Friday, April 19, 2013

Placut/neplacut

Redau mai jos cateva fragmente din Conceptul Continuum care m-au facut sa inteleg mai adanc faptul ca nasterea si cresterea prunci sunt vazute ca niste corvoade doar pentru ca asa suntem conditionati cultural de lumea in care am crescut si ca aceia care vad copilul ca pe o binecuvantare au o cruce mult mai usor de dus (si nu cunosc amaraciunea cartelii).


  1. Când se balansa lateral, era aşa de grea piroaga, că ne-a lipit de câteva ori de stanca fierbinte pe câte unul până când ceilalţi puteau să-l elibereze. Când era facut un sfert din parcurs, toate gleznele sângerau. Parţial şi pentru a cerşi un minut de pauză, am sărit pe o stâncă mai înaltă să fotografiez scena. Din perspectiva aceea şi din lipsa momentană de implicare, am observat un lucur foarte interesant. În faţa mea erau mai mulţi bărbaţi angajaţi la aceeaşi sarcină. Doi dintre ei, italienii, erau încordaţi, încruntaţi, îşi pierdeau cumpatul din orice şi înjurau non-stop în maniera specifică toscană. Restul, indienii se simţeau bine. Râdeau de nesupunerea canoei, făcând o joacă din tot efortul, relaxându-se între împingeri, râzând de propriile lor zgârieturi şi amuzându-se în mod special când canoea, cum se clătina înainte, îl prindea ba pe unul, ba pe altul sub ea. Individul ţintuit cu spatele gol pe granitul fierbinte, când putea respira din nou, invariabil râdea cel mai tare, bucurându-se de eliberare. Toţi făceau acelaşi lucru, toţi experimentau efort şi durere. Nu era nici o diferenţa între situaţiile noastre cu excepţia faptului ca noi fusesem condiţionaţi de cultura noastră să credem că o aşa combinaţie de circumstanţe constituia fără discuţie un minim pe scara bunăstării şi eram absolut inconştienţi că exista şi altă interpretare a situaţiei.
  2. Unul era aparenta lipsă a unui termen pentru „muncă” în vocabularul Yekuana. Avean cuvântul tarabaho folosit pentru interacţiuni cu cei care nu erau indieni, oameni care, cu excepţia noastra, le erau cunoscuţi aproape numai din auzite. Aceasta era o pronunţare puţin diferita a cuvântului spaniol trabajo şi se referea destul de concret la ceea ce conquistadorii şi succesorii lor înţelegeau prin el. M-a impresionat pentru că era singurul derivat din spaniolă printre toate cuvintele pe care le-am învăţat. Se părea că nu există nici un concept Yekuana similar cu al nostru. Erau cuvinte pentru fiecare activitate care ar putea fi inclusă, dar nu un termen generic. Daca nu distingeau munca de alte feluri de petrecut timpul, nu mai era loc de mirare ca se purtau atât de iraţional (cum evaluam eu atunci) când cărau apă. Femeile îşi părăseau vatra de câteva ori pe zi, cărând două sau trei tigve cu apă deodată, coborau o cărăruie pe munte, îşi alegeau drumul pe o pantă abruptă extrem de alunecoasă când era udă, îşi umpleau tigvele dintr-un izvoraş şi urcau înapoi în sat. Întreaga operaţie dura cam douăzeci de minute. Multe dintre ele cărau şi copilaşi odată cu tigvele. Când am coborât pentru prima dată am fost şocată de incomoditatea de a merge aşa departe pentru o utilitate atât de necesară. Îmi părea de neconceput că nu au ales o vatră a satului unde apa să fie mai la îndemână. Ultima parte a cărării, pe malul pârâului, mă făcea să mă încord de frică, pentru necesitatea de a avea grijă la fiecare pas să nu cad. În mod sigur, Yekuana au un simţ superior al echilibrului şi, la fel ca şi indienii nordamericani, nu au vertij, dar in fapt nici ei nici eu nu am căzut niciodată, numai că eu singură aveam probleme că trebuie să fiu atentă pe unde calc. Paşii lor erau la fel de atenţi, doar că ei nu se incruntau ca şi mine, de „greutatea” de a avea grijă. Continuau să bârfească şi să glumească încet, pe loc drept sau pe pantă, pentru că deobicei mergeau în grupuri de câte doi, trei sau mai mulţi şi, ca de obicei, predomina dispoziţia de petrecere.
  3. După puţină reflecţie, îmi venea greu să găsesc o modalitate „mai bună” de a folosi ocazia căratului apei, cel puţin din punctul de vedere al senzaţiei de bine. Dacă, pe de altă parte, progresul ar fi fost criteriul de evaluare sau disponibilitatea, viteza, eficienţa sau noutatea, plimbările după apă erau chiar înapoiate. Dar experienţa mea legata de inocenţa acestor oameni era de aşa natură că nu aveam nici o îndoială că dacă le-aş fi spus să inventeze o soluţie de a îmbunătăţi drumurile mele la izvor, ar fi pregătit ceva conducte de bambus sau un scripete ca să mă ajute să mă descurc pe partea alunecoasă sau mi-ar fi construit o colibă lângă izvor. Dar ei înşişi nu aveau nici un motiv să progreseze, cum nu simţeau nici o nevoie, nici o presiune din nici o direcţie, să-şi schimbe stilul.
  4. Mi-am amintit de surpriza mea faţă de indienii Tauripan în prima expediţie, când încărcat fiecare cu aproape 40 kg în spate şi trecând atenţi un „pod” format dintr-un singru buştean îngust tăiat de-a latul unui pârâiaş, unul dintre ei îşi amintea o glumă, se oprea în mijloc, se întorcea, spunea faza către bărbaţii ce se îngrămădeau în urma lui, şi apoi continua trecerea în timp ce el şi prietenii lui râdeau cu poftă în stilul lor specific muzical. Nu m-am gândit deloc că ei nu sufereau ca şi noi în acele condiţii, aşa că veselia lor îmi dădea o impresie ciudată, aproape de nebunie. (Era de fapt foarte potrivit stilului lor de a spune o glumă în toiul nopţii cand toţi dorm. Deşi unii sforăiau tare, toţi se trezeau instantaneu, râdeau şi în câteva secunde îşi reluau somnul, sforăitul şi liniştea. Nu considerau ca a fi treaz era mai puţin plăcut decât a dormi (cutuma asta ma ucide pe mine), şi se trezeau complet, ca atunci când o turmă de porci mistreţi a fost auzită de departe de către toţi indienii deodată, deşi erau adormiţi, în timp ce eu, fiind trează şi ascultănd sunetele din împrejurimi, nu am auzit absolut nimic.) Ca majoritatea călătorilor, le urmăream comportamentul nefamiliar fără să-l înţeleg şi nu am încercat niciodată să umplu golul dintre expresia a naturii umane la ei şi la noi.

