Sunday, June 7, 2015

Batrana...

Mi se intampla sa am despre mine o imagine care nu prea coincide cu realitatea. In spital, dupa nasterea lui Gheorghe, ma simteam atat de usoara si, neavand oglinda la indemana, ma inchipuiam tare supla. Cand am venit acasa si m-am uitat in oglinda am fost surprinsa sa vad o femeie grasuta.

Am impresia ca la fel stau lucrurile si pe plan emotional. Mi-a zis cineva ca sunt batrana de acum, ca am 7 copii si ca nu e de inteles sa mai am probleme sentimentale. Ciudat este ca nu ma pot plia deloc pe aceste asteptari. Dezamagire totala... Nu am nici pe departe un status emotional in platou. Daca as putea face un grafic cred ca ar fi comparabil cu unul de adolescenta. Se pare ca am evoluat prea putin de atunci :)

Nu stiu daca acesta e un fenomen ce ar trebui corectat, sau sunt doar nevoi interioare rezonabile. Din cauza asta uneori efectiv imi terorizez sotul. Simt ca nevoia mea hiperbolizata de atentie il oboseste. Furtunile psihologice date de modificarile hormonale din timpul sarcinii si alaptarii nu au un corespondent fiziologic la barbati. Raspunsul lor comportamental peste nivelul bazal de "dragalasenie " e autoimpus si cere efort duhovnicesc.

Voi discuta cu parintele duhovnic si, daca Dumnezeu hotaraste, sunt dispusa chiar sa ingrop latura romantico-feminina a personalitatii mele (se intelege ca o voi si jeli uneori). Sunt gata sa devin o a doua doamna de fier :))

28 comments:

  1. Am avut de-a lungul timpului multe momente de "criza" din pricina ca nu primeam atentia de care aveam nevoie de la sot. In perioada sarcinii, probabil din pricina hormonilor, problemele se acutizeaza. Incepusem sa cred ca eu sunt cea exagerata ca trebuie, asa cum zici tu, sa imi ingrop orice nevoie de tandrete. Pana cand am citit ce spune staretul Efrem, al manastirii Vatoped (la care am mare evlavie), despre relatiile dintre sot si sotie. PRintre altele, ceva edificator:

    " Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
    Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti."

    ReplyDelete
    Replies
    1. Spune-mi in ce carte ai citit, ca vreau sa mi-o cumpar si eu. Intr-adevar, ma simt portretizata cu exactitate de cuvintele staretului.

      Delete
  2. Interviul l-am citit aici : https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/08/sfaturi-pentru-soti-staretul-efrem-vatopedinul/
    Dar se pare ca este din lucrarea:" Mărturie athonită în România”, lucrare editată de Sfânta Mănăstire Vatopedi, 2004

    ReplyDelete
  3. Si eu am simtit la fel :D

    ReplyDelete
  4. Foarte frumos! Pe mine ma uluieste mereu cata intelepciune si cunoastere exista in oamenii astia luminati de Duhul Sfant .

    ReplyDelete
  5. Cum sa renunti la feminitate si la romantism ? Asta ar insemna sa-ti negi firea , firescul .
    Problema noastra e alta, vorbim prea mult si ne alegem momentele cele mai proaste , parerea mea.

    ReplyDelete
  6. Cum batrana??? Ca ai multi copii???Aiurea !

    Femeia si la 80 are nevoie de tandrete !

    ReplyDelete
  7. Nu doamna de fier dar nici ca la adolescenta. Totusi, ai o anume experienta, ai o alta perspectiva asupra lumii, esti mult mai matura.
    Varsta vine cu schimbari chiar daca ti se pare ca sunt nesemnificative. Ele insa exista. Si hormonal la 40 de ani nu esti ca la 20 chiar insarcinata fiind.

