Thursday, January 12, 2017

M-am apropiat...

...de biserica pe la sfarsitul clasei a noua. Mi-e greu sa spun ca l-am cunoscut pe Dumnezeu atunci (parca nici acum nu-l cunosc cum trebuie) dar in inima mea s-a aprins un dor de a cunoaste cele placute Lui si de a ma apropia de cei care L-au iubit. Colegii mei citeau cu nesat filosofie si romane, dar pe mine toate acelea simteam ca nu ma hranesc defel. Eu imi umpleam sufletul si ardeam de bucurie cand citeam de-ale Bisericii.
Oamenii lumesti au un gust aparte pentru desertaciuni. Cei mai vrednici de plans spun binelui rau si raului bine si pretuiesc lucruri scarbavnice ca pe mari virtuti. In cel mai bun caz, se indulcesc de lucruri diluate, inghitind pe langa franturi de adevar, otravuri sofisticate si greu de neutralizat.
In fond, putini sunt aceia care apreciaza Calitatea. Ea este intr-adevar incomoda, avand exigentele ei, nu te ajuta in politica de imagine si este greu de distins atunci cand porti ochelarii fumurii ai trendului.
Cam asa se vad lucrurile din foisorul meu in care rar reusesc sa ma retrag pasind pe boabe de metanie, evadand dintre plansuri de copil si fite de adolescenti. Aici se naste lipsa de respect pentru diplome, medalii, renume si in general pentru tot ce nu a fost lamurit in focul credintei.

3 comments:

  1. Minunata apreciere asupra lucrurilor!

    ReplyDelete
  2. deci nu merita sa muncesti (din rasputeri) pentru o diploma? sa ramanem in mediocritate? succesul nu e pentru crestini? parca nu-mi vine a crede...

    ReplyDelete
  3. Succesul profesional nu e o garantie a succesului duhovnicesc. El nu e negativ in sine, dar nici nu te inalta prea sus, din punctul meu de vedere.

    ReplyDelete