18 comments:

  1. Trecand peste nota evolutionista enervanta, cartea asta e ceva minunat, un must pt toti parintii, dp meu dv.

    ReplyDelete
  2. Asa cum ea a avut o revelatie a naturii umane nestricate de civilizatie, asa si eu am avut o revelatie a felului in care trebuie sa inteleg maternitatea cand am citit bloguri in care copiii erau "blessings". A fost un raspuns la framantarile mele legate de acceptarea voii lui dumnezeu in procreere.
    Pana atunci, in jurul meu , nu erau decat semnale ca plozii sunt o povara, de la texte explicite pana la banalul "Mai poti?" care cuprinde in el samanta cartirii si ti-o sadeste imediat daca inima nu e asezata pe temeiul cel bun al credintei. Sigur ca mai pot, doar ce poate fi mai frumos decat sa lucrezi la mantuirea ta?

    ReplyDelete
  3. Da,Domnul sa te intareasca sa lucrezi la mantuirea ta si a celor din jur...nu e usor...dar e frumos...TOATE PANZELE SUS!!!Te imbratisez cu mult drag!

    ReplyDelete
  4. Ecaterina merita citita cartea, ce spui?
    Larisa

    ReplyDelete
  5. Eu sunt pe la jumatate..."rasfoieste" PDF-ul si vezi.
    In ceea ce ma priveste ea contine si balast, si lucruri interesante care hranesc relatia mama-copil.
    Pe undeva, insa, absolutizeaza rolul acestui continuum si inchide individul in mod ateu intr-un anumit traseu destinat celor care nu au avut parte de continuum.
    Lucrurile sunt mult mai nuantate decat varianta bipolara: ori ai avut parte de continuum si esti ok, ori nu si atunci esti cu siguranta afectat psihologic.

    ReplyDelete
    Replies
    1. si care ar fi var 3? (nu intreb ironic, doar intreb). Sunt de acord ca rolul cartii se opreste la a diagnostica, fara sa ofere si solutii (ceea ce dpdv crestin miemi se pare perfect, pt ca prefer fara solutii decat "solutii" care nu-L includ pe Dumnezeu).Dar eu una nu vad nimic gresit in bipolaritate.Peste explicatiile tehnice reale din carte suprapune rolul vindecator al relatiei cu Dumnezeu si s-a rezolvat. Zic eu. Nah,nu stiu, mie mi-a placut ff mult (minus, repet,"evolutia" aia care tot apare si iar apare)

      Delete
  6. In afara de rolul vindecator al relatiei cu Dumnezeu, in viata copiilor pot aparea alte persoane care sa atenueze sau chiar sa faca sa dispara ranile din prima copilarie. Vezi diferentele de evolutie intre copiii infiati si cei deprivati de afectiune materna in toata copilaria.
    In plus, la maturitate rolul intelectului de a constientiza ce anume (lipsa continuumului) a indus la aparitiA anumitor inclinatii si comportamente amelioreaza mult situatia.

