Sunday, May 18, 2014

Nu-i de noi

Strict pentru sectorul mamelor crestine si mai ales pentru cele cu un numar de copii peste medie multe din sfaturile specialistilor contemporani in parenting sunt nepotrivite. Unele dintre ele sunt imposibil de pus in practica, altele duc spre calea cea larga a imoralitatii, altele, odata implementate determina adevarate dezastre intr-un sistem familial cu opt-noua membri cum e cazul nostru.

De exemplu l-am auzit pe Alfie Kohn, care de altfel imi e simpatic, intr-un discurs (regret ca nu am un link pentru youtube-ul respectiv): "De ce sa-l pui pe copil sa-si stranga patul, sau sa-si faca ordine pe birou si in dulap? In singurul loc de pe lumea asta care e al lui, te bagi tu (parintele) sa-i spui ce sa faca..."

Scuzati-ma, dar daca nu i-as fi invatat pe copii de mici sa-si stranga si sa-si ordoneze lucrusoarele la noi in casa ar fi fost un dezastru total, nimeni n-ar mai fi gasit nimic si ne-am fi impiedicat la tot pasul de mormane de haine si jucarii. Stiu asta fiindca uneori, cand uit sa-i mobilizez traim cu totii discomfortul lipsei de organizare. Eu, una, nu fac fata sa strang dupa 7 si nici nu-mi permit sa  platesc pe cineva ca sa contrabalanseze comoditatea (lenea?) copiilor. Sigur ca pe masura ce au crescut au inteles tot mai mult importanta gesturilor pe care alta data le faceau impinsi de la spate.

un copil mic e ca un blender fara capac :)

In plus, tin sa subliniez eroarea din afirmatia de mai sus: obiectele si spatiul de care se vorbeste nu sunt ale copilului, ci sunt ale mele fiindca eu le-am achizitionat si daca le deterioreaza tot eu ii furnizez altele in schimb, pe banii mei. Le-am dat lui spre a se folosi de ele, dar il educ in ce scopuri se folosesc si il invat cum se intretin pentru a se putea bucura de ele timp indelungat. De asemenea il deprind sa-si organizeze spatiul pentru a-si putea gasi in timp util ceea ce are nevoie si pentru a nu deranja pe cei cu care convietuieste.

Ca parinti crestini credem dumnezeu a randuit copiilor ascultarea de parinti si nu trebuie sa ne temem sa implementam acest principiu in viata noastra de familie cat mai timpuriu. Trebuie totusi sa fim atenti sa pastram o dreapta socoteala in ceea ce priveste limita pana la care patrundem autoritar in universul copiilor nostri. Cred ca daca pastram ca ghidaj dragostea (si nu se poate ca un parinte sa nu-si iubeasca fii) si ne ferim sa fim manati de patimi in ceea ce le pretindem nu avem nevoie de cineva strain de familia noastra (si cu atat mai mult strain de biserica) sa ne invete ce sa facem cu copiii. Chiar daca ne inspira sa citim recomandarile celor "autorizati" in domeniu, e bine sa avem fixate repere compatibile cu viata crestina si de pe aceasta pozitie sa analizam ceea ce ni se propune. 

61 comments:

  1. A mers la fix acest articol ! Dorinta mea apriga ca mama este sa fie bine copiii, familia. Din aceasta pornire desigur ca citesc tot felul de chestii si incerc sa inteleg si sa aplic in speranta ca va fi mai bine. Am un baietel de 3 ani si o fetita de 6 luni. Viata mea pana sa ma casatoresc nu a fost una tocmai crestina. Prin urmare imi este tare greu sa discern cu un bun simt crestin (care uneori imi lipseste cu desavarsire) ce merita sau nu aplicat pe copii. Gresesc enorm cu ei. Simt ca numai Bunul Dumnezeu ii poate aduce la bun liman si ca numai din mila Lui ma mai luminez si eu din cand in cand cum e mai bine. Daca ai vreme ar fi bine daca ai putea scrie mai multe articole de genul asta - care e pozitia corecta intre directia crestina de educatie si ce putem lua bun din psihologia moderna. Mie uneori imi vine sa spun ca atata vreme cat teoria aia nu e scrisa de un crestin nu am ce sa aleg bun din ea. Oare chiar sa fie asa ?!
    Multumim mult de exemplu. Imi plac articolele tale scurte si cuprinzatoare. Dumnezeu sa va intareasca si sa va miluiasca !
    Teodora

    ReplyDelete
  2. Nu cred ca nu e nimic bun. De exemplu mie mi-a placut la alfie pozitia lui fata de recompense si pedepse.
    Nu sunt in masura sa dau sfaturi la modul general, ci particularizez pe ceea ce mi se potriveste mie sau nu. dumnezeu te va lumina ce sa faci cu copiii, iar unde vei fi gresit, va mai indrepta El, daca te rogi sincer.

    ReplyDelete
  3. Si mie imi place Kohn.E de fapt printre putinii cu care sunt de acord dintre modernii sustinatori ai diferitelor tipuri foarte lejere psihologic vorbind de crestere a copiilor.
    In ceea ce priveste munca in casa insa mie mi se pare in regula ceea ce spune chiar si in privinta camerei copilului . Nu cred ca este in grija copilului curatenia casei, nici macar a camerei proprii decat daca vor asta in mod special. Am observat ca ei singuri cand cresc incep sa faca ceea ce pana atunci faceam doar eu.
    Nu sunt de acord nici cu ajutorul dat de fratii mai mari in cresterea celor mai mici si nici cu treburi gospodaresti puse pe umerii copiilor doar pentru ca eu ca mama nu "fac fata" .Nu e vina lor pentru asta.
    Daca spui ca "obiectele respective nu sunt ale copilului ci sunt ale mele" cu atat mai mult mi se pare absurd sa-l pui sa faca ordine in ceea ce consideri ca iti apartine :)
    Eu nu am gasit nonsensuri in ceea ce scrie omul asta (AK).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Atunci cand vei fi neputincioasa dintr-o cauza oarecare probabil vei fi incantata sa-ti raspunda copiii ca nu e vina lor ca esti bolnava la pat si sa-si vada de treaba lor fara remuscari.
      Stiu, nu ne crestem copiii ca sa avem ingrijitori la batranete, dar daca ii formam in spiritul egoismului ne putem astepta numai la "bine" din partea lor, cat despre mantuirea celor nepasatori, ce sa zic...
      "Gol am fost si m-ati imbracat" (gol sau in alte nevoi, iar o mama cu multi prunci are uneori nevoie disperata de o mana de ajutor) ... si noi sa-i invatam pe copiii nostri sa raspunda "nu e vina mea ca esti asa"?
      Nu stiu daca esti dusa pe la biserica, dar crestinii considera ca venirea pe lume a unui copil este un eveniment programat de Dumnezeu in conditiile unei vieti intime normale, deci, la o adica e "de vina" Dumnezeu.

      Delete
    2. Nu as vorbi daca nu as fi fost in situatia asta. Copiii s-au purtat fantastic .
      Nimeni nu trebuie "invatat" sa iubeasca.

      Delete
    3. De asemenea nimeni nu trebuie sa fie incurajat sa fie indiferent...

      Delete
    4. Eu cred ca, daca cineva afirma : "Atunci cand vei fi neputincioasa dintr-o cauza oarecare probabil vei fi incantata sa-ti raspunda copiii ca nu e vina lor ca esti bolnava la pat si sa-si vada de treaba lor fara remuscari." , considera copiii inclinati spre rau, vede in ei un potential negativ (asta e atitudinea multor parinti...). Eu cred ca Dumnezeu ne-a creat buni pe toti, deci copiii au din nastere inclinatie spre bine si invata din exemplul nostru, asa ca, daca o vad pe mama muncind fara sa se planga ca nu-i treaba ei sa faca ordine la copii in camere, vor fi dispusi si ei sa ajute, fara sa fie "treaba lor" . Nu vad cum ar putea ajunge indiferenti, daca noi, ca parinti nu suntem indiferenti la nevoile lor.
      Saptamana asta am stat la pat, pt ca m-am accidentat la un picior, si cu toate ca sunt in perioada de teze, iar afara e cald si frumos, copii au renuntat la jucat baschet si la plimbat cu bicicleta si au ajutat si la treaba din casa, si la cea de afara (au spalat vase, au intins rufe, au strans dupa cel mic, au udat in gradina, au hranit iepurasii si purcelusele....).
      Eu am consatat ca cei mici sunt mai dispusi sa ajute si o fac cu placere chiar, atunci cand sunt rugati (avand posibilitatea de a refuza sau amana), decat atunci cand sunt obligati.

