Foloasele alintarii :)

• ideea titlului mi-a dat-o Maria
• simţul tactil este primul simţ dezvoltat la embrion, ai cărui receptori au cea mai largă distribuţie în organism
• prin stimularea receptorilor tactili se stimulează sistemul nervos în general, îmbunătăţindu-se cumva biochimia acestuia (neurohormonii)
• la nou născuţi are un rol foarte important în dezvoltarea fizică, demonstrat prin studii efectuate pe prematuri cărora li s-a făcut masaj (gen mângâiere,  nu mă refer la tradiţionalul "tras" al copilului care mi se pare mai degrabă o metodă de tortură) 10-15 minute pe zi şi au crescut în greutate semnificativ mai mult decât ceilalţi cu care nu s-a interacţionat fizic şi au putut fi şi externaţi mai devreme. Una din explicaţii ar fi stimularea prin atingere a terminaţiilor nervului vag, care, la rândul lui are legături cu sistemul digestiv (reglarea secreţiei subst implicate în digestie)
• ataşamentul "skin to skin" duce la o scădere a hormonului de stress cortizol şi, prin aceasta la o creştere a imunităţii: cantitatea de anticorpi dozată la pui de maimuţă e crescută la puii mai mângâiaţi
• bebeluşii cu care se menţine un contact fizic adecvat dorm mai bine, au un ritm somn-veghe mai organizat şi plâng mai puţin decât dacă sunt privaţi de îmbrăţişări; de altfel plânsul reprezintă unul din mijloacele prin care anunţă că au nevoie să fie luaţi în braţe
• tot datorită modificărilor hormonale pe care le produce, atingerea ajută mamele să depăşească depresia post partum
• mamele, dar şi taţii şi bebeii, beneficiază prin atingere de producerea de oxitocină, hormon implicat în formarea legăturilor afective şi a sentimentului de siguranţă
• tot prin simplă atingere se declanşează un răspuns al sistemului limbic prin secreţie de endorfine (supranumite "hormonii fericirii") care produc o stare de bine şi o analgezie naturală
• nu în ultimul rând atingerea ajută la întărirea legăturilor interpersonale şi a sentimentelor de recunoaştere şi afecţiune intrafamilială
• după nastere mamele au o temperatură mai crescută a zonei presternale decât în restul corpului (arie naturală de încălzire a bebeluşului ca o masă radiantă de neonatologie); s-a constatat o termoreglare a acestei zone pentru nou născut, o legătură uimitoare: dacă temperatura copilului scade, a mamei creşte, şi invers, când puiul are o temperatură mai crescută, pieptul mamei se mai răcoreşte
• deci nu întâmplător pielea bebeluşilor  e fină, delicată, parfumată, irezistibilă la capitolul mângâiere :) 
• imbrăţişările, mângâierile  nu reprezină un răsfaţ, ci un răspuns instinctual la nevoia de afecţiune a copilului, contribuind la sănătatealui fizică şi mentală

         Şi după ce citii eu toate astea (pe-aici şi pe-aici de exemplu) să vă spun că Grigorică al meu când are (rar, din fericire, unul la 2-3 luni) episoade de furie inexplicabilă (pentru mine, care nu reuşesc să desluşesc printre răcnetele lui ceea ce încearcă să-mi explice) nu vrea deloc să fie mângâiat sau luat în braţe. Mă bate şi strigă într-una "mami nu, mami nu". Dacă dau să plec din cameră, crezând că asta îl linişteşte, plânge mai tare şi vine după mine. Deci vrea neapărat să fiu numai un martor la supărarea lui. Cum crizele nu durează puţin încerc să mă rog în gând, să nu mă las copleşită de panică (mă întreb ce făceam cu un copil cu spasmul hohotului de plâns) şi să-i comunic altfel decât prin atingere afecţiunea mea. Tot ce am de făcut este să îl aprob şi să-l compătimesc repetând la 2-3 minute: "Da, mami, văd că eşti supărat. Mami te iubeşte."  Este mult mai frustrant decât la ceilalţi 4 pentru care braţele deschise reprezentau cel mai bun calmant, locul unde se topeau toate nemulţumirile sau spaimele de noapte.
PS Nu funcţionează stropit cu aghiasme sau miruri, asta-l irită şi mai mult. De obicei îi place să fie miruit, chiar se caţără singur la locul unde le ţinem şi se joacă cu sticluţele. Când e necăjit are pur şi simplu altă nevoie şi nu e momentul să intervin cu ceva văzut ca să-l "exorcizez".

Iarnă

Why?

           Dacă am stat vreodată prost la vreun capitol, cu siguranţă acela este răbdarea şi diplomaţia când nu primesc la timp sprijinul necesar tocmai de la omul cu care se presupune că trebuie să duc acelaşi jug. Unul din rivalii bunului mers al lucrurilor în familia mea este chiar acesta
Să vedem ce mai spune John Gray despre asta (ssst, se pare că nu sunt singura care are problema asta )

Ce mai mancam...

