Raspundere

Unii oameni (poate dintre cei mai sensibili emotional si mai precauti?) tin credinta in sufletul lor dorindu-si o eliberare de forme si ritualuri pe care nu le inteleg si considerand participarea la viata bisericii o scadere. Pe undeva ii inteleg: le e teama sa isi investeasca experientele spirituale intr-o zona rau famata asa cum este BOR.

La asta se adauga si o repulsie fata de membrii clerului pe care nu ii pot accepta drept "coordonatori" ai vietii lor interioare. La drept vorbind au suficient material informativ ca sa se scarbeasca de preoti si calugari pentru totdeauna. Lupta cu vrajmasul e crancena si caderile sunt multe. Cei care sunt in arena vor intelege mai bine aceste cuvinte.

In privinta asta purtam si noi o responsabilitate, fiindca toti cei care mergem la biserica suntem perceputi indirect ca reprezentanti ai credintei pe care o practicam. Daca exemplul nostru lasa de dorit, daca viata noastra nu emana decat o lipsa de putere duhovniceasca si daca trairea noastra nu marturiseste nimic din maretia lui Hristos, ci doar o habotnicie gretoasa, chiar si oamenii care au cat de cat o dispozitie buna se pot sminti de randuiala bisericii vazand ca nu da roade.

Stiu si faptul ca biserica e si un mare spital sufletesc si ca toti avem neajunsurile noastre. Din pacate insa, observatorii din tribune asteapta ca toti care nazuiesc sa fie atletii lui Hristos sa fie deja desavarsiti. Ei nu isi conduc (inca?) viata dupa princiul nejudecarii aproapelui, si speculeaza orice pas gresit ca pe o sursa de confirmare a ideii ca biserica e o mare si profitabila afacere si o simbioza reusita intre inselatori si inselati.

Si totusi... "vai de cel prin care vine sminteala"...

Gogosi...

reteta

...dupa o reteta noua. Ies pufoase si se topesc in gura ca un fel de minciunele. Eu am folosit untura in loc de unt si am mai adaugat putina faina. Tot in untura le-am prajit.  Bio! :)
 Le-am indulcit cu un sirop din miere si lamaie.
 Le-am facut repede, mai ales ca am lucrat in echipa.

Romane

Citeam undeva ca printre beneficiile lecturii unui roman s-ar numara si dezvoltarea empatiei copilului. Pare verosimil: de vreme ce pe masura ce citesti plangi, te bucuri sau iubesti odata cu personajul, totul devine un exercitiu de a te identifica afectiv cu eroii indragiti. Si totusi, oare nu se intampla toate astea in detrimentul rezilientei psihologice?

Vorbesc din perspectiva unui om care incearca sa isi controleze empatia pentru a ii limita efectele nocive. De multe ori sufar inutil si chiar patologic pentru altii, cunoscuti sau necunoscuti aflati la grea incercare. De asta nici nu suport stirile negative sau anunturile de pe fb despre copii grav bolnavi. Nu e o mila crestineasca, e o problema de modulare a raspunsului afectiv la astfel de stimuli. E total neproductiv (scuzati expresia din spectrul agricol) sa fii empatic la modul acesta.

Am pierdut-o...

...pe Elena ...

...in Auchan. Episodul a fost scurt, de 2-3 minute, iar sperietura a tras-o doar ea. Eu doar am auzit anuntandu-se: "Parintii fetitei Elena in varsta de 4 ani sunt rugati sa vina la biroul de informatii". Pe moment nu am realizat ca e Elenita mea. Chiar mi-am dat coate cu Iuli: "Auzi? Astia pierdura fata!" :)) Apoi m-am dezmeticit brusc si m-am dus sa o recuperez.

De atunci ma roade un gand: orice pui de mamifer isi urmeaza instinctiv mama. Ce e in neregula cu puii de om, de trebuie sa se tina mama dupa ei?

Ispita de dreapta...

...este descrisa ca fiind practicarea in exces a unor nevointe sau lucrarea unor fapte parut bune fara discernamant. Descrierea fenomenului este dezvoltata cu precadere in sfera razboiului duhovnicesc monahal.

Sa-mi fie cu iertare daca indraznesc sa formulez un gand referitor la acest subiect, din perspectiva vietii conjugale. Desi sunt adepta ideii de familie numeroasa, cred ca si in cazul zamislirii de copii e nevoie de un anumit discernamant. Nu ma refer aici la comoditate deranjata de un nou-nascut sau la ideea ca nu ai sa oferi copilului laptop de la trei ani. In cazuri de acest fel e avariat sistemul de gandire iar credinta tinde clar spre zero.

Ma infricosez gandindu-ma la complexitatea problemelor cu care se confrunta duhovnicii in consilierea cuplurilor, mai ales in cazul in care nu amandoi sotii sunt in biserica. E o responsabilitate coplesitoare pentru un om si doar gandul ca este impartita cumva cu harul dumnezeiesc e incurajator.

Stiu ca problema infranarii e una destul de delicata si am cunoscut cazuri in care credinta mamei a surmontat conditii patologice grave si situatii materiale deosebit de dificile. Dreapta socoteala e o linie fina ce trebuie discutata cu duhovnicul. "Datori sunteti voi, cei tari, sa purtati slabiciunile celor neputinciosi". Mucenicia poate fi una dintre variante. Ea se manifesta in mod autentic la sufletele cu o disponibilitate aparte pentru jertfa si se face cu pace interioara si cu bucurie. Tot ce nu este asa reprezinta jumatati de masura pe care doar Dumnezeu le va cerne.

Nu suport...

...sa aud oameni bisericosi decretand noi pacate si noi reguli duhovnicesti pe care au pretentia sa le respecte semenii lor.
Calatoria spre desavarsire pe calea dreptei credinte este minunata si prin aceea ca Domnul ne da libertatea de a ne personaliza efectiv lucrarea mantuitoare. Cu ajutorul duhovnicului ne putem pune in valoare particularitatile ghidandu-ne totusi dupa invatatura bisericii.
Ceea ce vine sa strice aceasta randuiala este obiceiul unora de a incerca sa coordoneze viata aproapelui dupa propriile sabloane. Cel mai potrivit ar fi sa lasam pacatele grave consemnate in sfintele canoane sa fie pacate, si de restul sa se ocupe exigenta duhovniceasca a fiecaruia. Ceea ce pentru unii este o scadere, pentru altii poate fi un pas inainte.
Legat de subiectul asta imi e draga pilda aceea din patericul egiptean in care un calugar era judecat de altul pentru ca, la pustie fiind, purta papuci. Afland mai apoi ce bogatii si palate lasase acela pentru viata monahala, s-a rusinat, caci el insusi era mai indestulat la chilia sa decat fusese in lume.

Finish...

...de ciclu gimnazial, cu medii ff bune la examenul de admitere la liceu. Ceea ce as avea eu de comentat pe margine ar fi ca, la cat de bine invata, e prea putin stapana pe sine. Cand emotiile isi fac de cap, rezultatul nu reflecta potentialul tau.