Nu e ok...

...sa tii la cineva doar in masura in care face impresie buna in societate si e o cinste pentru tine sa te afisezi cu el. Omul nu este un accesoriu al tau si e firesc sa te doara neputintele lui, nu sa te dezici de el daca nu e bine vazut de lume. Se intampla asta nu numai in prietenii superficiale, dar si in familii, intre soti sau intre parinti si copii. Asta fiindca e greu sa ni-i asumam pe ceilalti, mai ales cand neajunsurile lor ne pot atrage si noua o caracterizare negativa.

O alta neoranduiala pe care am vazut-o este insensibilitatea fata de om corelata in mod penibil cu sensibilitatea fata de imaginea publica: "Nu mai urla, ca ne aud vecinii" In momentul in care omul din fata ta urla, e clar ca e intr-o suferinta, iar tie iti pasa mai degraba de gura lumii, in loc sa fii preocupat de durerea lui si sa te gandesti cum ai putea sa il ajuti. Ca si cum un medic, in loc sa dea primul ajutor, ar veni sa imbrace victima in haine mai elegante.

Cu siguranta nu pledez pentru a nu fi atenti sa nu se faca sminteala, dar punctez situatii in care dragostea de aproapele trebuie sa primeze in fata iubirii de slava desarta.