Friday, April 8, 2011

Hei-rup

Strâmbă-lemne? Sfarmă-piatră?
          Acest băieţel dintr-a întâia mă întristează în ultima vreme cu scrisul lui, care a devenit foarte neîngrijit de când nu mai stau cu ochii pe fiecare literă pe care o face. Am zis că mă întristează pentru că, prin scrisul lui urât, îşi atrage din partea doamnei nişte comentarii şi nişte etichetări care îl fac să sufere şi să-şi formeze o imagine eronată despre sine. Nu mă deranjează să scrie urât, dar măcar să se înţeleagă ce scrie.  Forma literelor e uneori de nerecunoscut. La dictare şi copiere mănâncă litere sau chiar cuvinte. Altfel este isteţ, cu matematica stă bine, memoria îl ajută şi îi place să citească diverse cărticele cu texte scurte sau reviste cu benzi desenate. Nu vrea să scrie suplimentar şi nici eu nu cred în progrese prin exersare forţată. Mai bine zis, la ce bun să deteriorez relaţia mea cu el de dragul caligrafiei? Per total n-ar fi decât un insucces, chiar dacă l-aş face să picteze literele.
Niciodată nu i-au plăcut îndeletnicirile migăloase, cum ar fi alesul orezului, culesul scamelor de pe covor care pe fete le atrăgeau când erau mititele. Doar la curăţat de usturoi se înscrie voluntar,  de dragul mujdeiului. Îi plac activităţile de genul celei din imagine, mai ales dacă implica efort maxim. A fost ajutorul meu de nădejde când am mutat mobila, când a trebuit să împingem vreo maşină care nu pornea la cheie, când am cărat varza în beci. E un copil cu iniţiativă, nu are inhibiţii că nu s-ar pricepe la ceva, găseşte soluţii inedite la problemele lui de zi cu zi. Are prezenţă de spirit: când Eca şi-a spart capul mi-a adus rapid Rivanol fără să i-l cer. 
Cred că e cazul să stau iarăşi lângă el în timp ce scrie la română, asta a fost singura metodă care a mers. Am renunţat la ea pentru că părea că-şi dăduse drumul şi nu mai e necesar să comentez fiecare linie trasată. Poate e o formă de invidie pe frăţiorul mai mic: îşi doreşte o activitate în care să fim implicaţi doar noi doi. Poate vrea să-i dedic în exclusivitate acest timp. Nu-mi vine prea uşor...

5 comments:

  1. Apropo de ultima parte mesajului tau - in care te intrebi daca, poate, e o forma de a-ti cere atentie - iata un articol simpatic si totodata educativ:
    http://www.rontzi.ro/atentieeeeeeeeee

    ReplyDelete
  2. Simpatică Ronţi! Chestia cu atenţia e acută şi în familia noastră, mai ales că trebuie să fie divizibilă cu 5 :)

    ReplyDelete
  3. Ce s-a mai intamplat cu scrisul baiatului? Intreb pentru ca am si eu o scolarita care scrie dezordonat, urat. Cand stau langa ea, urmarind fiecare cuvant, se schimba situatia. Dar este deja in clasa a doua si ma intreb ce va face mai departe. Cand isi face singura temele, asaza urat in pagina, scrie labartat, cu stersaturi sau ingrosari, etc. Ati reusit sa rezolvati cumva problema scrisului, sau a ramas tot neingrijit?

    ReplyDelete
  4. E in continuare dezordonat, dar e lizibil. In mare a facut progrese si eu sunt multumita de el. Nu-l prea trage inima la studiu, la teorie. Cand e vorba ceva practic e primul.

    ReplyDelete
  5. Cam pe acelasi tipar e si Maria mea. :)

    ReplyDelete