De ce...

... narcisistilor le place sa provoace si sa obtina reactii negative din partea "victimei"? 

Este vorba despre abuzul reactiv, un fenomen care apare intr-o relatie in care esti abuzat (parinte-copil, frate-frate, sef-subaltern, cuplu). La un moment dat nu mai poti suporta comportamentul celuilalt si, dupa o perioada in care ai incercat fara succes sa rezolvi totul cu calm si blandete, iti pierzi rabdarea, iti iesi din fire, explodezi si ajungi sa actionezi agresiv/disperat/dezechilibrat intr-un fel care nu te caracterizeaza.

E important sa intelegi de ce N le place acest lucru ca sa nu abordezi confruntarile cu ei ca si cu o persoana normala, care incearca sa iti inteleaga punctul de vedere, doreste sa gaseasca o solutie pt reconciliere si care e dispusa sa se intalneasca cu tine undeva la jumatatea drumului intre pozitiile voastre.

1. Emotiile negative pe care le vede in plina desfasurare sunt hrana N. Pentru N imaginea lor falsa despre sine este vitala. Ea este intretinuta de aceasta "hrana" care ii ajuta sa se poata vedea ca fiinte superioare in contrast cu cei foarte apropiati ai lor.

2.Faptul ca genereaza un raspuns emotional intens exteriorizat atat de sincer le da un sentiment de putere. Discutiile nu sunt pentru ei un prilej de a rezolva conflicte, ci oportunitati de a isi exersa si etala puterea si de a isi umple rezervorul cu "provizii" cu care sa isi hraneasca imaginea sinelui.

3.Simt nevoia sa oglindeasca in tine trasaturile lor negative. Daca esti de obicei o persoana calma, ei isi vor percepe mai limpede dezechilibrul langa tine si acest lucru nu le va conveni deloc (am vazut ca nu numai cu mania se intampla asa, ci cu orice patima pe care ei o au: nu le place sa vada oameni neatinsi de ea) De aceea vor sa te tulbure (sa te corupa) ca sa nu se simta inferiori in preajma ta, mergand pana la a iti atribui tie toate neajunsurile/abuzurile pe care le fac de fapt ei. N isi crede propriilor minciuni inscenandu-si ca ei sunt victimele relatiei.

4.Este foarte avantajos pentru ei faptul ca terte persoane (poate doar restul familiei) te pot vedea intr-o stare deplorabila, actionand agresiv sau dand semne de afectare psihica. Astfel isi vor asigura elemente pentru dorita imagine grandioasa (impresie buna=resurse N pozitive) 

Am ascultat...

... recent o videoconferinta a pr Efrem Vatopedinul in care isi exprima dezacordul fata de felul in care se desfasoara hirotonia in biserica noastra si prezenta exemplul grecesc in care la hirotonie se scoate in chip simbolic verigheta preotului proaspat hirotonit. Puteti asculta cuvantarea sfintiei sale aici.

As avea cateva comentarii pe marginea acestui subiect, cu tot respectul pentru parinte:

* in primul rand nu imi pare justificata o ierarhizare a puterii tainelor bisericii si o anulare a uneia prin cealalta. Daca nu se anuleaza, atunci de ce sa ii elimini insemnele simbolice? Si daca acest lucru se intampla doar partial, care va fi noul statut al celor dintr-o astfel de casatorie? Ce baza dogmatica ar avea gestul liturgic de care ne vorbeste parintele? 

* in al doilea rand, chiar daca par putin rauta, as intreba retoric, ca sa fie lucrurile mai evidente: dupa hirotonie preotul este absolvit doar de indatoririle fata de familie dar nu i se restrange niciun privilegiu? Preotesei de ce nu i se scoate verigheta si nu i se suspenda indatoririle de sotie (ramanand bineinteles in cumintenia familiei) ca una ce nu se poate bizui pe sot in nicio privinta la o adica? Mi se pare doar mie sau apare o mica balanta misogina prin care se echilibreaza lucrurile tot pe jertfa celui mai slab? Exista transparenta in biserica lor pentru ca viitoarele preotese sa cunoasca inainte de a se marita ceea ce se asteapta de la ele? Care este varsta minima pentru hirotonie? Din cate stiu, grecii nu dau nici duhovnicia la toti preotii... 

