Sa notez...

...cateva randuri despre cum a decurs nasterea Anastasiei.
Primele dureri sugestive ca tip le-am simtit de sambata seara pe la 5, dar erau de intensitate redusa si erau separate de intervale lungi (o ora/doua) de liniste pelvina😊
Nubam alertat pe nimeni, mi-am facut un dus si am culcat copiii. Nu a fost chip sa adorm, de emotii, dar am stat asa intinsa, cu ochii inchisi, ca sa imi conserv putina energie pe care o aveam.
Pe la 3 era clar incotro ma indrept, desi contractiile continuau sa fie ciudate (inegale ca intensitate si pauze intre ele, si se linisteau cand ma ridicam sa merg la baie).
Pe la 7 tati a plecat la slujba. A vrut sa ma duca el, dar eu, de groaza atmosferei, am prelungit inca putin sederea acasa fiindca bb misca destul de frecvent si vioi.
Pe la 8.30 mi-am luat inima in dinti si pe Iuli ca apartinator si m-am prezentat la urgenta cu bagajele. Pana m-au lasat sa stau linistita in salonul de langa sala de nasteri, am facut 3 controale la interval de 5-10 min (cei doi medici de garda + cel din upu)
"Dilatatie 4. E pe dreapta, are drum mai lung dar se va naste" Stiam asta de la ecograf.
M-am plimbat non-stop prin salon, am facut fandari laterale, m-am aplecat in toate pozitiile. Iar control: dilatatie 7, capul doar aplicat. Medicul a dat sa ma convinga sa punem niste oxitocina "ca tot trebuie scos" dar eu l-am refuzat, stiind ca durerile sunt incomparabil m mari si angajarea brutala poate sa mearga prost.
Daca au vazut asa, s-au apucat de o cezariana care astepta. Eu am ramas sa imi continui travaliul facand genuflexiune pe fiecare contractie ca sa il ajut pe bb sa coboare. Cum ma munceam eu acolo, o fatuca s-a felicitat ca si-a ales operatia, "ca uite de cand se chinuie femeia asta". Ehei, ma gandeam eu, nici nu ma chinui de mult, dar nu aveam timp de vorbe.
M-am mai sfortat de cateva ori si apoi mi s-au rupt membranele (la dilatie max, ca de obicei), asa ca am dat fuga la cinstita capra😊. Am expulzat la 11.25 cu o rezidenta dulcica si cu colega ei.
Ca si data trecuta placenta nu s-a eliminat frumos, ci au asteptat, am impins din greu si fetele scormonit cu mana dupa ea. Imediat dupa asta, au aparut medicii din sala de operatii. Dumnezeu i-a trimis la timp, fiindca sangeram ingrozitor si aveam vaginul facut ferfenita, inclusiv desprins de pe col in jumatatea posterioara. S-au pus in graba pe cusut (ce anestezie, durerea chiar nu conta) ff agitati si comentand nervosi tesuturile mele de baba😊.

Nu m-am suparat catusi de putin, dimpotriva, ii intelegeam ca lucreaza in regim dificil pt ei. Patru oameni stresati erau in fundul meu. Nu imi inchipui cum ar fi fost sa nasc acasa.

Intre timp eu trebuia sa nu tip, si sa am grija sa tin genunchii flectati. Ma muscam de mana sa nu tip. Durerea fizica era o componenta, dar mai greu mi se parea de purtat panica, frica de un deznodamant nefericit. Nu stiu ce e aceea agonie, dar cred ca au fost momentele cele mai apropiate de asa ceva pe care le-am trait pana acum.

M-au supravegheat vreo 6 ore (tensiune, puls, luat de hemograma). Apoi m-au trimis la salon. Acolo am facut frisoane, m-au pus pe antibiotice (atat de rele erau, ca imi venea sa vomit instantaneu in timp ce mi le injecta intravenos) si a trebuit sa supravietuiesc o vreme gandurilor negre despre infectii intraspitalicesti si hematoame intraabdominale.

Cam atat as avea de relatat aici si nu cred ca voi raspunde la comentarii interogative prin detalii suplimentare.

imediat dupa,
zambet pt trimis acasa