      PS: nici eu n-am gasit nonsensuri in ceea ce spune Alfie Kohn :) .

      Delete
    5. Mergand pe linia MarieiM ("nu e vina copiilor ca mama si tata nu fac fata", deci sa nu ajute cu nimic) am afirmat cele de mai sus, nu pornind de la ideea ca oamenii sunt rai prin natura lor.
      Probabil iti dai seama ca si situatia ta de a nu putea face fata din cauza piciorului rupt (sau a Ecaterinei din cauza raului de sarcina) e un caz particular al situatiei descrise de Maria, care considera un abuz sa beneficiezi de munca prestata de copii in sectorul casnic. Ei ii pare mult mai firesc si corect ca un copil sa-ti intoarca spatele replicand "nu e vina mea". Pentru ca ai tai sunt mari, probabil nu a trebuit sa-i rogi explicit sa faca treburi gospodaresti, insa unui copil mai mic e normal sa-i specifici cum anume te-ar putea ajuta: du hainuta asta in cosul de rufe, adu-mi, te rog, o lingurita, etc.
      Cat despre ordinea in lucrurile lor, daca ei se bazeaza doar pe tine la acest capitol, nu stiu pe unde ai scos camasa daca stai la pat cu piciorul in gips... probabil isi cam administrau deja singuri obiectele personale, de vreme ce s-au implicat voluntar in a te suplini si la alte indatoriri cu grad ridicat de complexitate. Cred ca nu te-au agasat cu probleme de genul: nu-mi gasesc perechea la nicio soseta, ascute-mi tu creioanele, toti pantofii mei sunt murdari, calca-mi camasa de scoala... probabil i-ai educat in spiritul acesta si pana acum (si cand spun educatie nu ma refer la cicaleala si prelegeri nesfarsite, pentru multi copii e suficient exemplul personal si exprimarea verbala a unor norme acceptabile in familia respectiva). Nu cred ca au facut acum (la varsta la care dau teze) primele incercari de a intreprinde ceva in ale menajului si, mai ales, in ale autoingrijirii. Ma leg de exemplul Ecaterinei cu peria de dinti: oare ii speli tu si lavarsta asta pe dinti? Daca nu atunci probabil ca educatia lor a inclus si cateva sugestii (gestuale pentru copiii care coopereaza usor, sau verbale) despre cum se folosesc periuta si pasta si unde se depoziteaza acestea? Ce zici, identifici in comportamentul tau matern de pana acum elemente care contribuie la educarea copiilor in privinta felului in care se folosesc diverse categorii de obiecte (unde tinem cutitele, unde tinem pantofii etc). Atunci nu mai pleda pentru chestii absurde, cum ca nu i-ai format in nici un fel in ale organizarii. Nu te crede nicio mama de copii...

      Delete
    6. Ca dovada ca Alfie Kohn abereaza este si faptul ca pana la o anumita varsta implicit faci tu ordine in dulapul copilului dandu-i de inteles ca te astepti ca obiectele sa fie ogranizate intr-un anume fel. Probabil la varste mari il poti lasa de capul lui, sa-si suporte consecintele (placute sau nu) felului in care isi randuieste lucrurile. Astfel presupunand (prin absurd) ca pana la varsta respectiva nu s-a prins nimic din stilul tau de viata de copil, va invata cate ceva despre dezavantajele haosului din propriile patanii.

      Delete
    7. Eu, din ceea ce a zis MariaM, am inteles ca nu le traseaza sarcini copiilor, nu-i obliga sa faca anumite lucruri, pt ca parintii nu fac fata. Si chiar ea a spus, ca in timp, copiii au inceput sa faca singuri curatenie in lucrurile lor. Si, ajutand nefiind fortati, nu se simt impovarati cu treburi care nu-s ale lor, ajuta din dragoste :).
      Sa stii ca la mine, si cel mic, de 4 ani, vine sa ma intrebe daca vreau sa-mi aduca ceva sau sa imi spuna o poveste :D, pt ca stie ca si eu am fost alaturi de el, oricand a avut nevoie.
      Nu stiu daca ai citit cartea lui Alfie Kohn, dar el nu zice sa "arunci" lucrurile in mijlocul camerei copilului, sa si le gestioneze el :D, doar sa nu-l presezi sa-si stranga musai patul sau sa nu fii prea obsedata de ordinea lucrurilor, adica daca celui mic ii place intr-un anume fel, chiar daca nu-i cel ideal, sa-l lasi sa se simta bine in spatiul lui.
      Faptul ca fac ordine in camerele copiilor inseamna ca asa imi place mie sa fie asezate lucrurile, nu ca ei sunt obligati sa le mentina strict in acel fel. De exemlu, cand cel mic si-a "rearanjat" toate bluzitele (adica le-a inspectat, si-a luat una si restul le-a facut ghem), i-am explicat ca, daca are nevoie, il voi ajuta eu sa le puna la loc data viitoare, ca e mai usor daca raman asezate frumos, ca nu se botesc; dar nu i-am impus nici sa le aranjeze el, nici sa ma cheme neaparat data viitoare. Cand a pus toate masinutele la loc in cutia lor, i-am spus ca mi-a fost de mare ajutor, dar nu l-am laudat si nu l-am "motivat" sa "faca frumos" si data viitoare (data viitoare care a fost a doua zi, cand au ramas toate in mijlocul livingului, pana le-am strans eu , pentru ca el voia sa vada "Plusica" :D).
      Alfie nu zice sa nu ceri ajutorul copilului daca ai nevoie (doar sa-i ceri ajutorul respectand alegerea celui mic de a ti-l acorda sau nu), zice sa nu-l incarci cu sarcini, a caror neindeplinire aduce cu sine nemultumirea parintilor si convingerea copilului ca e iubit doar cand e "bun".
      Cat despre spalatul pe dinti, n-are nici o logica ce spui. Alfie zice in carte ca cei mici nu pot fi lasati de capul lor, in anumite privinte (igiena, alimentatie, siguranta lor si a celor din jur...), dar ca trebuie sa le comunici cu calm si cu rabdare (foarte, foarte multa rabdare) ceea ce trebuie facut sau nu. Cand ceva e musai sa fie facut, de exemplu dezbracatul pt baie, daca cel mic nu coopereaza, ii dai alternativa "te dezbraci tu in x minute sau te ajut eu, ca sa nu se raceasca apa" .
      Nu are rost sa detaliez aici, dar nimic din ce zice Alfie Kohn nu e lipsit de sens, poate nu se potrivesc toate pentru orice familie, de fapt el nici nu da "retete", dar tot ce spune e de bun-simt.
      Fiecare ia din carte, daca a citit-o :D, ce crede ca i se potriveste :) .

      Delete
    8. Ceea ce ai scris acum arata ca nu mergi chiar pe principiul total neinterventionist cu care te laudai la inceput. Te-ai "bagat" si i-ai strans copilului jucariile din mijlocul livingului :)
      Am si eu o intrebare pentru tine: cine si cu ce autoritate decreteaza care sunt treburile parintilor si care ale copiilor si de la ce varsta? Alfie si alti specialisti ca el? Cine i-a investit cu autoritatea asta? Admiratorii lor? De ce ar trebui sa luam drept bune teoriie emise de ei daca noua nu ni se potrivesc?

      Delete
  4. Nu ii invat pe copii sa faca ceva spre a ajuta pe altii doar cand e "vina" lor. Prin asta cred ca le-as sugera un mod necrestin de a se raporta la aproapele. Nici eu insumi nu ajut doar cand ma simt responsabila pentru povara purtata de altul (si ei ne-au vazut pe noi, parintii, ajutand diversi oameni de la care nu asteptam nimic drept rasplata si pentru necazurile carora nu aveam nici o vina).

