Separare

Am mai scris eu despre Elena si preferinta ei pentru deget si nu puteam intelege de ce un copil alaptat la cerere si purtat aproape tot timpul de cineva isi suge cu atata pasiune degetul. La inceput am crezut ca o ajuta sa-si calmeze refluxul gastro-esofagian. Acum stiu ca nu a fost doar asta, ci si niste greseli ale mele in relatia cu ea:

• o alaptam la cerere, dar de indata ce simteam ca nu mai inghite, ci doar molfaie sanul, i-l scoteam. Ea nu protesta in nici un fel, ceea ce m-a facut sa persist in acest obicei
• era purtata, dar o pasam prea des (ca sa fug la treburi) fetelor, care abia asteptau sa se joace cu o papusica vie. I-ar fi facut mai bine sa petreaca mai mult timp cu mine tete a tete (nu stiu sa pun circumflexul si nici nu ma complic) 

Sunt sigura de asta fiindca de aproximativ o luna bebelusa mea a renuntat singura la deget total si definitiv, fara vreo sugestie din partea mea. Fenomenul s-a produs initial ca o consecinta a unor viroze (una respiratorie si una digestiva, ambele usurele, nu cine stie ce) in serie, care m-au obligat sa stau 24h/24h cu ea si sa o tin la san muuult ca sa se linisteasca. A supt mai ceva ca inainte de sase luni. Mai ales noaptea trebuia sa stau numai si numai intoarsa spre ea. Ma mir ca n-am facut nici o ragada cat m-a rontait.

Desi stiu ca inaintea achizitiilor mai importante si inaintea micilor pasi spre separarea de mama (are deja 1an si 3 luni) copiii au perioade din acestea in care se refugiaza efectiv la sanul mamei mi s-a parut o etapa foarte dificil de traversat. Ma deranja mai ales faptul ca nu mai manca decat modic (restul caloriilor pretinzandu-le de la laptele de mama) si a scazut in greutate.

In fine, criza asta de supt nebunesc a fost ca ultima bataie pe trambulina (adica pe mine) dupa care a urmat marea desprindere de degetul mare al mainii drepte :)) Aterizarea s-a soldat si cu progrese evidente in domeniul lingvistic, capitol la care Elena era un pic in urma fata de deilalti pui ai mei. Totul e bine cand se termina cu bine.