Aproape

In ultimul timp am avut parte de ispite si rautati tocmai din  partea unor oameni carora le-am dat milostenie deseori. Nu am dat niciodata cu gandul sa primesc recunostinta, dar cand la bine mi s-a raspuns cu rau nu am reusit sa nu ma tulbur.

Incepusem chiar sa ma gandesc ca daca dau ceva in numele Domnului bine as face sa dau doar oamenilor care-l si primesc intru Domnul (fratilor de credinta) nicidecum unor indivizi care-l pomenesc pe Dumnezeu mai mult in injuraturi...

Problema mea legata de aceasta hotarare e aceea ca greu as putea gasi pe cineva la biserica la care merg care sa fie mai sarac decat mine si caruia sa-i trebuiasca ceea ce am eu de dat :))

Tot incercand sa-mi gasesc un gand cu care sa-mi carpesc haina sufletului roasa de resentimente fata de personajele mentionate in primele randuri am gasit o predica in care e atinsa si spinoasa problema a iubirii de aproapele (dupa min 7.38 si mai ales de la min 12.08).

Am inteles ca nu trebuie sa caut un aproape idealizat care sta in banca lui, ci sa-l cuprind in inima mea pe cel cazut, care ma si loveste cu palma peste obraz.

:)

Ai sa vezi  ce-ti fac daca mai umbli cu lucrurile mele!
N-ai voie sa-mi faci nimic, ca eu sunt iubitelul lui mami.
                                                        (Grigo)

Separare

Am mai scris eu despre Elena si preferinta ei pentru deget si nu puteam intelege de ce un copil alaptat la cerere si purtat aproape tot timpul de cineva isi suge cu atata pasiune degetul. La inceput am crezut ca o ajuta sa-si calmeze refluxul gastro-esofagian. Acum stiu ca nu a fost doar asta, ci si niste greseli ale mele in relatia cu ea:

• o alaptam la cerere, dar de indata ce simteam ca nu mai inghite, ci doar molfaie sanul, i-l scoteam. Ea nu protesta in nici un fel, ceea ce m-a facut sa persist in acest obicei
• era purtata, dar o pasam prea des (ca sa fug la treburi) fetelor, care abia asteptau sa se joace cu o papusica vie. I-ar fi facut mai bine sa petreaca mai mult timp cu mine tete a tete (nu stiu sa pun circumflexul si nici nu ma complic) 

Sunt sigura de asta fiindca de aproximativ o luna bebelusa mea a renuntat singura la deget total si definitiv, fara vreo sugestie din partea mea. Fenomenul s-a produs initial ca o consecinta a unor viroze (una respiratorie si una digestiva, ambele usurele, nu cine stie ce) in serie, care m-au obligat sa stau 24h/24h cu ea si sa o tin la san muuult ca sa se linisteasca. A supt mai ceva ca inainte de sase luni. Mai ales noaptea trebuia sa stau numai si numai intoarsa spre ea. Ma mir ca n-am facut nici o ragada cat m-a rontait.

Desi stiu ca inaintea achizitiilor mai importante si inaintea micilor pasi spre separarea de mama (are deja 1an si 3 luni) copiii au perioade din acestea in care se refugiaza efectiv la sanul mamei mi s-a parut o etapa foarte dificil de traversat. Ma deranja mai ales faptul ca nu mai manca decat modic (restul caloriilor pretinzandu-le de la laptele de mama) si a scazut in greutate.

In fine, criza asta de supt nebunesc a fost ca ultima bataie pe trambulina (adica pe mine) dupa care a urmat marea desprindere de degetul mare al mainii drepte :)) Aterizarea s-a soldat si cu progrese evidente in domeniul lingvistic, capitol la care Elena era un pic in urma fata de deilalti pui ai mei. Totul e bine cand se termina cu bine.

Sa vezi si sa nu crezi

Viitoarea sotie a fratelui meu (M) are bunicii in parohie la sotul meu. Duminica trecuta, atunci cand a venit acasa de la slujba mi-azis: " Am vazut-o azi si pe M la biserica. Statea ca de obicei langa bunica ei, dar de data asta a plecat pe la heruvic. Ciudat, ea nu pleca niciodata inainte sa se termine sfanta liturghie..."

Eu stiam ca M era plecata de o saptamana la Bucuresti (la o ruda bolnava) asa ca l-am contrazis: "Imposibil!" A telefonat atunci cateva persoane care statusera in biserica pe langa bunica ei si care au confirmat ce sustinea el.