    Mi se pare firesc sa le cer sa ma ajute (doar n-o sa-i incurajez sa priveasca nepasatori ce se intampla in jurul lor, ci sa ajute dupa putere). Nu le pun cine stie ce corvoade pe umeri: a-si strange cineva sosetele de pe jos, de exemplu, nu e o munca in sine, doar ca daca fiecare copil mai marisor o face imi ramane mai mult timp mie (timp pe care vad si ei ca il folosesc tot pentru a le sluji lor).

    Nu e vorba de curatenia casei si a camerei proprii, ci de biroul la care lucreaza, dulapul in care-si tine lucrurile si de obiectele pe care le foloseste numai el (copilul).

    Cred ca nu e cazul sa ne ascundem in jocuri de cuvinte: e clar la ce mod imi apartin mie obiectele lor si la ce mod le apartin lor si ne e bine amandurora atunci cand copiii le folosesc cum le spun eu (daca-si pune periuta de dinti la loc dupa ce se spala are mai putine sanse sa-i fie doborata pe jos decat daca o lasa pe marginea chiuvetei din baie, unde pot ateriza pe ea chiar si cativa stropi de spuma murdara de la un altul care se spala pe maini). Am verificat asta practic. Nu cred ca e greu de inteles.

    ReplyDelete
  5. Eu m-am gandit mult care e "pb" mea cu ce a scris Ecaterina. Si cred ca am gasit-o si vreau sa o impartasesc cu voi.
    Imi place Kohn. Imi place mult ce au scris Maria si Ana. Din tot sufletul meu, sunt in asentimentul lor. Dar, numai din experienta a doi copii, nu a 6, inteleg si ce zice Ecaterina. Ca avem si noi limita noastra, ca la un moment dat nu mai poti, oricat ai vrea, sa te tii de toate principiile in care crezi/pe care le consideri bune. Pt mine, venirea celui de-al doilea copil ("peste" unul crescut f "AP") a fost un mare soc, fix aici, in neputinta de a mai fi "mama perfecta" pt fiecare. Eu fiind una, ei doi. Imi venea, f fizic, sa urlu de neputinta. Ca as fi vrut sa ma rup in doua si nu aveam cum. Si inca nu stiu daca mi-am invatat lectia grea pe care mi-a spus-o odata duhovnicul, cea ca "ei oricum se vor intalni cu traume in viata... iar dorinta ta ca "macar sa nu vina de la tine" e numai si numai mandrie". Si tot atunci mi-a mai spus sa am incredere ca Dumnezeu repara in ei ceea ce stric eu DIN NEPUTINTA si sa-I dau Lui in fiecare seara ruga asta, de a repara ce am stricat in copiii mei in timpul zilei. Am subliniat "din neputinta" pt ca - finally ajung la subiect - eu aici cred ca e pb, in asumarea neputintei vs "ascunderea" ei intr-o falsa "ne-vointa". Asta m-a deranjat in postarea ta, Ecaterina (si da, m-a deranjat pt ca a rezonat cu propria mea pb pe aceeasi linie, altfel nu m-ar fi atins): faptul ca strugurii la care nu pot ajunge tb sa devina neaparat acri, in loc sa-mi recunosc propria neputinta, umana, de a ajunge la ei, si de a o da Domnului asa cum e ("Doamne, EU NU POT sa fac curat dupa 7, asa ca o sa-i pun s-o faca ei singuri, fii cu mine si cu ei si ajuta-ne sa ne iubim in continuare!". Ca e clar ca NU ies traumatizati pe viata daca-si fac curat singuri, dimpotriva, e un obicei bun. Ca la el se putea ajunge mai putin cu forta... asta zice si Kohn, nu cred ca pledeaza pt slugarnicit copiiii pana la 20 de ani. Asta e o treaba onesta: da, nea Kohn zice o chestie logica si frumoasa, da' uite, Doamne, ca eu nu pot, IN CONTEXTUL FAMILIEI PE CARE O AM! Numai ca asta e diferit de "nu-i bun ce zice Kohn".... pt ca s-ar putea f bine sa fie f bun pt cei cu 1,2 sau 3 copii sau pt cei cu ajutor sau... sau.... sau. Deci eu nu cred ca "nu-i de mamele crestine", ci ca nu e pt tine si, mai mult ca sigur, nici pt alte x mame. CEEA CE E MINUNAT, daca recunosti si ramai senina cu asta si cu deciziile tale, fara sa arati cu degetul spre Kohn sau spre cei care-l urmeaza (acum NU ma refer doar la postare, cat si la comentariile cititorilor, unele chiar rautacioase, dp meu dv). Cand o faci (din nou, nu ma refer doar la postarea mare, ci si la unele comentarii), eu cred ca e semn ca nu esti chiar senina cu situatia ta si ca inca tanjesti dupa struguri/dupa situatia celor care ajung la struguri. Ceea ce, mai cred eu, poate sa te impiedice si sa la oferi copiilor tai capsunile sau merele la care ajungi.... ceea ce e pacat Cat despre "slujirea aproapelui", sunt perfect de acord cu Maria... daca nu-i din dragoste.... nu-i. Voi ati ajutat fara sa cereti nimic in schimb, iar asta este, deja, in sine, o lectie pt copii! Asta, exemplul vostru, e lectia, nu faptul ca ii puneti pe ei la "slujit"... Ma iertati daca am fost prea directa. Mi-am zis si mie lucrurile astea :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ilinca, de cand cheia iubirii dintre parinti si copii o reprezinta faptul ca mama nu te pune la treaba? Nu confunda faptul ca simti un disconfort sa-ti calci lenea in picioare cu un resentiment fata de mama.
      Tu o urai pe mama ta daca te punea, de exemplu, sa duci gunoiul cand era ea aglomerata cu alte treburi? Sa fim seriosi!

      Delete
    2. Unde am scris chestia cu cheia? :) Cat despre puul la treaba, poate m-am exprimat gresit, eu sunt pro "pus" la treaba, dar depinde f mult CUM o faci. Restul au scris deja Ana si Maria. Adica: o faci ca sa ajuti, o faci din spirit de comuniune, o faci pt ca-i crestineste, de bun simt, de dragul mamei sau pt orice motivatie de genul asta, dar NU pt ca e "datoria" ta (a copilului), pt ca NU este. Si DA, consider ca este f normal si educativ ca orice copil peste un 3 ani sa aiba cateva "roluri" bine definite in fam, dar alea sa fie punctuale, discutate in avans, stabilite de comun acord cu copilul si peste ele sa nu se treaca fara voia lui. Si desi subscriu la ce a spus Ana, respectiv ca nu-mi place sa vb lucruri personale cu cineva care nu-si spune nici macar numele, o sa-ti raspund la ultima intrebare: da, au fost si situatii in care eram marioneta. In care ma punea sa merg la magazin, de ex, de 3-4 ori la rand (si noi locuiam intr-o zona in care magazinul era la 10 min dus, mers alert. 20 min ori cateva ture, pt ca mama "isi mai amintea" cate ceva, eventual intrerupand brusc orice alta activitate aveam (teme, joaca)... le percepeam f abuziv. Nu stiu daca o uram, poate e mult spus, dar da, mi-a afectat relatia cu ea. Si e numai un exemplu. Varianta lui fireasca era o lista pe care s-o iau zilnic, de ex, cand veneam de la scoala.