    ReplyDelete
    Replies
    1. hm, discutabil. Copiii adoptati (si iubiti, respectati etc) AU parte de continuum, din mom adoptiei. Iar ce vine diinainte ramane o trauma, constientizata sau nu, ale carei consecinte pot sa iasa la iveala cand nu te astepti. In ceea ce priveste rolul constientizarii, ea e doar inceputul unui drum lung si f dureros spre impacarea cu propriul trecut. Si care se face doar "in parteneriat" cu Dumnezeu, niciun om nu te poate vindeca de trecut, oricata iubire ti-ar da, si nici tu singur nu poti, oricat ai intelege rational. Vezi Seminarul Iertarii al Maicii Siluana. In niciun caz nu-i suficienta ratiunea (si aici vb din experienta, desi inteleg perfect triggerii psihologici din spatele unor comportamente - nedorite - pe care le am, in mom "de criza", in care nu actionez eu, ci "pilotul meu automat", fix comportamentele alea ies la bataie. Si asta e regula, nu exceptia).

      Delete
  7. Ma refer la faptul ca nu toti privatii de continuum devin infractori si ratati cum sugereaza ea, chiar daca ei nu au o relatie vie cu Dumnezeu. E clar ca au o trauma, dar ea se mai atenueaza si in timp. Am cunoscut si oameni care au copilarit la orfelinat sau au fost batuti crunt de parinti si au devenit adulti de treaba in mare. Ceea ce fac ei in momente de criza nu stiu, dar nu au comportament antisocial. La drept vorbind in momente de criza nimeni nu reactioneaza perfect, asta tinand de despatimirea personala, mai degraba decat de trairile copilariei. Ele nu au o pondere atat de mare in definirea personalitatii adultului (asta simt eu pentru mine), iar acolo unde afecteaza cu adevarat, Dumnezeu va judeca in consecinta.

    ReplyDelete
    Replies
    1. stai ca nu vorbim aceeasi limba. Eu cand zic trauma nu ma refer nici la infractiuni, nici la fi sau nu "om de treaba in mare". Din contra, in general astia CHIAR SUNT oamnei de treaba in mare, pt ca au o uriasa nevoie de a fi recunoscuti/apreciati, deci social vor fi de admirat. Insa trauma se va manifesta in familie, la nivelul relatiilor interpersonale mai profunde. Acolo incepe sa doara... in treburile "marunte" (si deloc marunte) de zi cu zi....

      Delete
    2. uite, de ex, se stie ca relatia cuiva cu Dumnezeu e mult conditionata de relatia cu propriul tata. daca tatal tau te-a batut, daca iti era frica de el in copilarie, atunci ai mari sanse sa proiectezi pe Dumnezeu aceasta relatie, sa-ti fie greu sa-L iubesti, sa-L vezi mai degraba ca pe un Dumnezeu care contabilizeaza greselile si pedepseste crud.

      Delete
    3. tu nu te referi dar Jean se refera

      Delete
    4. ma faci curioasa sa recitesc, eu nu retin nimic de genul asta din carte. Ce-i drept, la momentul in care am citit-o m-a pasionat cam exclusiv partea de parenting

      Delete
    5. Corina: continuumul defineste totalitatea asteptarilor pe care un nou nascut le are de la lume, e comportamentul ADECVAT experientelor milenare ale inaintasilor, asteptari inscrise in codul sau genetic (de ex: sa fie purtat, alaptat etc). Cumva o "continuare" a experientelor definite ancestral ca fiind "conforme, corecte". Cand civilizatia a evoluat mai rapid decat gena umana, avem de-a face cu indivizi rupti de continuum (separarea mamei de copil in maternitate, de ex, cultura carutului si a patutului si a laptelui praf). Autoarea incearca, prin analogia cu o societate traditionala (indienii yekuana din Venezuela) sa demonstreze rolul continuumului in dezvoltarea omului. Sunt de acord ca e o carte cu limitele ei, daca o privesti in sens crestin, cam ca orice carte de antropologie. Dar strict dpdv al "ingrijirii neonatale", eu ii dau 10, pt ca spune lucrurilor pe nume f clar si la... sentiment :D

      Delete
    6. Multumesc Ilinca! Nu prea am timp ...

      Delete
  8. Da' ce e continuum-ul asta?

    ReplyDelete
  9. te cred. numa ca am postat aiurea reply-ul pt Corina

    ReplyDelete