importanta este lucrarea aducerii pe lume a unui copil. E timp de pregatire psihologica pentru primirea noului membru al familiei pe toata durata sarcinii.

Modelarea unui raspuns pozitiv al copiilor fata de fratii mai mici se face si indirect, prin afisarea de catre parinti a unei atitudini pozitive, prin exteriorizarea a tot ce inseamna bucurie in viata alaturi de multi copii. 

Trebuie sa recunosc ca in primii ani de casatorie am fost cu totul straina de aceste cunostinte si probabil, daca ar fi fost numai inraurirea mea, copiii cei mari s-ar fi scarbit de viata de familie. Dumnezeu insa, in bunatatea Lui, i-a acoperit sa nu imi vada cartirea in toata hidosenia ei si mi-a ascultat rugaciunea de a vindeca in inimile lor ranile pe care eu din nestiinta si neputinta le-am facut. Asa se face ca in prezent toti isi doresc familie cu mai multi copii, iar cand vine vorba de a alege un stil de a vietui, prefera galagia si animatia casei pline de prunci (desi, paradoxal, inca se mai enerveaza pe neoranduielile facute de cei mici).

Daca aveti si alte idei sau recomamdari de jocuri si lecturi pentru atenuarea impactului venirii pe lume a unui fratior nou, le puteti impartasi in sectiunea comentarii spre folosul duhovnicesc al tuturor familiilor crestine. 

No comments:

Post a Comment