      Delete
  6. De-asta am scris "nu-i de noi", ca sa nu se inteleaga ca "nu-i bun ce zice Alfie", ci ca pentru mine si alte x mame crestine cu n copii, n>=6, recomandarile lui nu sunt aplicabile.
    Sincer, nu tanjesc dupa situatia celor care fac fata sa stranga tot dupa copiii lor si nu-i solicita niciodata la nimic.
    Asta fiindca stiu ca Dumnezeu randuieste fiecaruia ce e de folos pentru el, deci neputinta mea imi e medicament si, daca o primesc cum se cuvine, o pot converti in bucurie.
    In plus, cu ocazia ultimei sarcini am avut placuta surpriza sa descopar roadele actiunilor sinergice ale membrilor micului nostru sistem familial.
    Acest lucru nu ar fi fost posibil daca nu i-as fi implicat de-a lungul timpului din cand in cand in diverse treburi casnice, fiindca pe langa bunavointa, in situatii acute face mult si obisnuinta.
    In paralel, aud destul de des de mame care dau marturie despre refuzul copiilor lor de a face un minim de efort pentru a le ajuta atunci cand nu fac fata vietii de zi cu zi. Nu de mult ma intreba cineva daca stiu pe cineva de la biserica sa ajute o femeie lehuza, fiindca nu are pe nimeni, iar fata ei de 13 ani (care, fiind ani de zile unicul copil, nu avusese tangenta cu nimic din ceea ce inseamna menaj) nu face si nu e dispusa sa faca absolut nimic. Nu as fi tentata sa gust astfel de dezamagiri pe pielea mea. Ma doare si cand le aud la altii.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, exact, ai zis ceva f fain. Ca Dumnezeu randuieste fiecaruia ce e de folos pt el. Ceea ce pt unii poate fi "micul sistem familial" condus de tine, pt altii poate fi libertatea lui Kohn (care, oricum, dupa cum cu f multa rabdare a explicat Maria, NU exclude deloc treaba, dupa exemplul propriu al parintelui). Dar ce conteaza este ca eu, parintele, sa fac tot ce pot spre a-i creste liberi si responsabili pt ei insisi... unde nu pot, Dumnezeu stie si vede si pune El restul in copil. Cat despre fata din exemplu, eu nu m-as grabi sa o judec... poate peste vreo 10 ani va face mari surprize, acum traind si un moment dificil ea insaasi; o adolescenta peste care apare un bebelus nu e chiar ceva usor :)

      Delete
    2. Asa mi s-a parut, din exprimarea cu "dezamagirea". Oricum, si eu as cam vrea sa-mi termin interventiile pe aici... adica intentia mea intitala nu fusese cu intentia de a mai pune o caramida la disputa, asa cum a iesit. Sa ne lumineze Dumnezeu sa ne crestem copiii asa cum au nevoie cu adevarat. Eu te citesc cu drag si iau ce-mi este de folos din postarile tale. Multumesc, Doamne ajuta!

      Delete
    3. Asta cu fata de 13 ani ce nu e dispusa sa ia 9 luni pe ''umerii ei'' menajul.
      Bravo ei, fetei pentru ca de pe acum isi ajuta parintii sa inteleaga ca responsabilitatea si povara si fericirea de asemeni a cresterii si educarii copilasului ce se va naste sunt doar ale lor .
      O femeie la menaj daca tatal nu este dispus sa preia treburile necesare este indispensabila.
      Daca renunta la doua ecografii de ex. in Romania are bani pentru multe zile de curatenie. Personal am renuntat la mult mai multe in timpul sarcinilor si dupa aceea iar copiii mai mari i-am trimis in tabere in toate vacantele in care am fost insarcinata .
      Depinde cum vezi lucrurile si ce prioritati ai dar sa te plangi ca un copil de 13 ani ce merge si la scoala zilnic nu ''vrea'' sa se inhame la menaj luni de zile e hilar.

      Delete
    4. Hello! Lehuza nu inseamna gravida. Iar "absolut nimic" nu inseamna ca refuza tot menajul ci ca refuza chiar si cele mai marunte gesturi de a ajuta...Probabil facea parte din categoria copiilor menajati la modul nociv si-i venea greu sa se desprinda din huzurul de pana atunci. Asa nu zici?

      Delete
    5. Nu, in mod sigur asa nu zic.

      Delete
  7. Da Ana asta am vrut sa spun atunci cand am scris si imi mentin parerea. Indiferent daca sunt unul, doi sau zece copii principiul ramane valabil.
    Noi ne crestem copiii fara nici un fel de ajutor de la bunici
    sau alte persoane tin sa mentionez asta sa nu credeti ca -mi e usor si de aceea vorbesc . Este insa un mod complet diferit de a vedea lucrurile.
    Iubirea si puterea exemplului sunt de ajuns pentru ca atunci cand cu adevarat este nevoie copiii sa faca ceea ce este necesar .

    ReplyDelete
    Replies
    1. "Cand este cu adevarat nevoie"...Daca ai vostri copii (care inteleg ca sunt mari) se simt sa nu lase pe umerii vostri fleacuri pe care ar putea fara nici un efort sa le faca zilnic, numai cand va rupeti picioarele, e jale. Sunteti de-adevaratelea de plans.
      Sa stiti ca formati si cresteti niste nesimtiti. Probabil asa vor face si cu nevestele lor, le vor ajuta dupa cele vor baga in spital.

      Delete
    2. Iarta-ma, dar poate ai gentiletea de a-ti face cunoscut numele, mai ales daca ne jignesti pe mine si pe Maria, iar pe copiii nostri ii consideri nesimtiti...
      Eu cred ca tu nu ai citit cartea sau ai citit-o fiind prinsa cu alte treburi, deci nu ai fost atenta, iar mesajele noastre le-ai interpretat total eronat...
      Kohn nu zice sa nu intervenim , doar copiii nu se cresc singuri, el chiar blameaza indiferenta unor parinti fata de actiunile copiilor. E vorba de felul in care intervenim si cat de mult. Puterea exemplului, dragostea si armonia in familie sunt cele care contribuie foarte mult la modelarea copiilor.
      Nu e nevoie sa ajung la pat ca sa ma ajute, daca ii solicit imi vin in ajutor oricand. Incerc sa ii las sa-si gestioneze timpul liber cat mai pot, ca si asa invata foarte mult si cu copilaria nu se mai intalnesc. Am observat ca treptat, asa cum a zis si MariaM, au inceput sa isi aranjeze singuri lucrurile, asa cum le place, nu au ajuns niste dezordonati pentru ca le-am facut eu curat cand erau mai mici. Chiar ei se ofera sa ude gradina (nu zilnic, pt ca nu au timp), sa spele masina, sa ajute la gatit, sa aspire in camere, sa puna masa ..., asta fara sa le pun eu vreo sarcina anume. Mie mi se pare ideal asa, sa ajute cu placere, iar cand doresc sa faca altceva, sa nu se simta presati de sarcini casnice (le au din plin pe cele scolare). Repet, eu vad potentialul bun in orice om, cu atat mai mult in proprii mei copii, iar cu rugaciune, cu exemplul nostru ca parinti, si in primul rand cu impartasirea la fiecare liturghie, am nadejde ca vor deveni niste adulti de care sa fiu mandra :) .

      Cum zicea Ilinca, de multe ori nu reusesc sa fiu o mama asa cum imi doresc, dar ma rog Bunul Dumnezeu si Maicutei Sfinte sa ma ajute si sa imi ajute copilasii sa nu sufere din cauza mea :).
      Ai mei sunt 4 si oricat as incerca, sunt situatii in care se simte cate unul nedreptatit :D, dar incercam sa fim cu totii multumiti si impacatila sfarsitul zilei, cand ne adunam la rugaciune. Ceea ce mi se pare important este ca si noi, ca parinti, sa ne tratam copiii cu respect, chiar daca au 2-3 ...- 15 ani . Nu mi se pare corect sa asteptam respect, fara a-l oferi.

      Delete
    3. De ce insinuezi ca Ecaterina nu-si respecta copii, ci doar pretinde respect? Ti-ai pierdut gentiletea? Cat despre mine, nu vad cu ce te-ar ajuta sa-mi stii numele, dupa cum nici mie nu-mi spune prea multe faptul ca te cheama Ana (daca te-o chema asa). Poate nu stiai, dar pe acest blog sunt permise comentariile anonime, asa ca sunt in regula. Drept cine te crezi sa pretinzi informatii suplimentare?

      Delete
  8. Si daca sunt fete ? :)
    Vor face asa cu barbatii lor? ::))

    Nu, ai mei nu sunt toti mari.

