Mandrii

Exista o mandrie mireneasca si una calugareasca. Mandria mireneasca (sau lumeasca) se arata cand cineva se mandreste impotriva aproapelui ca mai bogat, mai frumos, mai bine imbracat sau ca de neam mai bun.

Se intampla uneori ca cineva sufera de slava desarta si pentru unele daruri naturale. De pilda, unul sufera de slava desarta pentru ca are glas frumos si canta frumos, sau pentru ca e bland si lucreaza sau slujeste cu curatie (printre intelectuali bantuie dispretul pentru cei mai slabi de minte). Acestea sunt mai cuviincioase decat cele dintai. Dar si ele tin de mandria lumeasca.

Iar mandria calugareasca se arata cand cineva sufera de slava desarta, pentru ca privegheaza, sau posteste, sau ca e evlavios, sau ca are o buna vietuire, sau ca este mai sarguincios. Ba uneori se si smereste cineva de dragul slavei. Acestea tin de mandria calugareasca. Daca nu putem sa nu ne mandrim deloc, e mai cuvenit sa ne mandrim pentru cele calugaresti, decat pentru cele lumesti.

(Filocalia nr. 9 , Ava Dorotei, Despre smerita cugetare)

O experienta interesanta este sa te imbraci intr-o tinuta in afara a ceea ce este delimitat ca respectabil in societate. Cand incepi sa te lovesti de atitudinea batjocoritoare a celor din jur si sa fii discriminat cu brutalitate pe criterii vestimentare vei aprecia mai bine cat te stapaneste patima slavei desarte (si asta doar pe tema hainelor, altminteri ea are multe alte capete) Vei face totodata cunostinta cu lipsa de sensibilitate a oamenilor fata de cei pe care ii considera mai neinsemnati ca ei. Cu cat te ustura mai mult, cu atat e mai adanca rana mandriei.

De-sa-var-siti

Chemarea crestinului este la desavarsire, nu la reactii de bun simt sau amabilitati si generozitati justificate.

46.	Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
47.	Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
48.	Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

Ma-ntreb si eu: "Daca primesti sa dai viata tuturor copiilor daruiti de Dumnezeu numai cand ai o situatie materiala corespunzatoare (cand ai un sot care se comporta ireprosabil, cand nu ai absolut nici o problema de sanatate sau cand nu ai de luptat cu o mentalitate contemporana atee...si lista poate continua, particularizand piedicile si ispitele fiecareia) ce rasplata si ce bucurie duhovniceasca poti avea?" 

Din cauza asezarii lumesti a mintii noastre, poruncile Domnului par sa ne duca pe o cale a absurdului, a suferintei oarbe. Daca mergem pe fagasul lor cu rabdare, toata intristarea se preface in bucurie. Daca le parasim, intram pe taramul mortii sufletesti si toata tihna de care ne bucuram la un moment dat nu este decat un preludiu al deznadejdii.

3 ani

puff

si un tortulet facut la minut la comanda, ca sa nu fie fata noastra mai prejos ca Veronica

Alivenci

Dupa reteta de aici, doar ca am dublat cantitatile si nu am mai pus zahar.

Pe tobogan

doar de jos in sus

musai cu poseta

Rugaciune si post

Nu sunt destul de tare ca sa ma pot desprinde de asteptarile pe care le am de la oameni. Mai mult: cand cineva de la care astept dragoste si intelegere ma trece cu vederea in mod repetat si ia drept povesti nemuritoare ceea ce eu ii spun din durerea mea interioara, nu pot sa nu ma intristez. Ma necajesc azi, ma necajesc maine. Daca nepasarea dureaza prea mult, sau trece de un anumit prag al sensibilitatii personale incep sa am resentimente din ce in ce mai intense.

In functie de echilibrul endocrin :) sau dictat de oboseala si epuizarea pe care le resimt in perioada respectiva, anumite scaderi ale aproapelui au forta de a ma dezorganiza interior. Dupa tsunami-ul de tristete si manie (de cele mai multe ori manifestat in exterior intr-un mod retinut) depun eforturi de restaurare duhovniceasca. Ma straduiesc sa iert si sa sistez orice discutii pe teme sensibile sa sa-mi caut de pacatele si greselile mele. Totusi, asezarea interioara nu-si revine prin aceasta lucrare mentala. Ramane o durere, o sangerare a inimii care nu poate fi pur si simplu stearsa cu buretele. In loc de dragoste si unire se asterne raceala si instrainarea.

De obicei vindecarea acestor rani se face cu rugaciune, altfel cicatricile lasate pot produce separari iremediabile. Mai nou am constatat ca ies petele de pe haina sufletului si cu post :) E incredibil cum se risipeste negura sufleteasca fara sa mai intreprinzi nimic in directia asta, lasand doar Harul sa curateasca totul si sa netezeasca frumos cararile iubirii. Mie, uneia, mi se pare chiar o minune sa te simti deodata eliberata de povara duhovniceasca si sa poti zambi iarasi ca inainte. Transformarile astea spontane nu sunt lucruri omenesti. Doar o atingere dumnezeiasca le face sa existe.

In ceata

Cu cat omul se apropie de Dumnezeu si se indulceste de dragostea Lui, cu atat sporeste in sensibilitate duhovniceasca. Pe masura ce se departeaza de Dumnezeu e tot mai debusolat si nu poate deosebi pacatul.

Le-am explicat ieri copiilor ca omul aude un anumit interval de frecvente, iar cainele sesizeaza unde sonore pe un spectru mult mai larg. Ceea ce pentru om e liniste, poate sa fie pentru caine un zgomot asurzitor.

Am facut o analogie cu felul in care oamenii duhovnicesti simt detalii fine care indeparteaza harul, pe care noi, cei mai grosieri, nu le percepem. Ei au lasat mosteniri scrise, cu sfaturi care ne calauzesc un urcusul catre desavarsire si ne previn in legatura cu capcanele subtile care pot trece neobservate de noi.

Oamenilor care sunt cu totul straini de viata bisericeasca e foarte greu sa le justifici de ce alegi sa nu faci anumite lucruri absolut obisnuite in societatea noastra. Neavand sensibilitatea de care vorbeam, ei considera inofensiv ceea ce noi simtim (sau macar stim din ceea ce ne invata sfintii parinti) ca este nociv. Iesit de sub ascultarea bisericii sau fara povatuitor incercat, foarte usor poti spune binelui rau si raului bine.