23 mai

Contracţiile au inceput pe la 4 dimineata, de intensitate medie, la 10 minute. M-am tot învârtit prin casă în poziţiile recomandate pentru prezentaţia occipitoiliacă posterioară (şi pot să spun cu toată inima că m-au ajutat, în sensul că n-am avut deloc "back labour", adică dureri de spate în travaliu) şi am evacuat ultrades tot ce stătea în calea progresului :). Mi-am făcut ceai de scorţişoară, cum am citit că se bea pe alte meridiane pentru a reduce riscul de hemoragie postpartum, am luat un calciu (nimic special, calciul meu cel de toate zilele), am mâncat o banană şi am aşteptat să se lumineze de ziuă, ca să nu-i alertez pe toţi prea devreme.

Spre spital am plecat pe la 8, iar în sala de naşteri am intrat în jurul orei 9. Dilataţie 6. Eram singură într-o sală mare cu două mese de naştere şi şase paturi pe care aşteptau mămici pregătite de cezariană. O asistentă mai şugubeaţă a găsit de cuviinţă să glumească: "Uitaţi-vă, fetelor, ca să vedeţi ce pierdeţi!" Sinceră să fiu, nu prea aveau ce vedea, în afară de plimbările mele în jurul patului şi postura care mi se părea cea mai eficientă în timpul contracţiilor - puţin înclinată anterior, cu mâinile sprijinite pe noptieră.
În scurt timp mi-a venit rândul să fiu torturată cu o clismă şi să alerg în mod penibil până la capătul culoarului ca să mă eliberez. La consultaţia de după clismă, pentru că dilataţia avansase spectaculos la 8, mi-au rupt membranele (deşi puteau să le lase în pace). Am primit iv nişte glucoză, întrucât mi-era nespus de foame, dar nu mă lăsa nimeni să mănânc.

Pe la ora 10 aveam deja dilataţie maximă şi doctoriţa s-a hotărât să-mi administreze binecunoscuta oxitocină. La toate naşterile am avut parte de medicaţia asta în expulzie, şi totuşi de data asta am avut o puternică reacţie de respingere (din păcate nu m-am exteriorizat în nici un fel, ci am aceptat perfuzia, în ciuda faptului că totul în mine dezaproba manevra). Motiv să se grăbească nu avea, BCF erau 152. La următoarul tuşeu dilataţia era iar 8 (ori m-a minţit prima dată) şi au mărit ritmul perfuziei. De data asta chiar m-am enervat, pentru că nu apucam nici să respir între contacţii, şi am ţipat la doctoriţă să oprească oxitocina, că nu vreau rupturi uterine. Contracţiile au fost subintrante, foarte dureroase, dar din vreo 5-6 căpşorul deja se pegătea să iasă şi m-au poftit să merg pe masă (nu le interesa că eram aproape într-o continuă contracţie).

Ultima fază a fost de groază, întrucât după ce de-abia s-a născut capul, cu echimoza facială de rigoare (bine că n-a fost hematom, cum se proptise ea cu glabella în simfiză) şi cu nasul cam şifonat, am avut parte de distocie de umeri şi a fost nevoie să se urce pe mine o namilă de asistentă ca să finalizez expulzia. Au fost căteva momente, dar mie mi se prea că nu se mai termină, mai ales că toate halatele albe făceau galerie "Hai, acum! Încă o dată! Lung!". După fazele astea bebe s-a ales cu o elongaţie de plex brahial (o mânuţă îi atârna inertă pe lângă corp în primele 48 de ore, apoi a început să-şi revină treptat, iar acum ambele au tonus la fel). Din fericire nu e nici o fractură şi nici nu e nevoie de imobilizare, ci doar de puţin masaj.

pufuleaţa adormită la spa

Am născut la 10 şi 18 minute (pentru cine aşteaptă pe hol totul pare că a decurs foarte rapid şi simplu) A plâns imediat, dar era cam albăstrică. au luat-o de lângă mine a să-i administreze iv nişte glucoză, care cică ar fi fost 38, s-o recolteze de bilirubină şi grup sangvin. Într-o oră a fost din nou lângă mine şi a început să sugă viguros, spre uşurarea mea ( Grigo n-a fost deloc tentat de sân imediat după naştere, chiar îl scotea afară).
Nu pot şti cum ar fi decurs totul fără graba spitalicească, am doar sentimentul că ar fi fost o naştere mai puţin traumatizantă pentru amândouă. Nu durerile sau rupturile perineale m-au speriat, cât panica de a nu putea expulza în timp util pentru bebe. Restul chiar nu mai conta...

