Unii sunt de parere ca nu e bine sa mai spui din neajunsurile familiei tale ca sa nu smintesti pe careva. E si asta o treaba, dar pe mine tare m-a ajutat sa vad ca si altii au ispite, ca si copiii altora fac crize de nervi, ca si alte mame de abia se tarasc de oboseala etc.
In anumite situatii imi prinde bine un exemplu pozitivo-idealist, dar sa fiu sincera, am momente in care tare m-as descuraja daca as crede ca sunt singura mama impiedicata si ineficienta din lumea larga.
Deci, care mai sunteti in cautare de preotese la care dezorganizarea si buclucurile se manifesta acut chiar in saptamana cand se pregatesc mai cu foc Sfanta Impartasanie, puteti plange putin si pe umarul blogului meu :)
In afara de faptul ca mi s-a defectat masina de spalat taman acum si ca un sofer plin de candoare ne-a sifonat masina din lateral (plecare din rampa de pe un drum fara prioritate fix cand treceam noi pe acolo, duminica seara, cu orasul aproape liber) am avut de facut x drumuri dupa acte. Timpul era o dimensiune in care ma simteam efectiv torturata. Nu terminam niciodata de bifat toata lista de obiective ale zilei.
Am vrut sa ma impartasesc la o bisericuta unde slujba se face mai de dimineata, ca sa ma intorc sa imi fac treburile si sa raman cu piticii cat se impartaseau copiii mai mari, dar sotul meu a uitat sa ma trezeasca. Fiind sambata, trebuia si el sa plece. Am apelat la mama, dar ea nu a putut sa stea cu cei trei mai mici pana la sfarsit. M-a sunat in timpul slujbei si a trebuit sa ma intorc acasa sa ii iau cu mine.
Cand am ajuns acasa dupa ce ne-am impartasit cu totii, mancare nu aveam gatita, iar casa arata cam asa:
Cu ajutorul lui Hristos reusesc sa plutesc peste aspecte ale realitatii care in mod obisnuit ma tulbura peste masura. Pot spune ca acesta este unul dintre cele mai de pret daruri: sa ai liniste in inima indiferent de felul in care se prezinta viata exterioara. Tarziu mi-a venit ideea sa cer asta de la Dumnezeu, dupa ce ani de-a randul am tot facut incercari ratate autosugestionandu-ma.