    ReplyDelete
  9. Citind comentariile (unele:) de aici am vaga impresie ca de fapt nici nu se stie exact ce spune omul respectiv in carte .
    De exemplu cu pasta de dinti .Scrie undeva ca trebuie sa isi lase periutele aruncate pe jos prin baie copiii ? Nu. El propaga ideea potrivit creia un copil ce isi vede parintii ca se spala pe dinti dupa care isi pun periuta in paharut si caruia atunci cand eventual intreaba dece i se si explica de ce, nu si-o va arunca pe gresie in mod sigur nici nu o va lasa intr-un loc unde poate cadea. Daca totusi o data se va intampla si o va gasi pe jos atunci sigur de la sine copilul va fi mai atent data viitoare. De ce sa il oblig eu sa si-o puna unde vreau eu? Unul dintre baietii mei de exemplu isi tine periuta pe birou cu capacul acela impreuna cu creioanele chiar nici nu observasem pana acum. Si care e treaba mea?
    Cu curatenia nici nu discut e clar ca cine a citit cartea si este de acord cu ce spune intelege ca un copil ce isi vede mama curatand camera pentru a fi ordine fara a se plange ,va face singur ordine asa cum poate atunci cand mama nu o mai face din diferite motive ce nu tin de ea. Am experimentat asta si de cate ori a fost nevoie a lucrat. Inclusiv in tabere . Inclusiv cand eu am fost bolnava. Cu ingrijitul copiilor mici de catre cei mari nu mai spun , mie asta mi se parea de-a dreptul inconstienta dinainte sa o spuna K. Indiferent cat va ofruscati unii (unele:) repet: nu e vina celor mari ca au frati mai mici. Alta este sa intervina ceva neasteptat (si la mine s-a intamplat sa intru in spital cu unul de ex. si sa ramana ceilalti sa aiba grija unul de altul) si alta este "pentru ca asa este normal" asa cum se vehiculeaza in unele medii. Nu. nu este normal .

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vad ca gandirea dumnitale e musai sa fie etalon al normalitatii... dar nu ai un sistem bine pus la punct si te cam contrazici: daca e o inconstienta sa lasi un copil mai mic un interval mic de timp dintr-o zi cu unul din fratii mai mari, cum ai fost asa de inconstienta sa-ti lasi copiii mai multe zile unul in seama altuia cat ai fost in spital??? Trebuia sa rogi un prieten adult sa-i supravegheze. Te bagi singura la colt.
      Nu stiu daca sa te cred ca ai mai multi copii... Pai cand se joaca intre ei fratii de varste diferite si mama gateste, asta ti se pare in neregula (fratele mai mare bineinteles ca il observa pe cel mic ca sa nu apara probleme)? N-ai experimentat ca mama dorinta fratilor mai mari de a-i legana pe cei mici, de a le tine ei biberonul? Asta se numeste exploatare a fratilor mai mari? Pai la mine in familie, mai ales ca cea mare e fata, nu aveam loc de ea pe langa bebelus, trebuia sa o indepartez fortat, ca s-ar fi bagat peste mine sa-i faca si baie. Nu, nu, precis ca n-ai copii, altfel ai sti toate astea.

      Delete
  10. mie mi se pare la mintea cocosului ca e bine sa-ti inveti copiii cu disciplina si cu autodisciplina inca de mici, indiferent ca sunt multi sau putini in familie. Copilul trebuie sa munceasca dupa posibilitatile varstei, si sa participe cu ce si cat poate la binele familiei.Parintele trebuie sa-i traseze copilului sarcini clare, sa-l invete ce si cum sa faca, sa-l corecteze cand greseste, nu sa astepte sa-i vina copilului bunavointa de a face ceva. E bine sa te inveti de mic sa faci lucruri fiindca trebuie, nu fiindca asa ai chef, caci in viata cam asa se intampla lucrurile.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Deh! Educatie post-modernista in care taierea voii e un abuz (vezi ca-ti explica Ilinca ce grea e, de-asta sf Ioan Gura de Aur spunea ca trebuie lucrata din pruncie; nevermind, crestinii contemporani s-ar lua de guler cu el pentru Alfie), munca se face cand ai chef, iar notiunea de "datorie" nu exista pentru noua generatie.

      Delete
    2. Exact asta cu "trasatul sarcinilor clare" ce este " la mintea cocosului" pentru unii este diferenta. Eu niciodata nu am facut asta si cred ca normal ar fi ca cei ce sunt al acestui curent in nici un caz nu pot spune ca aproba metoda lui A K asta este si non sensul acestei postari ppsi se regaseste si prin alte parti am vazut. Ori, ori:)
      Fiecare parinte alege si apoi culege. :)
      Eu, Ana, Ilinca ii crestem intr-un fel. Ecaterina, anonymous, Irina ii cresc altfel.
      Ar trebui sa invatam sa respectam deciziile altora atat timp cat nu ne lovesc intimitatea fara jigniri si atacuri la persoana.

      Delete
    3. Ce sa respect? Ideea de a nu atrage atentia copilului sa nu-si lase lucrurile imprastiate? Pur si simplu nu-mi inspira respect. Ca sa te iau si eu cu sfaturi gen Alfie, cum iti permiti sa-mi spui ce sa respect si ce nu? Eu respect educatia care in care se subliniaza verbal si: cum trebuie sa ne administram bunurile pe care le utilizam fara a ingreuna viata altora (de ex fara sa lasi lego pe jos sa se-ntepe surioara in picior in ele), ca e de DATORIA noastra sa ajutam aproapele dupa propriile puteri si, bineinteles, pe temei scripturistic, faptul ca ascutarea de parinti aduce binecuvantarea celor care o practica. Ai ceva impotriva a ceea ce respect eu? Fii mai explicita: care din cele trei ti se pare inadmisibila?

      Delete
  11. Cum sa lasi copiii singuri in casa sa aiba grija unul de altul la varste mici? Nu este doar inconstienta de fapt ' este si impotriva legii in unele state.
    Si repet, nu este nevoie de acest "exercitiu" pentru a se descurca apoi in cazuri de urgenta.
    De altfel aceste "urgente" la mine in nici un caz nu inseamna 9 luni de sarcina de exemplu. Inseamna o urgenta de boala de ex. Si in acest caz cat am avut copiii mici eram tot timpul cu ei dupa mine toti la controale sau rugam o vecina pentru cateva ore sa stea cu ei la mine in casa iar anul asta de ex. Da, i-am lasat singuri si s-au descurcat fantastic desi repet nu erqu invatati sa faca tot cea ce a fost nevoie insa primele doua fete au 18 respectiv 13 ani deci este cu totul altceva. Inclusiv baie celui mic in fiecare seara i au facut desi niciodata inainte nu o facusera si nici nu le am cerut eu asta. Ba din contra nu le-as fi lasat daca m-ar fi intrebat. Dar ele nu au intrebat nimic, au incercat sa faca tot ceea ce as fi facut eu in mod normal si in foarte mare parte au reusit. Baiatul de 10 ani de ex. brusc nu a mai avut nevoie de nici un ajutor s- a descurcat singur mi-au spus si a luat asupra lui si toata gradina din proprie initiativa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. 18 si 13 ani? E penibil! Nu stiu de ce-mi pierd vremea citind ce scrii... Predica cui vrei, dar nu mai pretinde ca poti intelege felul in care decurge viata altora. Si nu stiu de ce tragi concluzia ca Ecaterina isi lasa singuri copiii mai mari cu bebelusii. Si tu si Ana infloriti pe marginea textelor postarilor: ca ea forteaza copiii pana o urasc, ca nu-i respecta, ca-i lasa singuri acasa cu sugarii si alte bazaconii pe care eu nu le-am gasit scrise negru pe alb.

