...gandul ca bucuriile lumesti nepacatoase ne sunt ingaduite noua, oamenilor din lume pentru a magaia suferintele pe care le incercam, durerile pe care le purtam in trup si sfasierea multor griji care ne apasa. Sunt greutati specifice vietii mireanului, straine de vietuirea monahala, caracterizata prin insingurare si indepartare de lumea cea desarta.
Omul cu familie isi leaga sufletul de alti oameni intr-un mod care monahului adevarat nu ii este propriu. Care maica sufera vreodata atat de adanc ca o femeie tradata, ca o mama care isi vede pruncul rapus de vreo boala? Care calugar duce grija treburilor manastirii avand atata zbatere ca un tata pentru copiii sai?
Monahii isi aleg un drum mai neted si sunt mai liberi de poveri, dar li se si cer standarde mai ridicate de vietuire pentru a trece in imparatia cerurilor.
Mirenii au alte reguli de joc 😊 O muzica frumoasa, o mancare buna, un peisaj frumos, o carte captivanta, o discutie cu prietenii, o tinuta eleganta sau practicarea unui sport de care sa te bucuri cand si cand amelioreaza asprimea vietii de familie duse corect. Bineinteles, cine tinteste mai sus si se nevoieste mai mult, plata mai mare va lua. Asta nu inseamna ca aceia care se indulcesc de cele ingaduite ca sa mai compenseze din amaraciunea vietii sunt descalificati din cursa mantuirii.
(pr. Paisie Aghioritul)
Si eu m-am oblojit cand si cand cu muzica atunci cand ma simteam coplesita de intristare si deznadejde si nu ma puteam aduna sa ma rog. E un instrument puternic de manipulare afectiva si l-am folosit in mod deliberat ca sa ma comut efectiv in alta stare interioara, fiindca ma bantuiau in interior sentimente distructive.