• paine cu faina de secara (o jumatate de kg la 2kg de faina de grau) si tarate de grau (o mana); se framanta mai greu, dar e singurul sport pe care-l practic :)
• in loc de biscuiti (dulci) cu iaurt, mâncăm iaurtul si cu paine si putina sare
• lui Grigo ii place sa rontaie nuci (cu sau fara miere)
• saratele dupa o reteta simpla pe care o fac si piticii (doar cu unt, telemea de vaca si un ou)
• am reluat un obicei mai vechi de a rontai felii de morcov crud
• migdale rehidratate, humus, pasta de susan (sursa de inspiratie )
• desi nu-mi place ideea de a manca legume care nu sunt de sezon, pentru ca iarna asta copiii au cerut tsatsiki  si ardei gras rosu am făcut excepţie
• zeama de varza de anul acesta a avut un succes extraordinar 
• pate de casă 
• am gatit de cateva ori si omleta cu jumari sau cu felii de "trandafiri" (de care ma ingretosam pana anul asta, sincera sa fiu).

O viaţă mai uşoară cu...

mai multe curăţătoare de legume

un raft imens pentru încălţăminte

jaluzele >>fără perdele

un robot uşor de curăţat, 1000w, cu cană de 2l

husele de pat cu elastic elimină nevroza cuverturilor mototolite

îngustă, cu înărcare verticală, spală aproape zilnic de mai bine de 8 ani

Copiii şi păcatele părinţilor

           A murit zilele trecute un prieten de-al nostru, cam de aceeaşi vârstă cu noi, tată a trei copii. Cauza: melanom malign. Cu acest diagnostic a supravieţuit aproape 6 ani şi s-a stins după o lungă suferinţă. Spre mirarea mea părea foarte liniştit şi împăcat cu o zi înainte de a muri, când a mers soţul să se roage pentru el: nici o umbră de tristeţe sau revoltă pentru deznodământul vieţii lui.
          În ultimele ore, când era deja în comă, mama lui, nemaiputând suporta să-i privească agonia, şi având probabil ceva pe conştiinţă, a promis în sinea ei: "Doamne, nu-l mai lăsa să se chinuie! Mă voi spovedi şi-mi voi schimba viaţa dacă-l odihneşti mai repede!" Şi într-adevăr copilul ei a încetat din viaţa pământească după ce a plătit şi ceva din păcatele celor din neamul său.

un fluturaş la noi în balcon (acum, în ianuarie)

          După înmormântare cred că bătrâna şi-a schimbat planurile pentru că nu şi-a făcut vorbă despre spovedanie către nici unul dintre preoţi. În noaptea aceea însă i s-a întâmplat ceva, banal dealtfel, dar în contextul dat pentru ea a fost ca o mustrare din partea fiului pentru că nu şi-a ţinut promisiunea. Fiind multe rude venite de departe la înmormântare au rămas peste noapte în casa răposatului, iar mama acestuia a rămas să se culce în camera lui. Pe la miezul nopţii s-au auzit brusc nişte cântări bisericeşti de sub pat. Bătrâna a sărit ca arsă şi a început să strige. Nu era decât un radio cu alarma setată în mod ciudat la ora aceea (ori a vrut cineva să facă o glumă proastă, deşi nu ştiu cui i-ar fi ars de glume) care s-a deschis pe frecvenţa Trinitas. Toată lumea s-a distrat copios, dar "victima" a chemat-o pe nora ei de urgenţă şi i-a spus. "Mâine să-l chemi pe părintele ăla înalt şi slab (soţul meu) că vreau să-mi ţin de făgăduinţa!"

Jobs

           Cunosc mulţi oameni chinuiţi (dacă nu chinuiţi atunci cel puţin plictisiţi) efectiv de meseria lor, în care, culmea, sunt apreciaţi ca buni profesionişti. Nici sistemul educaţional nu i-a ajutat să identifice în ce domeniu s-ar putea simţi împliniţi şi liberi, nici părinţii nu au putut oferi un suport în acest sens.
Îmi vine în minte ceea ce-mi spunea un bun prieten care regreta că-şi irosise ani din viaţă până să-şi găsească vocaţia: "Şi mama, văzând talentul meu la sculptură, m-a dat la chitară clasică şi apoi m-a şi orientat profesional: am ajuns marinar!"
Mama mea, neavând bani pentru meditaţii la desen tehnic, nu a putut deveni arhitect, ci profesoară de mate. Dar pentru că latura creativă, artistică, nu s-a putut manifesta în ceea ce avea de făcut, şi-a dorit să iese la pensie încă din primul la catedră.
Mai am o prietenă care are o abilitate extraordinară de a comunica cu copiii, de a le capta atenţia şi de a-i organiza. Ar fi o educatoare extraordinară, dar lucrează la Casa de pensii unde stă îngropată în sute de dosare...