Gândul bun

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la Bruce Lipton (şi aici) este că m-a ajutat să conştientizez nişte gânduri care nu sunt neapărat din categoria celor care trebuie spovedite la o mărturisire clasică, dar pe care trebuie să le resping cu perseverenţă, până când gândirea pozitivă devine o obişnuinţă.
Cel mai la îndemână exemplu ar fi lupta cu convingerea că naşterea nu va decurge bine pe care am avut-o de fiecare dată în mod nejustificat. Mi-am creat singură o stare de indispoziţie care a avut repercursiuni asupra dispoziţiei mele şi, implicit, asupra atmosferei din familie. Am "programe" despre naştere instalate din copilărie, care mă fac să identific travaliul cu agonia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin multă rugăciune, abia în sala de naşteri (cu excepţia primei expulzii care părea că nu se mai termină) m-am simţit eliberată de frica asta chinuitoare care m-a însoţit cele 9 luni de sarcină şi am fost învăluită de o liniştite aparte.
Mai am o mie de alţi paraziţi cu care m-am infestat de-a lungul timpului  (gândul că oricum voi fi hipertensivă şi voi avea diabet şi glaucom , pentru că şi bunicii mei au fost bolnavi de aceleaşi chestii; că vom face accident, de fiecare dată cînd avem de făcut un drum lung; că s-a întâmplat ceva cu copiii în drumul de la şcoală spre casă şi multe altele...) În esenţă dacă toate ar fi înlocuite cu gândul cel bun, cu credinţă şi nădejde, am putea merge ca Petru pe apă. Uşor de zis...
P.S. Nu rezonez cu tot ce auziţi în video de mai sus, selectez ceea ce mă ajută.

Mofturi

partea superioară

partea de jos

Ca să am o pâine cu coajă mai subţire (când eram mică mie-mi plăcea coaja crocantă a pâinii, mai ales colţul, dar copiii mei nu o mănâncă şi mă aleg cu o mulţime de resturi după mesele la care nu pun o pâine moale):

• coc pâinea la foc iute, aproximativ 40 minute în cuptorul meu
• înainte de a o pune în tavă o modelez şi o acopăr uniform cu un strat subţire de făină (excesul se îndepărtează uşor chiar şi după ce s-a copt)
• de cum o scot din cuptor o învelesc într-un prosop de bumbac (umed sau nu, în funcţie de cât de rumenită mi se pare) şi o las aproape până se răceşte 
• o păstrez în pungă de plastic 

Întrebări incomode

O idee despre prezentarea unor subiecte delicate. Poate cam devreme, poate prea explicit... În nici un caz nu sunt adepta instaurării unor tabuuri, pentru simplul fapt că ne pare dificil să abordăm problema.

Boli cu transmitere sexuală

Embrio

           În Pravila bisericească a lui Nicodim Sachelarie, ediţia a doua, editată de parohia Valea Plopului, judeţul Prahova în 1966 găsim un text interesant, şi anume: "La copiii născuţi monştri a căror înfăţişare este mai mult de animal decât de om, la botez se obişnuieşte formula: "Botează-se, dacă este om,..."
Aceste cuvinte ne ndreptăţesc oare să credem că din împreunarea a doi oameni poate să nu se nască un om, ci un animal?  Greu de crezut... (vezi şi depre sfântul Hristofor, cel cu cap de câine )
           Mi-a atras atenţia acest paragraf pentru că am avut o discuţie cu cinevă despre ecografia de sarcină pe care a făcut-o, la care s-a evidenţiat doar un sac vitelin gol. Medicii spun că acest fel de sac a conţinut un embrion cu defecte genetice majore, deci un "monstru". Astfel se relizează conservarea speciilor, prin eliminarea (autoliza?) la o vârstă gestaţională foarte mică a acestor embrioni mutanţi.

Mai mult decât "dar din dar"

            Câteva hăinuţe tricotate de mine care i-au rămas mici Ecaterinei şi pe care vreau să le dau.... Constat că simt cu totul altceva când dăruiesc lucruri primite sau chiar cumpărate, faţă de milostenia făcută din lucrul mâinilor mele: îmi e mai greu să dau, dar pun mai multă dragoste în plăsuţa respectivă :) De-asta zic c-ar trebui daţi la pomeniri colaci făcuţi de mâna celor care l-au iubit pe cel adormit...Nu se ştie dac-aş fi în stare să şi fac vreodată ceea ce spun. De exemplu săptămânile trecute am făcut în trei rânduri prăjituri ca să şi dăruiesc vreunui om sărman. Totul a rămas în stadiul de dorinţă dat fiind faptul că cele 6 "termite" ale mele au devorat totul.

ultimele gogoşi salvate

Carpaţi (n-a mai ajuns să fie asamblată în forma clasică)



cornuri cu rahat



Răstălmăciri

12.	Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.
13.	Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14.	Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15.	Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16.	Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? (I Corinteni, cap.7)

          Folosindu-se de cuvintele Sfântului Apostol Pavel unii duhovnici cu experienţă în Occident minimalizează importanţa tainei căsătoriei, spunând că important ar fi, în principiu, să existe fidelitate faţă de un singur partener şi nu consideră vinovaţi de curvie pe cei uniţi prin căsătorie legală. Există însă mai multe stadii ale acestui păcat. Nu pot fi judecaţi la fel cei care confundă validitatea tainei cu actul juridic (mulţi dintre părinţii noştri trăiţi şi îndoctrinaţi în comunism n-au avut habar că ar fi vreo diferenţă) cu cei pentru care promiscuitatea este un mod de viaţă şi n-au nici o intenţie de a întemeia o familie (oameni de moravuri uşoare care robesc poftelor).
          De asemenea aceşti păstori nu văd nimic în neregulă nici la căsătoriile între membrii confesiunilor religioase diferite, mai ales atunci când se obţine făgăduinţa ca pruncii să fie luminaţi cu Sfântul Botez. Canonul 72 de la Sinodul VI ecumenic ne lămureşte însă că biserica are o anumită rânduială pentru cei botezaţi (cărora nu numai că nu li se îngăduie să se cunune cu eterodocşi, ci chiar dacă au săvârşit aceasta să se despartă - greu cuvânt) şi alta pentru cei care au fost chemaţi la credinţă fiind căsătoriţi în legea lor.
           Vedem prin Vieţile Sfinţilor multe cazuri în care doar unul din părinţi era creştin (iată o mângâiere pentru femeile noastre necăjite care vieţuiesc cu bărbaţi necredincioşi botezaţi totuşi) iar legătura aceasta a rodit un vlăstar vrednic de slava cerească:
"Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon."(aici)