Fiind...

... ieri ziua lui Ioan al meu, am facut o incercare de a sparge putin tiparul intrunirilor de onomastica pentru a ii da o turnura mai duhovniceasca. E clar ca nu ne adunaseram laolalta ca sa mancam pizza tonno sau fish fingers, ci pentru ca tinem la Ioan si stim ca toti Ioanii de la Ioan Botezatorul isi trag "seva" in esenta. Totul a fost bine si frumos pana cand am propus sa facem pentru el o foarte scurta rugaciune comuna izvorata din dragostea inimii, fiindca, fiind adunati toti la un loc, daca ne unim in duh intr-o privinta, altfel urca rugaciunea la cer. Nu am dorit o rugaciune in forma prestabilita, clasica, fiindca ar fi durat prea mult, ci sa fie ceva liber si sincer, eventual fiecare in tacere, dar sa binecuvantam toti la unison. 

M-am izbit de multe prejudecati, de o rigiditate si un formalism pe care nu eram constienta ca le deranjez intr-atat:

Parerea mea e ca nu are rost

Vrei sa faci show, ca sectantii

Vrei sa faca toata lumea ce simti tu

Ori acatist, ori altceva nu

Faci oamenii sa se simta prost

Am sfarsit prin a imi imbratisa doar eu copilul si a rosti singura niste cereri care ma dureau de mult. Nu imi place sa silesc pe nimeni, dupa cum nici mie nu imi place sa imi fie fortata libertatea. Cine mi s-o mai fi alăturat in taina, Dumnezeu stie...

Si stiti ceva? Am decis ca merita sa fiu penibila cateva momente pentru o cauza duhovniceasca, de dragul adevarului interior. Daca nici in familie nu imi pot manifesta iubirea cum simt , doar nu o sa joc un teatru ieftin ca sa par altceva decat sunt! 

La scara...

... mai mica (si la bloc 😉) am făcut si noi mamaliga di barabuli

Gata...

... inainte de Anul Nou

Stiti...

... ce mi se pare cel mai dificil in educatia copiilor? Faptul ca ei sunt acolo cu tine si te vad in direct in toate momentele tale proaste. Nu poti sa te ascunzi in baie sau sa fugi de acasa ori de cate ori clachezi. 

Ochii lor te privesc cum plangi in deznadejde sau cum trantesti la furie. Te stiu cand minti ca sa para totul bine si frumos, te aud clevetind dupa ce ai zambit politicos si te simt cand bucuria nu iti e autentica. Copiii te vad ca nu ai aceeasi rabdare si limbaj ca atunci cand sunteti in public si ca nu ai aceeasi evlavie ca de fata cu altii. Mai devreme sau mai tarziu te vor observa ca nu ai atata diplomatie in relatie cu semenii cata le pretinzi lor fata de frati si colegi.

Ei, dupa toate astea, cum poti sa te urci pe un piedestal ca sa tii o predica? In calitate de lup moralist nu poti produce decat greata. Mi se pare util, mai ales in cadrul familiei, ca cererea iertarii sa fie sincer facuta indiferent de ordinea varstelor celor implicati (si cei mari catre cei mici adica), iar pocainta sa se dezvaluie partial si celor carora s-a facut sminteala, pentru ca sa se inteleaga ca toti gresim, dar nimeni nu este fara cale de intoarcere. 

In locul mitului parintelui perfect, infailibil, prefer prezentarea onesta a unui om care se straduieste sa se ridice ori de cate ori a cazut, fiindca vrea sa fie bun din dragoste pentru Domnul. 

Film...

... vizionat cu baietii mici:

I-a tinut conectati pana in final. Au fost impresionati de viata grea a africanilor, de restrictionarea accesului la cunoastere si de cat bine poate aduce putina stiinta de carte. 

In vizita...

... la rude, cu veselia si buna intelegerea plutind in aer. 

Nu pot...

... sa uit ca au fost ani in care nu m-am putut ridica sa imi duc copiii mici la biserica, dar stiu ca Dumnezeu ne iubeste pe toti si nu va judeca nedrept. Imi doresc din tot sufletul sanatate, sa pot sa le fiu alaturi in viata si intelepciune, sa ii calauzesc pe drumul bisericii catre Hristos.