Tuesday, September 6, 2011

Psi

           Nu pot dormi din cauza unor ţânţari! Pe fondul acesta de insomnie mă tulbură amintiri recente din care vreau să aştern aici câteva (discontinuu, aşa cum se ivesc printre gândurile mele răvăşite) ca să-mi aduc aminte să mă rog pentru copiii de pretutindeni care suferă mult din cauza insensibilităţii şi nepriceperii adulţilor din jur. Părinţii formează de pe acum clienţi fideli pentru cabinetele de psihologie şi psihiatrie.
  • Soţia lui P. are din nou gastrită. Îmi şi furnizează o explicaţie pentru sănătatea ei precară: "din cauza copiilor" (aruncă fetiţei de 2 ani o privire plină de reproş, menită s-o facă să-şi simtă vina) . Cum aşa?  Păi dumneaei are 3 copii de aprox 3, 2, 1 an şi "se enervează pe ei şi se consumă". Auzi, domnule, fac prostii! Cred că nu şi-a dat seama încă ce poate şi ce nu poate un copil.
  • C. îşi respinge fata atunci când aceasta vrea să o pupe, pentru ca "să devină şi ea mai independentă". Nota bene: Fetiţa are 2 ani şi două luni. Dar ce să faci, astea-s sloganele cu care se hrănesc unele mame şi uită de iubire.
  • Două educatoare de la grădiniţa din zona noastră s-au certat şi una i-a tras colegei un pumn în gură. Dar sss, să nu se ştie! Cred că cel mult va fi mutată disciplinar la altă unitate. Pe mâna unor astfel de oameni ne dăm copiii.
  • O prietenă este cu copilul în spital: la numai 3 luni bebe are enterocolită, e deshidratat şi i se pun perfuzii, şi asta din cauză că n-a vrut să mă asculte să nu alăpteze rigid la 3 ore (ăsta a fost sfatul pediatrului comunist în care ea are încredere). Producţia de lapte a scăzut, apoi i-a introdus biberonul. A fost în vizită la nişte rude la ţară şi de acolo l-a adus bolnav.
  • O rudă de-a mea are o fetiţă de 3 ani. Fiind într-o perioadă de tranziţie între casa bunicilor de la ţară unde a crescut de la câteva zile şi casa părinţilor cu care trebuie să se acomodeze în vederea înregimentării la grădi, fata noastră face crize de plâns. Drept terapie, tataie o sperie că o lasă în pădure, iar mama o bate cu joarda ca să tacă. 
  • O bunică îşi sperie nepotul, ca să nu se depărteze de ea: "În parcul ăsta sunt oameni răi care omoară copii. Pot fi chiar şi după tufişul de acolo!" Până să-l omoare oamenii răi, eu cred că-l "omoară" frica.
  • Iată cum îşi bat adulţii joc de copilărie (a fost prima foto care a apărut la căutarea după cuvântul cheie kid - copil) 
    Credit: Free images from acobox.com

4 comments:

  1. E pur si simplu o grava problema de educatie( a mamelor) la romani pentru ca in afara tarii rareori vezi asemenea situatii. Copii lasati cu lunile in cresterea bunicilor, bone ce se ocupa de prescolari in parcuri, medici ce recomanda program rigid de alimentare la varste mici, bunici ce ajung sa sperie nepotii cu tot felul de prostii (asta fiind inevitabil aproape tinand cont de rezistenta fizica si psihica a unui bunic sau bunica de 60 de ani lasat zilnic ore intregi cu un nazdravanel) si altele.
    Eu de exemplu in jurul meu m-am tot gandit si nu am intalnit nici unul din exemplele astea. Slava lui Dumnezeu. Cat despre prima poza ce vine la cautarea dupa "παιδι" (copil) este normala si este dintr-un site despre logotherapie dupa titlu.

    ReplyDelete
  2. Doamne, ce cumplit! Doamne, binecuvinteaza-i pe micutii astia dragi! In lipsa priceperii "naturale" pe care le-o insufla Domnul parintilor cu inima iubitoare, ar fi binevenite si niste cursuri obligatorii. Macar pentru mamici.

    ReplyDelete
  3. si ca sa mai pun si eu gaz pe foc

    http://www.protv.ro//stiri/cum-sa-strici-educatia-unui-copil-vezi-galeria-foto.html

    ReplyDelete
  4. Fffff multi parinti procedeaza cum yiceti acolo in postare...stiu pe propria+mi piele...
    mereu mama ne+a scos ochii, sa zic asa, pt ca din cauza noastra a ramas cu tata sa il suporte, mereu a zis ca din cauza noastra are masele stricate...mereu a tipat la noi dupa ce se certa cu tata...sau in cel mai bun caz, nu mai apuca sa se certe ca pleca tata spre bunica sau undeva, si ne lua pe noi in ture...urlete..
    Chiar si acum dupa vreo 15 ani de cand nu s a mai intamplat nimic de ce povestesc eu acum...ma mai bantuie unele amintiri...nu suport spusele astea: "ti-am zis eu..."(pt ca inainte sa se certe cu tata de fiecare data isi reprosau ceva si incepeau cu cuvintele de mai sus)..si "asta imi mai trebuia..."(chiar si cand m=am imbolnavit de hepatita in cls a 10 a mi-a zis asta, si mai grav, chiar cand i-am zis ca vreau sa ma casatoresc:(). Si mereu m-a uimit asta la mama, ea e educatoare...la scoala era alta si cu noi...total schimbata...toate frustarile din casnicia ei erau date pe noi dupa c eveneam de la scoala...
    Eu ma gandesc ca nu am sechele psihice sau emotionale...dar ma mai gandesc la o chestie...UN bolnav psihic niciodata nu recunoaste ca e bolnav...si e ff dificil...cateodata parca reactionez in anumite situatii exact cum nu as vrea, cum nu mi-am propus vreodata...
    Important e ca vreau sa ofer fetitei mele o alta viata, o coopilarie fericita, in care sa stie ca mama e mama si prietena ei, in tata poate gasi mereu un confident...si tot asa...
    Sper sa iimi dea Dumnezeu putere si judecata buna sa fac ce mi-am propus...
    Dumnezeu si Maicuta Domnului mi-a rasplatit lacrimile precoce din copilarie...Am o familie fericita, un sot mai bun si mai iubitor decat mi-am imaginat si am putut dori sa am vreodata...Cu ajutor de la Dumnezeu, poate vom mai primi in casuta noastra si alti pruncisori...pe care sa ii ingriim cu drag!
    Ma gandesc ca copilaria mea a fost poate NIMIC pe langa ce suporta altii sau ce au suportat...asta m-a tinut mereu pe linia de plutire cand eram copil.
    Nu o sa inteleg niciodata mamele ce isi tipa of-ul si frustarile copiilor lor...prea inocenti sunt copiii sa ii incarci cu asemenea poveri...
    Cateodata asa ma rog Maicutei Domnului sa lumineze mintea mamelor...sa creasca ai lor prunci in armonie si dragoste deplina!
    Daca cumva veti dori, pomeniti-ma si pe mine cu familia in rugaciunile voastre. Prezb.Mirela cu familia

    ReplyDelete