Fratele meu ne spusese ca in weekend se duce sa o ia cu masina din capitala, fiindca are multe bagaje. L-am sunat deci pe frate-meu si, fara sa-i spun cele intamplate, l-am intrebat ce mai face bolnavul si cand au de gand sa se intoarca, apoi am vorbit la telefon si cu M, care era cu el.

Sotului meu nu-i vedea sa creada: "De cand am vazut-o si pana acum cand ai vorbit cu ea, putea sa ajunga foarte bine in Bucuresti." Am sunat a doua oara si le-am povestit de ce tot intrebam unde sunt si de ce am cerut-o si pe M la telefon. Amandoi s-au amuzat copios pe tema asta. :) am facut si cateva glume (poate un pic nepotrivite) insinuand ca parintelul are vedenii si ca M a inceput sa se "arate" prin biserici.

Deci si atunci cand vezi ceva de aproape, cu ochii tai, nu trebuie sa crezi 100% ceea ce ai vazut. Sunt sanse sa te fi inselat si nu trebuie sa tragi concluzii pripite sau sa judeci pe careva.

iluzie optică

O invitatie la nunta

Ce te faci cand vecinii de bloc, cu care ai relatii foarte bune de ani de zile, te invita la o a doua nunta a fetei lor? Asta era dilema mamei mele duminica trecuta.  Facand eu sapaturi, am aflat ca fata respectiva era de fapt divortata dupa o prima casatorie la care avusese cununie religioasa, iar cu actualul partener nu intentiona sa se cunune, mai ales ca respectivul este catolic.

Casatoria cu eterodocsii este cu desavarsire interzisa. De pe pozitia de crestin trebuie sa punem invatatura bisericii mai presus de conventiile sociale. Nu putea participa la sarbatorirea unui eveniment care intra in contradictie cu principiile ei. De ce sa pretinda ca se bucura pentru cei doi? Cui ar fi de folos?

A fost destul de greu sa se decida sa nu onoreze invitatia, fiindca pe tata nu-l prea intereseaza aspectul religios al problemei, ci mai degraba o relatie cordiala cu aproapele ("Lasa, draga, e pacatul lor! Dar de ce-i judeci tu?") caruia planuia sa-i intoarca invitatia la nunta fratelui meu.

Bumerangul acestei atitudini au fost cateva priviri piezise la adresa mamei. Se pare insa ca marturisirea publica a conceptiei despre casatorie e mult mai aspru sanctionata pe alte meridiane. 

Razboi si pace

Mai simplu

Cele mai inalte pilde despre simplitate le regasasc tot in vietile cuviosilor. In dorul lor dupa Dumnezeu au cautat sa reduca la maxim hatisul parutelor necesitati si au ales saracia de buna voie. In exterior simplificarea asta drastica pare a aduce o viata austera, lipsita de bucurii. In realitate insa, se creeaza o deschidere catre bucuriile duhovnicesti, pentru a caror dulceata omul lasa in urma fara regrete cele materiale.

Am accesat tot felul de pagini pe net in cautarea de idei practice pentru o viata mai simpla, dar am constatat cu dezamagire ca multe din sugestiile respective erau bifate deja cu ani in urma. Unele din postarile care manifesta pentru simplitate sunt pe bloguri care isi recomanda autorii ca urmand o directie total opusa (case ticsite de obiecte inutile, hobby-uri ciudate, preferinte culinare sofisticate). Nu am de ce sa-i judec. Tind si ei spre o viata mai simpla de la stilul de viata pe care il au. Omul se tot slefuieste pana in clipa mortii si nu poti eticheta pe cineva dupa un singur cadru din filmul vietii lui. Fiecare renunta la "balast" atat cat poate, fiindca renuntarea asta uneori poate fi dureroasa atunci cand nu stii sa umpli golul pe care il acopereau atat de bine lucrurile de nimic.

Tot de dragul simplitatii :-) anul acesta camara mea cu conserve nu va avea decat bulion (rosii+ardei rosu+frunze de telina) si castraveti murati in saramura si poate putin magiun, iar congelatorul va contine pana la Craciun doar vinete coapte, ardei, catina si afine. In afara de astea voi mai pune pentru iarna doar varza si muraturi asortate.

o camara boiereasca, nu taraneasca