De ce dau...

...cu mopul duminica dimineata😊:

Suntem crestini....

... si vietuirea noastra ar trebui sa se ridice mai presus de cele lumesti. Ar trebui sa fim atat de sensibili incat sa stim sa ne purtam cu delicatete cu toti cei care ne inconjoara. Daca suntem atenti cu cei de langa noi nu este suficienta stradania noastra de a nu ii ofensa pentru a ne incadra in categoria oamenilor politicosi?

Ma intreb cata relevanta are cunoasterea si aplicarea regulilor codului bunelor maniere pentru crestini. Unele randuieli din biserica sunt chiar la polul opus fata de asezarea lucrurilor in societatea contemporana. De exemplu la inceput am fost de-a dreptul contrariata de faptul ca trebuie sa dau intaietate barbatilor la rand la miruit😊.

Unul...

...face milostenie din mila, fiindca asa e el din fire, altul nu simte nimic, dar pentru cuvantul Domnului ajuta pe cel sarman. Unul trece toate mai usor cu vederea de cand se stie, altul se lupta sa nu lase patima maniei sa iasa la iveala. Unul tace fiindca e tacut, altul pentru ca isi infraneaza limba. E clar ca plata mai mare va lua cel care se osteneste mai mult pentru agonisirea virtutii. Adesea ma intreb care dintre cei doi ar trebui pretuit mai mult, in sensul de a ti-l face prieten sau chiar tovaras de viata.

Niciodata...

...nu mi-am pus problema serios cum sta treaba cu spalarea picioarelor. Intelegeam in mare ca e vorba de o pilda de smerenie, de slujire a aproapelui. Viata insa mi-a oferit un test pe care l-am picat la minut😊.

Era in vremea postului mare, aproape ultima suta de metri. Pe la ora 14.30 eu inca nu mancasem si mai aveam de facut o gramada de treburi, printre care si tunsoarea baietilor. Chiar eram cu masina de tuns in mana, pregatindu-ma sa aranjez parutul lui Gheorghita, cand a intrat pe usa sotul meu. Fusese plecat cu treburi toata dimineata, avea o multime de plase in maini si era si el obosit.

Nici nu a lasat bine plasele jos, ca m-a si intrebat cat se poate de serios: "Ma speli si pe mine pe picioare?" Intrebarea asta in combinatie cu programul meu aglomerat, a picat ca nuca in perete pe starea mea de atunci, asa ca replica a fost: "Nici gand, te descurci si singur!" Avalansa de ganduri de revolta si consternarea interioara care m-a coplesit nu le mai detaliez.

Ce-i drept, glumea, dar farsa lui mi-a aratat cat de putin dispusa as fi sa spal picioarele cuiva, doar ca sa il odihnesc si cat de umilitor este sa faci asta pentru cineva care e capabil dealtfel de autoingrijire. Cred ca doar in cadrul vreunui ritual in care as putea face pe smerita m-ar incanta ideea😀

Desi afiseaza...

...multa dragoste de copii, oamenii (fie ei si din biserica) fug de responsabilitatea cresterii lor. Chiar si cand nu e implicata greutatea purtarii unei sarcini si a alaptarii exclusive, tot pare infricosatoare o relatie serioasa pe termen lung cu un copil.

Am o prietena care este coplesita de programul de serviciu: sta mereu pe scaun cu ochii in calculator, e ocupata toata ziua si chiar si unele weekend-uri si sarbatori legale. I-am propus ca alternativa la aceasta robie (pentru ca ea e tare dragalasa, jucausa, are un glas placut, e foarte energica si creativa si cei mici o indragesc de cum o vad) sa ia un copil in plasament, fiindca ii permite mai multa libertate de miscare decat are momentan. In plus, ea are in jur de 40 de ani, e necasatorita si asa vrea sa ramana si  locuieste cu parintii, ceea ce i-ar usura mult situatia. A respins categoric varianta mea: "de ala nu mai scap nici noaptea".

Ieri, o femeie de la parohie imi povestea cat de greu ii este singura, cat plange si se consuma ca nu are pe nimeni prin curte. Este in varsta, dar inca in putere. Ea ar avea o fata, dar sta in alta localitate si o viziteaza foarte rar. Nici nu am apucat sa termin bine de pronuntat cuvantul "copil" ca sugestie de companie, ca s-a schimbat la fata si mi-a replicat scurt ca ea nu se complica cu "chestii din astea". Se pare ca un copil e chiar mai ingrozitor decat singuratatea.

Stau si ma intreb daca in astfel de cazuri nu ar fi bine sa comut empatia pe "off" si sa nu ma mai implic cu idei si solutii, fiindca oamenii se complac de fapt in situatii deplorabile.

Nu stiu cum...

...erau cei de altadata, dar noi, cei de astazi suntem niste oameni ai vorbelor, mai ales cand vine vorba de cele duhovnicesti. Se predica mult, avem acces la multe scrieri bisericesti, stam bine cu teoria, dar prea putin punem in practica.

Cand randuielile duhovnicesti incep sa stramtoreze confortul personal punem punct lucrarii virtutii, gasind ca pretext discernamantul, ferirea de ispitele de-a dreapta si mai ales ferirea de mandrie.

(Ma termina sa aud enuntandu-se urmatoarea strategie stupida: mai pacatuiesc ca sa ma mai smeresc. Sora geamana a acestei idei, cu acelasi potential de distrugere duhovniceasca este: nu ma mai rog, nu mai fac nevointa ca sa nu am ispite. Lasa duhovnicul sa te opreasca daca e ceva in neregula, in rest fa cate fapte bune poti, caci vremea este scurta.)

Multele carti duhovnicesti pe care le avem in biblioteca nu sunt uneori altceva decat niste filacterii fariseice care nu ne vor ajuta in ziua judecatii daca nu ne vom fi formatat inima dupa invataturile lor. Nu spun ca nu e lucru bun sa citim astfel de carti, dar daca ramanem doar la acest stadiu ele nu ne vor fi merinde pentru viata vesnica.

O doamna...

...cu rh negativ si-a exprimat dorinta de a coresponda pe mail cu mine despre problema aceasta. Din inima va spun ca in afara de ceea ce am scris deja pe blog despre experienta personala si de resursele informationale existente pe internet nu prea as avea ce sa aduc nou in discutie. Nu m-am mai preocupat de multa vreme de chestiunea aceasta cu rh-ul. Daca va ajuta, cunosc o femeie cu rh negativ, sot rh pozitiv, si are 13 copii. Curaj, exista solutii!