Elena

la prima alaptare, abia la o ora

Elena: fetita, 4250 g, Apgar 9 

masinili parcate

• Cine te-a lovit la deget?  Îl cheamă sertar
• "Mami fă şi tu crize "Cum să fac crize?" "Aşa: să ţipi, să plângi"
• "Tatăl nostru Care eşti în ceruri..." încep eu, dar copilul, privind pe fereastra pe care se văd doar ramurile copacilor, reformulează "Doamne ajută Care eşti în frunze..."
• Ai făcut un trenuleţ din maşini? - întrebare stupidă din partea mea, deoarece copilul nu a văzut nici un tren în toată viaţa lui. "Nu, e maşinili în pacale la Auchan"
• În bucătărie Eca îl învaţă pe Grigo despre utilizarea castravetelui în cosmetică "ca să avem o piele mai frumoasă ne dăm cu castravete". Cum aude el, vine cu feliile la mine, croit să-mi facă o mască anticelulită pe burta mea imensă.

Posterior

Mă dusei la test non-stress şi primii o veste proastă: bebe e pe dreapta posterior. Am mai avut o naştere similară, şi e groaznică, dacă restul se pot numi plăcute :)

Doctoriţa mi-a dat timp până joi, când e de gardă. Da' cine e ea să-mi dea ultimatum? Mai ales la prezentaţiile mai dificile graba strică treaba.

Eroine

Ca o continuare  a postării de aici, priviţi nişte imagini cu femei curajoase care au reuşit VBAC (naştere vaginală după cezariană, unele chiar după 2-3 şi chiar 4 cezariene) nespitalizate...

"Credeam că trupul meu e distrus. Habar nu aveam că nu e deloc aşa" VBA3C (după 3 cezariene).Apoi a născut acasă: "Experienţa mi-a transformat viaţa pur şi simplu. Cezariana are un impact puternic asupra imaginii despre sine, despre ceea ce pot eu, ca femeie." ( ca să nu mai discutăm despre impactul pe care-l are asupra vieţii de cuplu, în familiile din biserică - mutilant efectiv)
"Poate unele femei nu sunt concepute pentru a da naştere..." apoi după VBA3C: "Corpul meu a fost perfect creat pentru a-mi naşte copiii"
Şi încă un filmuleţ emoţionant (conţine imagini din timpul expulziei, dacă nu puteţi privi, săriţi de la 7,20 la 11,36) cu povestea unei mame VBA3C. Să aveţi batiste la îndemână!

"Nu mai voiam să am copii. De fapt nu mai voiam să mai trec printr-o cezariană, iar un copil însemna automat o incizie..." Câte femei nu trec prin coşmarul acestui raţionament dat de refuzul categoric de care se lovesc în spitale?

Înfrânare

Vineri am primit o plăsuţă cu căpşuni şi una cu cireşe, din care am mâncat fiecare câte un castronel şi au mai rămas câteva. Noi, părinţii, le-am lăsat pe masă casă le ciugulească cei mici. Azi după amiază am constatat că erau stricate şi m-am mirat, pentru că ştiu că le plac foarte mult. Ce să mai zic? Ca în pilda cu strugurele :)