      Delete
    2. Eu, sincer, nu inteleg cum citesti tu ceea ce scriem eu si MariaM. Nici nu stiu daca are rost sa mai explic; e clar ca n-ai citit cartea, ca altfel nu ziceai ca A K a scris aberatiile pe care le dai exemplu...
      Draga mea, nu pretindeam sa iti spui numele, ziceam doar, ca de vreme ce ne jignesti pe noi si pe copiii nostri, meritam sa stim macar un pseudonim, ca sa stim cui sa ne adresam...
      Nu inteleg de ce ai ajuns la concluzia ca o acuz pe Ecaterina ca nu-si respecta copiii, ziceam doar ca e normal sa ne respectam copiii, nu doar sa le pretindem respect, asta in contextul cartii, nu al postarii ei. Nu am spus in nici un caz ca-si forteaza copiii pana o urasc, ca-i lasa pe cei mari singuri acasa cu sugarii. Dumnezeule mare, ar trebui sa te calmezi inainte sa citesti, ca ne acuzi de niste chestii total neadevarate.
      Mie imi place Ecaterina si o admir pentru felul in care se descurca, mai ales ca are probleme in primul trimestru al sarcinilor.
      Si eu am avut la fel, dar pe mine m-a putut ajuta sotul la primele (fiind preot a avut cum sa fie alaturi de mine mai mult decat daca ar fi avut un serviciu de 10-12 ore). Recunosc, la ultima sarcina s-au implicat si cei mari, atunci aveau 9 si 7 ani, si au mai supravegheat-o pe fetita, care avea 4 ani, dar au facut-o , asa cum zicea si MariaM, fara sa le ceara nimeni.
      Nu inteleg de ce s-a ajuns la asemenea acuzatii pline de ura, cand fiecare e liber sa aleaga in ce mod isi creste copiii, si chiar Ecaterina zicea ca a gasit si sfaturi utile la Alfie Kohn, dar ca nu se potrivesc toate la familia ei. Ar fi absurd sa pretinda cineva ca exista un singur mod de a se organiza familiile, caci suntem atat de diferiti unii de altii, incat ar fi imposibil.

      Eu imi cer iertare daca am suparat pe cineva, caci as vrea sa ma impartasesc linistita maine :) .
      Ecaterina, sper din tot sufletul ca n-ai inteles si tu ca te acuz de cine stie ce bazaconii, nu asta a fost intentia mea; doar mi-am prezentat opinia. Iarta-ma daca te-am necajit.

      Delete
  12. Tocmai pentru sunt mari acum doi dintre copii pot spune ca vad rezultatele si sunt bune.

    ReplyDelete
  13. Dragelor, este clar ca ganditi foarte, foarte, foarte diferit in ce priveste educatia copiilor si nu cred ca veti ajunge la un consens (de ex, MariaM, am observat si de la alte articole ca adesea nu prea esti de acord cu Ecaterina, nu sunteti pe aceeasi lungime de unda si asta nu inseamna nimic decat ... ca nu va potriviti!).
    Probabil ca toate familiile voastre au armonia lor, dar dupa cu totul alte reguli. Important e asta: ca metodele voastre functioneaza pentru voi!
    Mai bine nu va mai necajiti una pe alta scriind mesaje foarte lungi, foarte usor interpretabile si care in mod sigur va nelinistesc sufleteste.

    ReplyDelete
  14. Anonymous este ciudat uneori modul in care unii ortodocsi se comporta intr-o discutie cu diferite opinii. Am intalnit asta si pe alte forumuri asa zise ortodoxe dar discutiile ce duceau la declansarea asta de atacuri erau de obicei in jurul invatamantului sau in jurul frumusetilor patriei de exemplu. Prima oara pe baza unei carti vad fluviul de atacuri:) . Ciudat mod de comportament totusi pentru un credincios.

    ReplyDelete
  15. nu pot decat sa remarc ca mamicile mari admiratoare ale lui alfie au cel mult 2 copii sau daca mai multi diferenta de varsta e de cel putin 5 ani

    ReplyDelete
  16. apreciez diversitatea de opinii dar mariam am obs ca de multeori iti dai cu parerea din invidie pe eca ,iti spun fara rautate, revizuieste-ti simtamintele care de indeamna sa iti dai cu parerea

    ReplyDelete
  17. adica ce vrei sa spui anonymous ca mamicile care au 2 copii sau cele care au mai multi dar diferenta e de minim 5 ani nu sunt crestine?toate trebuie sa aiba copii facuti din an in an sau ce vrei sa spui??vezi ca ti se potriveste zicala cu leopardul si gardul...bineinteles ca la 5-6 copii cu diferenta de cateva luni sau un an intre ei o iei razna efectiv daca sotul nu-ti acorda un minim de ajutor...ca deh e usor de facut copii dar cand vine vb de crescut sotul se retrage si lasa proasta sa se chinuiasca...asta e model de sot crestin?

    Crina

    ReplyDelete
  18. Eu de exemplu am si copii nascuti la diferenta de doi ani.

    E pacat ca acest curent ce se vede aici la anonymous este intalnit si sustinut puternic de prea multe persoane ce se declara ortodoxe in Romania pe diverse medii si celelalte mame ca Ilinca de ex sau Ana desi si ele ortodoxe nu se prea vad din multime.
    Nu in reguli sta credinta.

    ReplyDelete
  19. Sa inteleg mariam ca o preferi pe ana si ilinca...la fel de ortodoxe.....mariam iti repet - ai o problema cu eca- aproape tot timpul o contrazici din simtaminte "perfectioniste" -vezi Doamne tu si sotul va descurcati de minune singuri in armonie, crestini fiind, prin puterea exemplului -bravo voua- dar din exprimare nu te vad mare samariteanca- nu te judec - dar hai te rog nu mai fi ipocrita - comenteaza cat vrei dar cu delicatete si bunatate. Crina nu spuneam ca nu sunt crestine femeile cu 2-3 copii sau cu diferenta mica de ani intre ei- mi-am dat seama ca numai Dumnezeu este singurul drept judecator pt oricare- fiecare avem o mostenire genetica,neputinte, situatii diferite si numai El le vede pe deplin corect. Doamne ajuta!










































    ;

    ReplyDelete
  20. eu n-am citit cartile lui Alfie, n-as putea sa comentez la adresa lui, dar ce stiu e ca toti parintii induhovniciti si sfintii au muncit pe rupte din copilarie si toata viata lor.Munca formeaza copilul, ii dezvolta deprinderile necesare pentru a deveni un om independent si matur.Un copil invatat de mic cu munca serioasa si cu greul are mari sanse de reusita in viata, fiindca va sti sa adopte o atitudine constructiva in fata dificultatilor.Mie nu mi se pare normal sa-i fac copilului curat in camera sau in dulapuri cand e la varsta cand poate sa faca singur lucrul asta. Facand eu in locul lui nu doar ca il invat cu lenea, dar il handicapez pur si simplu, crescand un cocolosit care nu se va descurca fara mami mai tarziu- sau se va descurca, dar cu pretul unor suferinte care puteau fi evitate.Apoi cum se va invata copilul cu jertfa pentru aproapele?de aia se cheama jertfa, fiindca iti calci pe suflet, iti tai voia ca sa faci ceva fiindca asa e bine si fiindca trebuie, nu fiindca iti face placere sau fiindca ai chef.

    ReplyDelete
  21. Frumos exemplul cu sfintii Irina, Doamne ajuta!

    ReplyDelete
  22. Crina, poti fi crestin la suflet si cu 1, 2, 3, 10 copii, si poti fi si necrestin si cu acelasi nr. de copii, deci nu in asta sta crestinismul. Dar daca programezi sa ai unul sau 2 nu stiu cat de crestin mai esti (asta sper sa nu dea nastere la alte 45 de comentarii:)).Dar pe de alta parte, e logic ca o persoana cu un copil nu va trece prin greutatile si situatiile limita ale uneia cu 4-5 si mai multi copii, mai ales daca sunt nascuti la intervale scurte. E una sa faci 4 copii in intervalul la 20 de ani sa zicem, si alta sa ii faci in 5-6 ani, si crede-ma ca numai daca ai trecut prin asta intelegi. Nu ca ar fi rau, sau traumatizant, NU, dar inveti lepadarea de sine, cu adevarat, inclusiv, asa cum zicea Ilinca, in ceea ce priveste educatia, grija, pe care crezi ca TU le dai, si inveti sa iti pui tot mai mult nadejdea in Dumnezeu. Asta unu. Doi, am observat si eu ca psihologii care scriu carti despre educatie au maxim trei copii (poate sunt si exceptii) si asta f. rar, A. K are doi. Adica, as vrea sa vad un parinte cu 8 copii, o situatie materiala normala, fara ajutoare exterioare care vine si zice "nu il pune sa isi faca ordine in dulap ca tu ii invadezi spatiul intim".
    E atata iubire pentru copii, atata ingaduinta, si atata agresivitate fata de cei care indraznesc sa sustina o severitate, o autoritate fata de copii. Da copiii sunt minunati, sunt mult mai curati ca noi, sunt sensibili si usor de ranit, dar intr-o familie normala, cu parinti responsabili, nu se traumatizeaza atat de usor un copil, daca ia o palma la fund si e pus sa isi faca patul. Daca altcineva reuseste sa isi educe copiii doar prin puterea exemplului si are rezultate (care se vad in timp) frumoase, e de admirat, dar nu e pt. oricine. Uite de ex. daca e sa facem o paralela, eu cred ca e mai traumatizant pt. copil, pe termen lung, daca parintii isi barfesc semenii de fata cu copiii (dar si in lipsa lor), daca se jignesc, daca isi lasa copiii de la 1-2-3 ani cate 8-9 ore la gradinita/cresa etc. Asta e sistemul meu de valori. Eu cred ca un comportament model fata de copii apare in momentul in care vine direct din inima, cu efortul necesar, bineinteles, dar nu artificial.

