Marta în pedagogie

            Înainte de a mă căsători nu am fost una dintre adolescentele care se opresc prin parc să se bucure de un zâmbet de copil. Eram tăcută, interiorizată, o mare consumatoare de cărţi cu profil ascetic. După ce am născut prima fetiţă m-am simţit în postura de mamă ca într-un costum care nu mă cuprinde. Chiar vorbeam demult cu o prietenă care iubeşte mult copiii şi care intră repede pe frecvenţele lor şi-i spuneam că mă miră faptul că Dumnezeu nu i-a dăruit copii, în timp ce eu, care nu sunt deloc flexibilă nici jucăuşă, am deja doi copii după 3 ani de căsătorie.
           Dat fiind startul meu prost în cariera mea de mamă de care, din fericire, am fost conştientă, am căutat mereu surse de inspiraţie în domeniu şi modele de mame iubitoare şi necârtitoare care să corespundă şi formaţiei mele religioase. Internetul a fost pentru mine revelator, un adevărat punct de sprijin în lumea văzută. Deseori mi-am încărcat bateriile şi am luat-o de la capăt cu entuziasm după citirea vreunei postări.
            De-a lungul timpului atitudinea mea faţă de copii s-a tot metamorfozat, am fost sedusă de diverse curente şi idei despre relaţionarea cu copiii, pentru ca apoi să renunţ, păstrând doar ceea ce se potrivea situaţiei mele particulare. N-aş putea spune că a fost o involuţie sau un progres, nici n-aş numi-o inconsecvenţă, ci mai degrabă au fost nişte reglări gen feedback care au asigurat buna funcţionare a sistemului familial în diverse perioade. Am fost când mai autoritară, când mai permisivă, am insistat cu mâncarea sănătoasă, dar le-am mai luat şi câte-o prostioară din comerţ ("ca să vedeţi că nu-i mare lucru guma de mestecat"), au citit şi cărţi religioase, şi poveşti stupide (cu comentariile dezaprobatoare de rigoare).
           Mai nou sunt copleşită de descoperirea unei greşeli pe care am făcut-o: mi-am pus prea mult nădejdea în strădaniile mele de a comunica cu copiii,de a fi responsivă, de a mi-i apropia, de a le forma o viziune asupra vieţii prin explicaţii îndelungi, cu exemple şi contraexemple, şi toate astea de la vârstă foarte mică. Sunt bune şi mijloacele omeneşti de educaţie, dar ponderea lor ar trebui să fie alta şi ar fi trebuit să insist mai mult pe rugăciune şi pe lucrarea mea lăuntrică. În felul acesta aş fi conştientizat mai puternic că aceşti omuleţi sunt ai Lui şi aş fi evitat capcane duhovniceşti (de exemplu atunci când părinţii se mândresc cu meritele lor în formarea odraslelor, le fac mult rău, făcându-se pricina tulburării sufleteşti sau chiar a căderii celor din urmă). Deci, în acest context "acestea trebuie să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi".

Obicei organizatoric preluat spontan de la mami (zero cicăleli) de şcolarii mici şi mari:

liste şi listuţe pot fi văzute pe pereţi, pe ferestre, uşi şi birouri