*apoi, daca analizam putin, luam in calcul posibile diferente (ca fire umana si ca mentalitati) intre cele doua popoare, roman si grec. Renuntarea la verigheta are incetatenita o cu totul alta conotatie in societatea noastra, sugerand fie o apartenenta la tagma monahala, fie grave neintelegeri in familie. 

* chiar daca suntem cu totii in gradina ortodoxiei, avem si noi manastirile noastre (care au o atitudine muuult mai deschisa fata de popor decat ale dumnealor) si batranii nostri care stiu sa lucreze cel mai bine cu oamenii crescuti pe aceste meleaguri. (E o indrazneala destul de mare sa critici din exterior particularitatile bisericii unui popor) Din cate stiu, duhovnicii nostri sfatuiesc ca preotul sa fie alaturi de familie atat cat sa nu se strice armonia in casa lui si abia apoi va putea sfatui si alte cupluri cum sa traiasca in pace, altminteri va fi un chimval rasunator.

* la hirotonie preotul fagaduieste ca va avea copii ascultatori, cu toata cuviinta. Cum va promite cineva sa ajunga la roadele unei lucrari in care nu se implica? E de la sine inteles ca apostolul invata ca si preotul este raspunzator de educatia propriilor copii. 

*multi alti barbati stau plecati de acasa o buna parte din zi (si chiar zile in sir) prin natura serviciului si niciunul nu are nevoie sa isi dea verigheta jos ca sa inteleaga sotia lui mai bine ca va sta mult timp singura. De ce ar face preotesele o exceptie? Oare stau preotii zilnic 8-10 ore pentru misiune in mod obisnuit? 

*de ce sunt zugravite nevoile familiei preotului in antiteza cu preotia insasi? Eu zic ca un exemplu bun este cea mai eficienta si credibila forma de propovăduire. In principiu cele doua nu se anuleaza reciproc, ci se intaresc si se hranesc una din cealalta. O posibila exceptie o poate constitui o asezare lumeasca, indiferenta fata de biserica a preotesei. 

* nu stiu altii cum sunt, dar in tara noastra cunosc o multime de preoti capabili care nu se dau in laturi nici cand este nevoie de ei la treburile gospodaresti sau la disciplinarea copiilor, fiindca dragostea adevarata pe toate le poate.

* in situatii speciale, cand acasa este cu adevarat o perioada dificila si nu exista ajutoare care sa odihneasca familia in ispita respectiva, preotul care "dezerteaza" pe motiv ca e logodit bisericii tare imi aduce aminte de acel "Corban" din Evanghelie: aceeasi racire a dragostei intre oameni, doar ca impietrirea inimii nu e de data aceasta fata de parinti si ajutorul nu este banesc. 

Imi cer iertare pentru indrazneala, dar am simtit nevoia sa laud intelegerea deloc superficiala cu care Biserica noastra romaneasca savarseste un act liturgic in mod diferit. 

Fiindca...

... se pare ca am fost gresit inteleasa din ceea ce am mai scris pe aici, voi face scurte precizari despre cum gandesc de fapt. 

Desi incurajez responsabilizarea timpurie copiilor mai mari in cadrul familiei prin solicitarea ajutorului la treburile casnice sau supravegherea bebelusilor, simt ca acest lucru trebuie facut cu discernamant si limpezime duhovniceasca. Cu dragoste pentru copii, mama poate simti cat sa ceara, ce este adecvat varstei si priceperii fiecaruia si care este limita dintre lene si neputinta.

Nu vreau sa stiu despre situațiile in care prunci prescolari raman inchisi in casa vreme indelungata, despre copii de gimnaziu si chiar mai mici care raman bone cu drepturi depline ore in sir cat parintii sunt la serviciu sau de fetite carora li se plaseaza 100% bunul mers al bucatariei unei familii numeroase. Se intampla in zilele noastre, nu numai la cetateni de o anumita etnie, fara alta perspectiva asupra vietii decat mizeria si abuzul, ci si la oameni care se pretind intelectuali si duhovnicesti. 

Nu e firesc sa iti transformi copiii mai mari in parinti surogat, chiar daca mirajul banului promite tuturor o viata mai buna. Fiind coplesiti de raspunderile peste masura care le-au purtat isi vor incepe viata de familie obositi si plictisiti deja de povara familiei din care provin. Trebuie deci o grija mare ca relaxarea proprie sa nu striveasca echilibrul interior al aproapelui (in cazul de fata al copiilor nostri). 

