Sunday, December 18, 2011

Ba nu, ba da

          De când am auzit de tandem nursing mi-am făcut o mulţime de reproşuri că n-am continuat alăptarea copiilor nr 1 şi 3 din cauza sarcinilor cu 2 şi 4. Am mai citit şi la kellymom cum că nu reprezintă chiar o tentativă suicidală (cum mă speriau medicii pe care i-am întâlnit) să continui alăptarea în timpul sarcinii.
         Cu Grigo lucrurile au mers altfel decât îmi propusesem, în sensul că iniţial, când nu mă alimentam decât cu supe strecurate şi zeamă de compot, l-am înţărcat brusc pentru simplul fapt că eram foarte foarte slăbită. În plus, prezenţa lui lângă mine mă făcea să vomit instantaneu (nu numai el, ci şi ceilalţi copii). Nu ştiu de ce. În perioada aceea a slăbit mult de tot, deşi soţul meu îmi spunea că mănânca suficient. S-a dus pe apa sâmbetei toată strădania pentru "secured attachment" şi a învăţat o lecţie destul de dură: nu te poţi baza sută la sută nici pe mama...

          Pe măsură ce mi-am revenit am reînceput să-l alăptez. Întreruperea a durat cam o luna şi jumătate. Este un băieţel delicat şi niciodată nu mi-a cerut "agă" direct, ci m-a lăsat pe mine să ghicesc ce ar vrea: se apropia de obrazul meu, aşa cum zăceam în pat şi îmi zâmbea, apoi îşi lipea năsucul şi guriţa de mine pentru ca după câteva secunde să se depărteze brusc mimând că plânge. Mai trăgea din când în când cu coada ochiului să vadă dacă m-am prins ce vrea.
           Trebuie să recunosc că primul minut al fiecărui supt este dureros, dar după aceea totul e ok. Nu cred că se hrăneşte efectiv cu lapte matern (cele căteva picături pe care le trage nu pot constitui un aport nutritiv considerabil) ci îşi satisface mai degrabă o nevoie psihologică. De asemenea nu mai stă la lacto-bar toată noaptea :) ci suge doar la culcare.
          Nu ştiu cum va fi cu 2 on line, dar m-am gândit să-l rog pe Moş Crăciun-tati să ne cumpere o păpuşă care să semene a nou născut ca să ne jucăm împreună de-a frăţiorul sau surioara mai mică. Eu îi mai povestesc din când în când despre burtică, dar cu păpuşa va avea o reprezantare mai clară a ceea ce se va întâmpla peste câteva luni.

3 comments:

  1. Am inteles ca nu alaptarea unui copil in timp ce esti insarcinata cu altul, nu e neaparat periculoasa pentru mama, cat pentru sarcina, pentru ca in timpul alaptatului au loc niste contractii ale uterului (menite sa o ajute pe mama sa isi revina la normal, incet dar sigur), contractii care pot pune in pericol sarcina.

    ReplyDelete
  2. As dori sa va cer un sfat (ca medic, dar si ca mama de 6 copii (in curand)).
    Noi ne dorim mult copii, dar in ultimii 3 ani de fiecare data cand ne apropiem unul de altul ma pricopsesc cu infectie urinara. Am fost pe la medici, dar n-au gasit ceva clar in neregula.
    Ce sfat mi-ati putea da, va rog, ca deja simt ca o sa cad in depresie si am prins si frica de apropierea de sotul meu, desi el e foarte intelegator, iubitor si tandru. N-a vrea ca din acest motiv sa se deterioreze relatia dintre noi pentru ca ne iubim.

    ReplyDelete
  3. Dragă Ariadna, dacă ai fost la medic bănuiesc că ţi-a dat toate sfaturile de genul acesta:

    http://www.csid.ro/health/cistita-iti-da-batai-de-cap-scapa-de-ea-definitiv-4127935/

    Infecţia urinară nu reprezintă un impediment în a rămâne însărcinată şi sunt multe gravide care duc sarcina la bun sfârşit cu tot cu infecţia respectivă. Eu nu am avut probleme de genul acesta.
    Dacă vă iubiţi, puteţi trece peste orice problemă de ordin fizic. Dumnezeu ştie de această greutate pe care o porţi şi o îngăduie spre folosul vostru, pentru desăvârşire. Tot El poate şi vindeca ceea ce pentru oameni pare imposibil de schimbat.

    ReplyDelete