    ReplyDelete
  8. Am impresia ca toate ne confruntam cu o mare problema atunci cand ne lovim de realitatea in care nu suntem cum ni se parea noua si incepem sa cerem cu egoism drepturi pe care nu le meritam, la 20, la 30 sau la 40+ de ani. Schimbarile hormonale nu sunt o scuza, sunt doar incercari multele ganduri potrivnice pe care le imbratisam in loc sa ne smerim si sa ne bucuram pururea, multumind pentru toate... Sa ne dorim desavarsirea, nu indreptatirea slabiciunilor firii femeiesti. Cuvintele avvei Efrem Vatopedinul nu vor fi percepute identic de femei si de barbati, si chiar de le-am arunca in fata textul nu ne vor arata mai multa afectiune... Numai rugaciunea, apropierea de Dumnezeu ne umple aceasta nevoie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu o umple, ci o diminueaza. E o diferenta..

      Delete
    2. Am folosit "umple" cu sensul de "implineste", deoarece si nevoia aceasta afectiva denota tot dorul si tanjirea dupa Iubirea cea mai presus de fire. Iertati-ma!

      Delete
  9. Si Avva Efrem cu siguranta nu se adresa preotilor de mir in ce s-a citat mai sus... Statutul sotiei preotului este (s-ar cuveni sa fie) cu totul altul, sa aiba acele virtuti care sa nu-l oboseasca pe preot. Dl Profesor Sebastian Moldovan a spus, la hirotonirea sotului meu, ca din acel moment parohia este mai presus de sotie... Ma lupt continuu sa mi-o asum, dar cu timpul primesc tot mai multe dovezi ca toata bucuria se compenseaza cu ajutorul lui Dumnezeu, si toate gesturile lui devin incarcate de valoare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Scuza-ma Andreea B., dar concret preotul - sotul tau ce face pentru parohie ? Ce anume il oboseste de nu mai poate sa faca fata in familie .

      Delete
    2. Nu am spus ca nu face fata, dar bineinteles ca sunt momente cand ii simt lipsa.
      Observati ce oboseala cumuleaza si cat de impovarat este un duhovnic care se dedica ridicarii catorva dintre cei incredintati lui (putini din cei multi vin din tot sufletul sa ceara ajutor), ganditi-va cat timp ocupati dvs din timpul duhovnicului (nu numai la spovedanie, ci si la rugaciunea personala ce o face pt dvs -daca o face- si apoi la discutiile ce nu tin neaparat de spovedanie, pentru ca un preot este dispus si disponibil sa asculte si sa ajute pe oricine) si apoi amintiti-va cate zeci/ sute mai sunt ca dvs care il cerceteaza saptamanal... Nu doar duminica, ci in fiecare zi programul este la fel de incarcat; ganditi-va ca ucenicii lui Gheron Iosif mergeau in fiecare noapte sa-si marturiseasca cugetele si din fericire sunt si aici oameni care au ajuns sa se lupte cu gandurile si care au nevoie de indrumare permanenta, zilnica. Si daca mai punem la socoteala si proiectele sociale in care poate fi implicat un preot sau studiile postuniversitare, va lamuriti.

      Delete
    3. Doamna Andreea de obicei in viata de familie fiecare ne gasim refugiu, ne gasim odihna nu ne obosim prin prezenta celuilalt. Eu cred ca lupta Dvs exista si Doamne Ajuta sa o "castigati"! Delia

      Delete
  10. Nu stiu... Cum va pastori familii cineva care-si neglijeaza sotia sub pretextul ca se ocupa de parohie? Ce-o fi insemnand mai presus? Nu discut de cazurile in care preoteasa nu e evlavioasa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. This comment has been removed by the author.

      Delete
    2. Pai inseamna ca ceva nu e bine daca se ajunge la a fi un pretext, e clar. Adica noi consimtim sa il ajutam, sa il sprijinim pe sot, nu sa il impiedicam in lucrarea sa, cu conditia sa aiba o lucrare, ca preot si duhovnic adevarat.

      Delete
  11. si preotul ar trebui sa aiba acele virtuti care sa n-o oboseasca pe sotie, parerea mea. Crestineste este sa se odihneasca reciproc si sa se sprijine.