Situatiile nu se explica in viata prin eterna intrebare "ce era sa fac" pe care o auzim la fel de sonora si pe buzele celor care isi justifica avortul. Toate problemele pe care le intampina cineva in viata sunt acolo cu ingaduinta lui Dumnezeu si atrase de felul in care acesta si-a dus viata, spre binele lui. De aceea in orice impas exista solutia placuta lui Dumnezeu care cuprinde in ea iubirea de oameni si pazirea poruncilor evanghelice. Cine nu o gaseste, pesemne ca nu a cautat-o destul...

Primul...

... an in care m-am implicat putin sa inveselesc decorul de sarbatori la bisericuta noastra. Asa am simtit de data aceasta, sa punem putina culoare si stralucire in plus pentru cei mai copilarosi, si mari, si mici. Nu am pus brad in biserica fiindca nu imi place ideea altui obiect central in afara celor care tin strict de cult, dar ne-am jucat putin cu bradutul din curte. 

Scopul...

...vietuirii noastre pe pamant este dobandirea Duhului Sfant. Avand in minte acest dreptar, crestinii trebuie sa isi defineasca propria viziune despre munca si sa o dozeze corespunzator. Scriu aceste randuri ca sa imi inviorez discernamantul si sa mai atenuez putin valul de standarde si nevoi inchipuite prin care duhul lumesc fura linistea in care am putea simti temeiul duhovnicesc al sarbatorii de maine. 

Stricatoare de suflet e si "trandavirea cea rea" dar si obsesia muncii asidue fara proiectie spirituala. Dupa cum lenevirea nu se poate integra in portretul crestinului cumsecade, nici filosofia de viata a workaholicului nu e compatibila cu ceea ce nu invata Biserica despre o vietuire echilibrata si mantuitoare. 

In Scriptura se vorbeste despre castigarea painii cu sudoarea fruntii, dar ce este mai mult decat atat nu isi are rostul in context evanghelic. Avem ziua de odihna, un timp randuit pentru cautarea celor netrupesti, fiindca sufletul se odihneste numai in Domnnul. Mantuitorul da exemplul crinilor care "nici nu torc, nici nu tes" ca sa intelegem cat de vatamatoare e grija excesiva pentru nevoile zilei de maine. Iarasi, daca ne raportam la varfurile ascetice ale ortodoxiei vom vedea ca pentru ei munca nu era decat un mijloc de subzistenta si de tintuire a mintii la ceva folositor dupa ce obosea cugetand la cele inalte. Avem exemplul Martei si al Mariei si aprecierea vadita facuta de Hristos special consemnata de evanghelisti ca sa fie totul foarte clar despre cat valoreaza stradaniile pentru trup. 

Indiferent ca este fizica sau intelectuala, munca il ajuta pe om in masura in care il zideste si sufleteste. Implinirea si reusita in viata sunt atestate de bucuria si pacea din suflet si de comorile duhovnicesti agonisite de fiecare in vistieria inimii. Superficiali fiind, tindem sa valorizam oamenii prin prisma a ceea ce produc muncind, uitand ca toate acestea "pamant sunt si in pamant se vor intoarce", dar fiecare om este nemuritor si valoros in sine ca purtator al chipului lui Dumnezeu. 

Daca nu...

... ai chef sa faci curatenie, te poti incuraja si motiva privind asa ceva. La noi nu prea se mai pune accentul pe educarea fetelor pentru a fi bune gospodine, ba ar parea chiar penibil multora sa postezi video despre aceste preocupari pentru munca "de jos". 

In general lucrurile evolueaza in detrimentul asezarii de odinioara a familiei si caminului, asa ca putinele care nu consideram indeletnicirea curatarii si ordonarii casei degradanta pentru diplomele pe care le avem in CV sau pur si simplu nesuferita trebuie sa ne invioram comunicand (fie si online) cu surse informationale care ne hranesc in acest sens.

As face un indemn, fiindca la crestini orice demers superficial este fara valoare: fa curatenie si ordine din interior spre exterior, incepand cu tine insati, cu gandurile, emotiile, programul, alimentatia si vestimentația ta, apoi te poti ocupa de casa si familie, si dupa aceasta de altii! Cum vei aduce pace, lumina si bucurie in viata altora, daca tu insati esti in dezechilibru, dezorientare si intuneric? 

Anul...

... acesta ne-am facut de doi braduti, ca sa mai recuperam anii in care nu am avut niciunul 😊