Saturday, May 17, 2014

Jane Austen

Vreau sa-l vad si impreuna cu fetele mele mari care o indragesc mult pe scriitoare dupa ce au citit "Mandrie si prejudecata".

Thursday, May 15, 2014

Tot mai sus :)

Tati ii acorda mai multa incredere decat mine si nu greseste deloc. Eu sunt mai panicoasa si o tin mereu cand se urca pe scara aceea fara protectie serioasa pe lateral.

Bucatareli

E vremea placintelor cu loboda :)
Am facut si eu cu ajutoarele mele cateva (cu un aluat cu maia, lapte batut si unt)
invartind bilute de coca

Wednesday, May 14, 2014

(Euro)vision

Credinciosii nostri comenteaza nemultumiti si chiar ofensati decizia juriului la Eurovision. Acesta este un laitmotiv al conversatiilor intre crestini din ultimele zile. Oare se asteptau la selectarea vreunei piese muzicale cu accente crestine?!

Problema reala nu este ce se intampla acolo, ci faptul ca oamenii nu-si gasesc modalitati mai selecte de a-si petrece timpul decat urmarind concursuri de genul acesta.

Cei din biserica ar trebui sa simta si sa identifice existenta a doua lumi construite pe ideologii paralele - lumescul si duhovnicescul - si sa-si dea seama ca nu are rost sa participe, sub pretextul ca sunt iubitori de arta, la evenimentele mondene din lumea careia nu-i apartin.

19.Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău.

Nu vad de ce e de mirare ca aceasta lume de care vorbeste sfantul evanghelist Ioan isi afirma cu ocazia manifestarilor ei culturale valorile dictate de stapanitorul sau. Gresit este sa-ti pierzi vremea, sau chiar sa-ti intinezi mintea, mintindu-te in legatura neutralitatea (d p v al moralei) concursurilor muzicale.

Mai in gluma, mai in serios, mi-am adus aminte de o vorba de-a lui tataie: "Tataie, hai sa te uiti la Dallas!" "Da' ce, ma, dalasu se uita la mine?"

Monday, May 12, 2014

Distractie...

... la 1 leu/buc
Imi pare rau ca n-am prins si momentul in care Elena si-a spart balonul. A facut o mutrita mirata :)

Sunday, May 11, 2014

Tipare



In principiu ma feresc sa ma crispez pe tipare. O fac totusi fara sa-mi dau seama, apoi regret, fiindca din atitudinea asta rezulta multe tensiuni si chiar se ajunge la serioase conflicte intrafamiliale.

Ultima capcana de genul acesta in care m-am prins a fost ideea ca tatal, trebuie sa fie liderul spiritual al familiei si trebuie sa se implice sistematic activ in educatia copiilor. Mirajul acestui postulat m-a facut sa incerc sa regizez in mod penibil relatia dintre sotul meu si copiii nostri. Aceste strategii nu au dus la nimic bun, ba chiar uneori au starnit adevarate dezastre. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca trebuie sa las lucrurile sa curga firesc si sa accept felul in care se manifesta liber cei dragi ai mei. Daca nu simte sa faca anumite lucruri e mai bine pentru toti sa nu le faca, decat sa adancim falsitatea intre noi.

Am invatat ca oricat de bun pare un sfat de viata, nu trebuie sa-l implementez fortand nota, ci imi trebuie intelepciunea de a-l adapta situatiei mele particulare sau chiar de a renunta total la el daca partenerului de viata nu i se potriveste. Casnicia nu trebuie sa fie un pat al lui Procust, ci un spatiu al iubirii si acceptarii.

Robie

Am vrut sa ajutam pe cineva...

O batrana de la biserica ne-a povestit cu durere cum ca fiica ei nu are din ca trai fiindca a parasit-o sotul, ea nu gaseste de lucru, somaj nu mai primeste si mai are si doi copii in intretinere (marisori, dar copii). Ca sa supravietuiasca le da ea din pensia ei mica, dar nu prea se ajung banii.

Cunoastem o familie de oameni seriosi care ar fi dorit sa angajeze pecineva sa-i mai ajute cu menajul si stiam ca ar fi platit bine serviciile. I-am sunat si aproape ca am aranjat intalnirea intre cele doua parti. In ultimul moment prietenii nostri ne-au mai facut o precizare: au pus conditia ca menajera sa nu fumeze, fiindca au copii mici si ii deranjeaza fumul.

Aceasta interdictie a fost imposibil de acceptat de catre fata batranei noastre, care a preferat sa duca in continuare si ea si copiii ei o viata mizera decat sa se abtina sa fumeze. Musai sa fumeze macar doua trei tigari, altfel nu se poate!

Ce sa zic, m-am si revoltat, dar mi-a fost si mila de omul asta incarcerat in propria patima pana intr-atat...