    ReplyDelete
  23. Cred ca e momentul sa daramam idolii pe care ni i-am cladit si sa nu mai consideram ca putem face totul in locul copiilor nostri. Irina, intr-un comentariu relativ scurt, a reusit sa exprime foarte concis un lucru de bun simt: copiii trebuie obisnuiti si cu greul, asta neinsemnand ca ii traumatizezi si le strici copilaria. Citind de cateva zile toate comentariile de aici, ma gandeam ca nu prea am mai fi avut parte de nevoitori, de mari sfinti, ca Iosif Isihastul sau PAisie Aghioritul, sau PArintele Porfirie, daca mamele lor i-ar fi crescut cu rasfatul. Viata este o lupta, e frumoasa, e dar de la Dumnezeu, dar e o lupta, are incercarile ei, fara de care nu ne putem mantui, asadar, ce ne facem cand suntem crescuti numai cu ideea ca nu avem responsabilitati, ca nu trebuie sa ne taiem voia (de aici si cuvantul nevointa), ca nimeni nu trebuie sa se bage peste spatiul nostru personal? Ne handicapam copilul inca de mic si eu am un asemenea exemplu chiar in familia mea. Vreau sa va intreb, il lasati pe copil sa aleaga daca vrea la scoala sau nu? De ce nu il lasati? Daca se hotaraste ca vrea sa se duca, dar sa mai lipseasca asa, cate o saptaana, de ce ii ingraditi libertatea si ii explicati ca trebuie sa se duca? E alegerea lui personala. Mai aruncati cate o privire pe la ce spune Sf Ioan Gura de Aur despre cresterea copiilor si mai vorbim. Da, stiu, am starnit acum alte pareri si vor urma alte comentarii, sper sa nu tulbur prea rau, dar de cateva zile ma tot abtin si azi nu am mai rezistat. Hristos a inviat! Bucurati-va!

    ReplyDelete
  24. Nu pentru ca " au fost obisnuiti cu greul " au ajuns sfinti. In mod sigur. Iubirea pentru Hristos nu are legatura aici.
    De fapt foarte multi sfinti nu au trecut prin greul asta pentru ca erau din familii avute sau chiar au facut parte din aristocratie, Sf. ioana Gura de Aur, Sfintii Constantin si Elena, Sfanta Irina si multi altii deci e bine sa se amestece discutia asta cu Alfie Kohn, sau macar sa se incerce.

    Cat despre faptul ca omul in carte nu spune sa devina copiii "handicapati" asa cum " a exprimat foarte concis " Irina nu mai are rost sa discutam pentru ca o luam de la capat.
    i

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din Viata Sfintei Mucenite Elisabeta, marea ducesa a Rusiei:
      "Ea a avut patru surori si doi frati. Erau o familie bogata si nobila, insa traiau foarte simplu. Desi aveau o multime de slujitori, mama ii lasa pe copii sa-si faca singuri curat in camere, sa aprinda focul in camin si chiar ii invata sa gateasca.(..)
      Printesa Alice [mama ducesei] era cunoscuta pentru milostivirea ei fata de suferinzii care aveau atata nevoie de ajutor. Ea putea fi vazuta in fiecare saptamanan in spitalul din orasul lor, insotita de Elisabeta. Impreuna imparteau bolnavilor medicamente si mancare, iar uneori le aduceau flori. (..) In felul acesta, inca de mica Elisabeta a mostenit de la mamam sa o inima buna si simtitoare la suferinta celorlalti.
      Insa nu era intotdeauna usor sa fii fiica unei mame atat de milostive. Cateodata Elisabeta tare ar mai fi vrut sa fuga la joaca cu fratii ei mai mici, in loc sa tricoteze fulare pentru copiii orfani sau sa mearga ore in sir, impartind mancare saracilor. Dar mama ei stia cum sa o mangaie cu blandete. Cand o vedea obosita si gata sa reunte, ea o indemna cu dragoste:
      -Draga mea, stiu ca uneori ti se pare mult mai usor sa te joci cu surorile tale decat sa faci fapte bune, Dar adu-ti aminte de fetele luminoase ale copilasilor sarmani atunci cand primesc din mainile tale o hainuta groasa sau o jucarie. Chiar daca obosesti, sa stii ca jertfa ta aduce multa bucurie in caselel lor. Si nu se poate sa nu o simti si tu, cand te odihnesti seara in patul tau dupa atata osteneala.
      Pentru ca Elisabeta isi iubea mult mama, incerca din toata inima sa o asculte. Multi ani mai tarziu, cand ea insasi se va casatori, Elisabeta isi va aminti cu dor de povetele mamei din copilarie si la va implini cu multa intelepciune."

      Delete
  25. Sa nu se amestece am vrut sa spun. Nu am scris un nu

    ReplyDelete
  26. dragelor, mai e si un alta aspect la care nu v-ati gandit: sunt unele femei mai tolerante la mizerie decat altele. cele mei curate considera ca au multe de facut si mai cer ajutorul si altor membri ai familiei, altele mai murdare, care lasa casa mai neingrijita fara sa se sinchiseasca. poate asta e diferenta intre cele doua tabere...

    ReplyDelete
  27. Nu scrie nicaieri ca o obliga, Iuliana.
    Chiar e greu de acceptat?
    "Dar mama ei stia cum sa o mangaie cu blandete"
    Va imaginati voi o asemenea mama dand ordine copilului? Eu nu.

    ReplyDelete
  28. MariaM, e o chestie de formulare, eu am extras din Viata sfintei povestita pentru copii. In alta varianta spune "ii punea sa isi faca curat". Ideea e ca, si daca ii lasa, ii punea, in fine, era un lucru care se intampla, explicit ca sa zic asa, nu facea doar ea si presupunea ca ai ei copii trebuie sa fie implicati in randuiala casei, direct, nu doar vazand la ceilalti. La fel, fetita era pusa sa tricoteze, sa mearga cu mama ei la saraci, desi poate atunci nu isi dorea lucrul asta. Si da, mi-o imaginez dand ordine copilului, nu la modul agresiv, violent, dar cu fermitate, in mintea mea nu se exclud.
    Bineinteles ca nu sunt adepta violentei, a tipetelor, ar fi absurd sa sustin asa ceva. Dar cred ca un copil poate fi indrumat, sustinut, nu doar prin puterea exemplului, ci si prin cuvant. Iar copiii sunt diferiti, unul e mai maleabil, altul poate mai incapatanat, si atunci e nevoie si de o doza de coercitie, bineinteles fara sa fii tiran cu el, dar sa stii ca este si pedagogia lui Dumnezeu cu noi, cand nu intelegem cuvantul, porunca, ne da necazuri (cearta, bat) ca sa nu ne pierdem de tot.
    Si sa stii ca orice om, cat de bland ar fi, are momente in care pune in functiune "biciul", la propriu sau la figurat. Chiar si parintele Porfirie si-a certat f. tare o data un fiu duhovnicesc (este relatat in una din carti), si chiar si Hristos a pus mana pe bici...

