Saturday, September 17, 2011

Impresii în prima zi de şcoală

           Cea mai puternică impresie despre acest început de an şcolar este aceea că totul e foarte costisitor, fiindcă oamenilor nu le place simplitatea. În plus, tot ce înseamnă rechizite, va fi de acum înmulţit cu patru. În total 120 lei irosiţi pe flori pentru doamne! La anul le voi cumpăra mai bine nişte cutii cu bomboane. Cel puţin la clasa întâi, când încă nici nu am cunoscut-o bine pe viitoarea doamnă, nu văd altă motivaţie pentru aceste flori decât dorinţa de a nu fi mai prejos decât ceilalţi. Cum nu mă pot elibera nici eu de aceste îndatoriri create în mod artificial de şcoală, i-am dat şi Ecaterinei un buchet mare cât ea, fără nici o prelegere legată de el. Doamna, însă, a ţinut să ne spună că i-a învăţat pe copii cum se oferă buchetul (adică noi nu le-am pregătit rolul cum se cuvine). Mai bine zis i-a învăţat să fie puţin mai teatrali, i-a învăţat o convenţie socială în plus. Primii paşi spre lumea nesinceră a adulţilor...
bobociţa emoţionată
         Văd tot mai clar că libertatea de a-mi educa acasă proprii copii, la care mi-am permis să visez o vreme, este o himeră şi că aş face foarte bine să fiu mai ancorată în realitate. Altfel  voi rămâne o inadaptată care va suferi inutil pentru nişte idei. Dumnezeu ştie ispitele vremurilor şi locurilor în care trăiesc şi, dacă mă alipesc cu toată inima de El, va păzi neatins sufletul copiilor. Acesta este gândul care m-a ajutat să nu-mi pese prea tare că doamna cea noua ne-a expus de la prima întâlnire filosofia ei existenţială, şi anume: "Scopul vieţii noastre este să avem cât mai mulţi martori ai trecerii noastre pe acest pământ, pentru ca să dăinuim în memoria lor după trecerea în nefiinţă." Adică, de la mormânt încolo -NEFIINŢĂ. E clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Nu-i nimic, pomelnicul Psaltirii va fi completat cu numele doamnei, pe care noi trebuie să o iubim şi să o respectăm, iar Doamne Doamne va şti când să-i dea de înţeles că omul nu trece nicicând în nefiinţă.

8 comments:

  1. deci nu sunt singura cu scolarita la cl. intai!Doamne ajuta in noul an scolar.

    Eu am cumparat 5 garoafe cu doua zile inainte- 1 leu bucata egal 5 lei :)). Nu duc niciodata flori cadrelor didactice, asta a fost o exceptie - la cat de mic e salariul stiu ca mai degraba fac o bucurie daca duc o cafea, sau o cutie cu bomboane.

    ReplyDelete
  2. La piaţa de lângă noi, nici vorbă de garoafe în această primă zi de şcoală. Ca să facă vânzare, au scos toate scumpeturile la expoziţie.

    ReplyDelete
  3. da, pai asa se intampla de obicei si aici, de aceea am cumparat florile vineri, cand mai existau inca plante si preturi normale :))

    ReplyDelete
  4. Da, si pe mine m-a pus pe ganduri "buchetul de flori". Dar l-am dus, pt 8 lei am zis ca nu-i efortul prea mare. M-a socat cumva ceea ce mi-a spus mama mea, unele cadre didactice chiar "sufera" daca primesc, cate flori primesc, etc...
    Si pe mine m-a bulversat putin acest inceput de an scolar (doar de gradinita), in general trebuie sa tac si sa ma conformez, de altfel nimic nou si tipic romanesc, caci oricum parerea mea nu conteaza.

    ReplyDelete
  5. Ah, si ce era mai important: Dumnezeu sa-i dea intelepciunei "bobocitei" tale!

    ReplyDelete
  6. Cand ma uit la fetita ta imi dau lacrimile de emotie la gandul ca incepand de anul viitor va incepe si fata mea cea mare scoala. Sa va dea Dumnezeu bucurii!

    ReplyDelete
  7. Nu stii ce sa crezi ca e mai bine...
    Aici nu se duc flori dar nici altceva nimanui...

    ReplyDelete
  8. sotul meu este administrator la o scoala crestina clasele I-VIII din craiova. aici nu exista asemenea reguli, si desi unii părinti tin sa aduca flori, nu este impus acest lucru. pentru noi prima zi de scoala inseamna cheltuielile cu rechizitele şi culegerile, nu cu fondul clasei, al scolii, echip sportiv, paznic... şi atatea altele introduse la scolile de stat. in privinta asta sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pt aceasta scoala.

    ReplyDelete