    ReplyDelete
  12. http://www.crestinortodox.ro/interviuri/parintele-arsenie-papacioc-sfanta-taina-cununiei-70490.html

    ReplyDelete
  13. da Ecaterina, sunt nevoi firesti - tandretea, atentia, afectiunea; mai ales pt acelea dintre noi care suntem MAME cu NORMA INTREAGA (adica ii crestem fara bone, matusi, bunici, etc.) a da nastere pruncilor si a-i creste implica multa jertfa, renuntare la propria persoana uneori. atat lucrarea in parohie, cat si in familie este o impreuna lucrare, altfel sotul - preotul este un misionar, iar sotia - preoteasa un fel de ajutor in casa, buna la de toate. imi place f mult ce spune staretul Efrem, atunci cand nu se intampla astfel, apare distanta / prapastia intre soti, gol ce nu poate fi umplut de nimic (chiar daca incercari pot fi) . preoteasa A.

    ReplyDelete
  14. Eu cred ca o femeie, indiferent de varsta sau daca este sau nu preoteasa, merita tandretea in viata de familie! Nu exista nu merita (nu ma refer la cazurile speciale). Toate meritam sa primim inapoi ceea ce daruim. Afectiunea si tandretea unidirectionale ne lasa un sentiment de gol. Eu nu sunt preoteasa, sunt o sotie care primeste tandrete, si citind comentariile de mai sus ma gandeam la duhovnicul meu dorindu-mi cu adevarat sa ofere sotiei tandretea de care am si eu parte. Nu as vrea ca eu ca enoriasa sa port responsabilitatea aceasta, sau sa fiu motivul neglijarii cuiva. Ar fi trist sa fie asa! Delia

    ReplyDelete
  15. Nu putem intelege noi (femeile obisnuite) viata unei preotese.
    Un preot este solicitat mult de oameni, probabil adesea la sfarsitul zilei este epuizat fizic si sufleteste (sa ne gandim doar la orele lungi de spovedanie din posturi sau la faptul ca noi mergem la slujba pe la 9-10, dar parintele e acolo de pe la 7:30, sau e chemat de bolnavi, poate unii contagiosi etc.)
    Iar preoteasa trebuie sa faca fata acestui stil de viata, trebuie sa-l imparta pe parinte cu ceilalti mai mult decat ne impartim noi sotii cu ceilalti. Pentru ca un preot e trup si suflet dedicat oamenilor, el are o responsabilitate mare in fata lui Dumnezeu, pentru el nu e doar un job.
    Nu cred ca esti batrana, Ecaterina, ba tocmai faptul ca ai sapte copii te ajuta sa ramai tanara, sa treci, odata cu fiecare copil, din nou prin copilarie, prin diverse sentimente, sa redescoperi mereu lucruri uitate.
    Nici nu cred ca ar trebui sa-ti ingropi latura feminina. La urma urmei asa ne-a lasat Dumnezeu, sa fim mai sensibile, sa simtim altfel, sa avem o alta perspectiva asupra lucrurilor decat barbatii. Astfel se echilibreaza balanta in familie. Doar ca noi, femeile, atunci cand lasam sensibilitatea sa ne domine, avem o anumita tendinta de a-i obosi pe barbati ori vorbind prea mult, ori analizand prea mult lucrurile, ori cicalindu-i cu nimicuri. Astea sunt lucruri generale care pe multe ne caracterizeaza.
    Cred ca ai putea sa vorbesti cu parintele tau (adica sotul) direct, sa-i spui, simplu, fara repros, ci cu dragoste, ce simti, ce-ai dori din cand in cand de la el, sa-i ceri ajutorul ca sa iesi dintr-o anumita stare.
    Nu cred ca e bine sa-si spuna multi altii parerea cu privire la voi pentru ca e posibil sa te dezorienteze si mai tare, fiecare familie (de preot sa nu) isi are particularitatile ei si numai voi doi le stiti pe ale voastre.
    Dupa cum vezi, multe propozitii le-am inceput cu "cred" sau "nu cred", numai tu stii daca ai vreun folos din ce am scris.

