Sincer...

...ma intreb daca de-a lungul veacurilor natura umana s-a modificat structural, daca altfel e lupta cu patimile astazi decat in timpurile stravechi si daca altele sunt inclinatiile sufletesti ale omului cazut decat pe vremea in care se scriau patericele si filocaliile. Daca da, cum ar trebui sa ne raportam la vechile scrieri? Daca nu, de ce majoritatea covarsitoare din biserica traieste ca si cand acestea sunt complet anacronice?
Societatea s-a schimbat, instruirea intelectuala e oarecum mai larg raspandita, se insista pe autocunoastere emotionala, alimentatia e altfel, relatia parinti-copii si cea intre soti presupune mai multa libertate si independenta decat in vechime. Cum sa ne sfintim viata in vacarmul marilor orase? Ne mai ajuta lecturi despre cum se derulau lucrurile in pustie? In ce masura ne pot inspira vietile mucenicilor cat timp nu e prigoana?

Eu simt ca omul este acelasi de-a lungul veacurilor si chiar daca se mai schimba contextul istoric strategia luptei duhovnicesti trebuie aplicata in egala masura atunci ca si acum. Cred ca lecturile vietilor martirilor sau cuviosilor au in continuare un rol formator daca sunt receptate in duh, nu in litera. Ramane o provocare pentru inteligenta fiecaruia sa ajusteze informatia ascetica la situatia concreta in care isi deruleaza existenta si sa invete sa aduca in planul prezent curajul si marturisirea credintei ca in primele secole crestine.