"Acesta este avva Macarie alexandreanul, pentru care se scrie in Lavsaicon, pe langa altele si aceasta, ca s-au adus odata struguri lui avva Macarie si poftea sa-i manance pe ei. Dar aratandu-si infranarea sa, i-a trimis la alt frate bolnav si care poftea struguri. Si primindu-i pe acestia fratele, foarte s-a bucurat, dar nevrand si el sa-si implineasca pofta sa, i-a trimis la alt frate, aratand ca el nu are pofta de mancare. Iar acesta a zis tainuindu-si lucrarea infranarii sale. Si acela primindu-i, la fel a facut si pentru ca ii poftea pe ei, nu s-a impartasit, ci la alt frate i-a trimis. Si acesta asemenea la altul. Si asa la multi frati venind strugurii si de nici unul mancandu-se, mai pe urma au ajuns iarasi la avva Macarie, nestiind fratele cela ce mai apoi decat toti i-a primit, cum ca de dansul intai s-au trimis si pentru aceasta ca un mare dar lui i-a adus. Iar batranul cunoscandu-i pe ei si cercetand si afland, s-a minunat si a multumit lui Dumnezeu pentru acest fel de infranare a fratilor."

Cezariene

Profesor la Universitatea din Boston, disciplina Sănătate Publică.
US are una din cele mai crescute rate ale cezarienei din lumea industrializată: 32.9% în 2009. Problema e că nu avem dovezi că o treime din mame au un risc obstetrical destul de mare pentru a se indica cezariană. Niciunul din argumentele legate de schimbările demografice în rândul populaţiei materne nu pot fi susţinute de studii statistice realiste:

• vârsta mamei (până în 2002 vârsta maternă era crescută, dar de atunci, în ciuda scăderii vârstei medii a mamelor, numărul cezarienelor e în acelaşi ritm de creştere)
• mai multe sarcini gemelare, datorită folosirii metodelor de reproducere artificială
• nou născuţii au greutate mare la naştere (ceea ce nu e adevărat deloc, de fapt greutatea medie a lor a scăzut, acest lucru datorându-se parţial şi cezarienelor care au dus la rate crescute ale prematurităţii)
• mamele o cer (un procent extrem de mic, mai mic de 1%, cere efectiv acest lucru, din diverse motive: frica de durere, de travaliu)

Mit: nu e nimic în neregulă cu această creştere a numărului de cezariene. Nu există însă nici un beneficiu al acestor cezariene fără indicaţie judicioasă, nici pentru mame, nici pentru copii. Ceea ce se întâmplă de fapt este introducerea chirurgiei abdominale majore la persoane care nu au realmente nevoie de ea (glumea cineva spunând că obstetricienii te bagă la cezariană cu atâta uşurinţă, de parc-ar fi vorba de unghii, nu de burţi tăiate). În felul acesta creăm riscuri (anestezic, infecţios) pe care pacienta nu le-ar fi avut altfel. De ce să ne mire că aceste femei necesită respitalizare sau cel puţin tratament ambulator la scurt timp de la externarea din maternitate?
Nu incriminăm medicii că nu lucrează atent, ci afirmăm că actul medical în sine comportă nişte riscuri care pot fi evitate la o naştere normală. Nu mă îndoiesc că unii medici cred sincer că cezariana e cea mai bună opţiune. Problema este cum au ajuns să gândească aşa. Dacă privim la modul în care sunt instruiţi observăm că se pune accentul în mod excesiv pe patologie. Probabil de aceea tratează mamele ca şi cum la naştere le aşteaptă un mare dezastru imprevizibil. Ei chiar cred asta...
Schimbarea ar trebui să se producă la nivelul sistemului de învăţământ medical. Mă gândesc aici şi la recrutarea celor care nu numai că au note bune la chimie organică, ci şi nivelul de empatie necesar cuiva care  
 supraveghează o naştere. Şi mai e o chestiune colosală, surprinsă într-un documentar despre naştere, în care sunt intervievaţi câţiva tineri obstetricieni: la un moment dat li se pune întrebarea: "Aţi văzut vreodată la stagiu  o naştere normală (adică fără absolut nici un fel de intervenţie din exterior)?" la care ei se uită unul la altul şi răspund "Păi...nu..."