    ReplyDelete
  16. Ce de pareri despre cum trebuie sa fie o preoteasa, cum trebuie sa renunte ea la tot! Inteleg renuntarea si jertfa pana la un punct, dincolo de care ori devi sfanta, ori devi depresiva. Cum la masura desavarsirii nu am ajuns, pericolul e sa pic in cealalta latura, asa ca cer ce mi se cuvine (nu inseamna ca si primesc de cate ori cer). Cum femeia e datoare cu supunerea fata de barbat, cum peste tot pe unde am citit femeia e chemata sa il odihneasca pe barbat, in aceleasi locuri se cere barbatului sa isi iubeasca femeaia. Asadar, ca vas mai slab, ca fiinta sensibila, are nevoie de afectiune. Eu am gasit toate raspunsurile in ceea ce spune staretul Efrem. Credeam ca sunt eu iresponsabila ca nu imi ajunge dragostea copiilor mei, ca nu e firesc sa cer afectiune si iar afectiune.
    Fiecare cu masura lui. Eu nu sunt la masuri asa inalte incat sa ofer fara sa astept nimic in schimb. Daca o tin din sarcina in alaptat si iar in sarcina (cu atat mai mult cu cat sarcinile imi sunt foarte grele), daca isi gaseste in mine liman si scapare si implinire chemarilor firii, la fel imi doresc si eu de la el.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Subscriu.
      Un preot care-si neglijeaza viata de familie nu e in regula. Daca nu poate cineva sa-si chiverniseasca propria casa si sa mentina o relatie armonioasa cu sotia, cum va purta grija de biserica? Cum va deschide gura sa sfatuiasca mirenii in legatura cu casatoria, daca purtarea lui raneste pe cea care-i este data de dumnezeu sa o iubeasca.
      Si ar mai fi de zis ceva: Pravila orienteaza spre duhovnicie abia dupa 40 de ani, lucru ce nu se mai respecta astazi. Intr-adevar spovedania consuma resurse interioare. Trebuie insa facuta diferenta dintre spovedanie si palavrageala sau vaicareala.

      Delete
  17. Vazand ce a scris Diana mi-am recitit mesajul.
    Asa mi-au sarit in ochi niste cuvinte scrise de mine putin mai sus si mi-am dat seama ca pentru altcineva pot suna altfel decat in mintea mea.
    Scriam asa: "Iar preoteasa trebuie sa faca fata acestui stil de viata".
    Oh, dar sensul acelor cuvinte era: "Iar preoteasa e nevoita sa faca fata acestui stil de viata"
    N-am avut niciun gand de a spune preoteselor cum trebuie sa fie, dimpotriva, le compatimeam.

    Nu e prima data cand realizez ca pe internet comunicarea e ingreunata pentru ca avem la indemana numai cuvintele, nu si intonatia sau privirea care sa ne intareasca mai bine o idee atunci cand cuvintele n-au fost alese in cel mai fericit mod.
    Imi cer iertare daca v-am provocat vreo tulburare, n-am avut intentia nicio clipa.

    ReplyDelete
  18. Nu stiu daca e bine sa discutam ce ar trebui sa faca sotul poate mai util ar fi sa ne concentram pe ce putem noi singure sa facem cat mai bine in casnicie. Si nu cred ca poti impune sotului sa fie mai afectuos, mai dragastos...mai nu stiu cum. Daca vine de la sine e una daca stai sa il bati la cap sa devina cum ai vrea tu sa fie nu cred ca se obtine mare lucru. Ba poate chiar se inrautateste situatia. Ma gandesc ca o idee ar fi acceptarea situatiei in sine fara a sta prea mult sa analizam acest aspect, noi sa lucram cat mai mult pe ce putem noi ca sotii sa facem...si sigur cel mai important sa il rugam pe Hristos sa suplineasca aceasta lipsa de afectiune pe care o putem resimti. Cand facem asta fara resentimente cred ca primim mai mult decat am obtine doar de la mirele lumesc, pentru ca nu-i asa, iubirea Domnului nostru este iubirea desavarsita si numai el poate aduce pace si liniste acolo unde lumeste greu se mai poate face ceva. Nu vad nici o diferenta intre preotese si sotii de rand legat de acest aspect. Ca si concluzie benefic pentru mantuirea noastra e sa ne concentram pe ce avem noi de facut cu nadejdea ca, Domnul va suplini ceea ce poate ii scapa sotului ( poate nu stie cum sa ofere, cum sa se comporte, are si el scapari ca orice om de altfel)

    ReplyDelete
  19. http://adevarul.ro/news/societate/stand-up-comedy-spiritual-preotul-constantin-necula-despre-viata-cuplu-8_55913bf76471c92e06b0df26/index.html

    ReplyDelete