    Anonimus, hai sa nu ne jignim aici....

    ReplyDelete
  29. http://www.injoaca.ro/in-joaca/mama-nu-ma-cearta-niciodata/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+injoac+%28In+joaca%29

    Asta asa, ca o paranteza. Si vine de la o persoana (cea cu blogul zic, care da exemplul, nu cea care nu cearta) care nu pare sa isi creasca copiii neaparat duhovniceste.

    Si nu vreau sa sugerez ca cineva de aici din discutie isi creste copiii asa, am dat exemplul ca idee, fara aluzii.

    ReplyDelete
  30. Iuliana, asta e. Stiu ca nu se va schimba usor conceptia in Romania si rezultatele educatiei in familie se vad generatie dupa generatie. Nu invatamantul este de vina sau ministerele pentru asta ci modul cum majoritatea intelege sa interpreteze tot.Ca aici cu ceea ce spune AK.:)
    Repet: nimeni nu a ajuns sfant pentru ca a fost"pus" sa faca curat. De altfel sunt sigura chiar si in exemplul dat ca sfanta era convinsa sa faca treaba cu ajutorul rugaciunilor si cuvantului mamei deci urmarea era ca facea aceasta treaba .
    Cu blogul iar e gresit din multe puncte de vedere pentru ca la fel ca in multe parti ale societatii romanesti se amesteca lucrurile: nu este treaba parintelui ce face profesorul la scoala. Atata timp cat copilul este in invatamantul obligatoriu parintele nu are nici un amestec ceea ce bineinteles ca in Romania este inacceptabil pe cand sa consideri ca este obligatorie o activitate marunta este acceptabil, culmea:).
    Adica, in alte tari mult admirate pentru invatamantul lor se aplica legea in scoala indiferent de cat voocifereaza parintele, in acest caz copila respectiva ar fi ajuns la psihologul scolii urgent , apoi la asistentul scolar dupa care urma insotirea in timpul orelor de catre o persoana abilitata o perioada si in urma observatiilor ei copila poate fi mutata in alt colectiv (Special) sau instruita pentru a nu mai crea probleme clasei. Ce zici: se accepta asta in Romania sau sar parintii ca nu are statul dreptul sa o faca fara acceptul mamei si tatalui?

    ReplyDelete
  31. Sa ma iertati, dar eu m-am saturat de comparatii cu alte tari. Eu cred ca noi trebuie sa ne corectam in raport cu greselile pe care le facem. Pt ca nici un sistem nu este perfect, si unde statul are prea multa putere in defavoarea familiei se intampla alt gen de abuzuri, cel putin la fel de grave cu cele care pot fi in familie.
    Nu mi se pare normal sa duci copilul la psiholog fara instiintarea parintelui, stiu un caz si la noi in tara cand au dus copilul de gradinita la psiholog pt ca zicea cam des "daca vrea Dumnezeu", si au considerat ca e dezechilibrat. Era cred o expresie pe care o foloseau parintii in casa (pe care ii cunosc si nu sunt nici pe departe habotinici), iar copilul a fost dus la psiholog, fara stirea sau acordul parintilor. Cine este raspunzator pentru traumele pe care le pot crea autoritatile in viata unei familii normale (si ma refer si la lucruri mult mai avansate decat treaba cu psihologul).
    "Atata timp cat copilul este in invatamantul obligatoriu parintele nu are nici un amestec" -- Asta nici nu are rost sa o mai comentez, aproape. Niciodata nu am discreditat invatatorii/educatorii in fata copiilor, dar ma intereseaza ceea ce fac ei la scoala, ce se intampla cu ei la scoala. Pentru ca eu sunt primul raspunzator de copil, si in fata societatii, si a legii si a Domnului. Normal ca e greu de trasat o linie, dar totusi, e scoala pentru copil, nu copilul pentru scoala.
    Asta cu facutul de curat.. deja ne invartim in cerc. Fiecare trage concluziile proprii, suntem liberi si responsabili.

    ReplyDelete
  32. mariam chiar nu ti-ai certat copii niciodata, sincer? cred ca in zilele noastre s-au schimbat oricum lucrurile si parintii comunica mai mult cu odraslele...si uneori nu chiar mai bine.Daca nu ma insel chiar in Biblie este scris sa iti dojenesti copilul la timp , de asta ce mai comentezi? chiar esti ortodoxa? ca se pare ca il pui pe alfie mai presus de Sf Ioan Gura de Aur privind cresterea copiilor

    ReplyDelete
  33. Bineinteles. Ramane cum e stabilit:) . Copilul trebuie sa asculte la scoala asa cum reiese si de pe blogul respectiv pentru ca altfel "il cearta mama acasa". Nu pentru ca este un loc public cu reguli dectrebuie respectate. Da, chiar si de catre parinte.
    Daca isi va sparge capul data viitoare cand o va scoate din clasa , minora find cine este raspunzator? Mama ce nu vrea sa lase legea a fi aplicata presupun nu profesorul ce a jucat asa cum i_au cantat parintii .
    Aplicarea legii Cezarului iar este gresit amestecata cu raspunderea in fata lui Dumnezeu a parintelui pentru copil.

    ReplyDelete
  34. Hi, hi la un post putin mai sus despre evaluare lumea este de acord cu legea in invatamant din alte tari cand e vorba de zile libere . Cand e vorba insa de aplicarea legii si cand apar probleme aceeasi lege din aceleasi tari nu mai e buna totusi. :)

    ReplyDelete
  35. Din viata Sfantului Cuvios Paisie Aghioritul stim cum il dojenea mama lui cand copilasul Arsenie i se plangea ca ceilalti copii nu-l lasa sa alerge/intreaca cu ei (el fiind foarte bun la alergat). Mama lui il certa: Ce, vrei sa te dai mare? Ia,alearga aci prin curte ! si Par. Paisie comenta ca asa l-a invatat mama lui sa se smereasca , sa fuga de mandrie...Or,metodele moderniste nu ar susutine,in ruptul capului, asa ceva. Toti Sfintii au dus-o greu..chiar si Sf.Imparateasa Teodora,Sf Imp.Irina etc etc..daca le cititi atent vietile, au renuntat la aristrocatie si confort..O societate ghiftuita naste sceptici,niciodata sfinti.-E.Cioran. Mantuitorul spune Imparatia Ceruruilor se ia cu asalt -Împărăţia cerurilor se ia cu sila şi cei ce se zoresc pun mâna pe ea (Mt. 11, 12).,de aceia Sf.Parinti s-au nevoit.Nevointa...nevointa..chiar si sensul lexical exprima ne vointa ,adica taierea voii (rele,nu personalitatea buna)...Iertare,dar multe dintre mamici gresesc aici ,din nestiinta,probabil. Indiscutabil - Ortodoxia traita si Scriptura implinita e mai mult decat ce afirma A.K . Trebuie sa fim cu trezvie. Cunosc multe cazuri in care, dupa nunta, fata nu stia mai nimic si asta pentru ca mama ei nu o punea deloc la munca. Inainte de maritis, se cuvine cel putin a gati. Sotul meu, la fel, nu se pricepea mai la nimic si era tare necajit ca ai lui nu-l lasau sa miste ceva.Pentru mine a fost o corvoada,sincer.Ai mei parinti si bunici de mica m-au deprins cu treburile si,la inceput(6-7ani), ma incapatanam foarte ca-mi incalca drepturile de copil(firea este neascultatoare),dar facandu-ma mai marisoara, mi-am dat seama ca a fost buna silinta.M-a ajutat fff mult pe plan duhovnicesc.
    Concluzia: cine vrea sa creasca SFINTII DE MAINE se conduce dupa SFINTII DE IERI.
    PS: Uitati-va si la animalute,fiecare isi invata puiul deprinderile de viata..am vazut cum vidra uriasa si-a lasat puiul sa se chinuie sa prinda peste..a ramas fara pranz,dar apoi a prins..altfel crestea nivelul Amazonului si nu mai reusea sa prinda si murea..

    Cu iertare,o mamica

    ReplyDelete