Credinţa din interes

           Într-o discuţie despre credinţă cu tataie concluzia a fost:
         "La ce să cred, taicule, în Dumnezeu? Am auzit eu că şi sfîntul Gheorghe a murit rău! Nici lui nu i-a ajutat Dumnezeu..."
         Oamenii vor binele imediat, material. Viaţa veşnică nu-i interesează. Când cineva are încercări, oamenii sunt convinşi că "nu l-a ajutat Dumnezeu". E greu de primit ideea că succesele lumeşti pot fi pricină de cădere duhovnicească, iar necazurile şi suferinţele se pot transforma în trepte spre cer.

Credit: Free images from acobox.com

Vaccinuri

           Că să răspund mai multor mame care mă întreabă despre vaccinuri: nu vă faceţi iluzii despre experienţa mea ca medic. De pe băncile facultăţii toţi ieşim complet îndoctrinaţi cu ideea că vaccinurile sunt minunate şi că datorită lor anumite boli sunt "eradicate". Dacă vă ajută cu ceva pe cele care deja aţi greşit din neştiinţă, vă spun că şi eu i-am vacinat pe primii 3 copii cu toată schema de vaccinuri de pe vremea lor.

           Ceea ce ştiu despre latura nocivă a vaccinurilor este tot de pe net, astea nu sunt chestiuni predate la cursuri. Pardon! La microbiologie au făcut imprudenţa să ne spună că virusurile nu trăiesc pe medii de cultură, aşa ca bacteriile, ci pe culturi de celule vii. Acestea pot proveni de exemplu din embrioni de pasăre - culturi pe ouă embrionate (deci nu pe gălbenuş cum am auzit explicaţii date de unii medici). O altă variantă de obţinere este replicarea în culturi celulare, dar singurele celule care proliferează şi trăiesc "bine" in vitro sunt celulele maligne. Asta-i cu vaccinurile antivirale. La cele antibacteriene o problemă serioasă sunt conservanţii, adjuvanţii. Dar mai bine răsfoiţi şi voi pe-aici pe-aici şi pe-aici .
          O prevenţie corectă a îmbolnăvirilor ar fi promovarea unui stil de viaţă mai simplu, mai natural, mai sănătos nu injectarea cu produse de laborator sofisticate.Necredinţa îl face pe om să vrea să fie sigur că deţine controlul asupra viitorului, să scoată purtarea de grijă a lui Dumnezeu din ecuaţie.

Cum stăm pe toaletă...

           Cu ceva timp în urmă am primit un mail de la Diana despre importanţa posturii în timpul defecaţiei (de preferat wc turcesc ). Am căutat articole medicale în sprijinul acestei afrmaţii, şi, pentru că mi s-au părut argumente de bun simţ, vreau să traduc pe scurt din referatul acesta care sunt avantajele poziţiei ghemuit-squatting faţă de şezând-sitting. 

• Apendicita, boală aproape necunoscută în ţările în curs de dezvoltare, apare prin refluarea către apendice a reziduurilor existente în cec, datorită unei incomplete goliri a acestuia la care se adaugă presinea exercitată de diafragmă de sus în jos. Evacuarea completă se face doar cu ajutorul compresiunii coapsei drepte în poziţia squatting.
• De asemenea, conţinutul cecal poate forţa valva ileocecală (care are rolul de a împiedica materiile fecale să pătrundă înapoi în intestinul subţire) şi, odată ajuns pe mucoasa ileală să producă modificări gen boală Crohn sau enterocolită cronică. Poziţia "pe vine" închide această valvă.
• Se ştie că unul din cei mai importanţi factori care determină cancerul de colon este stagnarea materiilor fecale, expunerea prelungită la acţiunea toxică a acestora. Nu întâmplător zonele de intestin gros cel mai frecvent afectate sunt cecul şi sigmoidul (zonele gri pe schemă) care nu se curăţă complet decât prin squatting.
• Sigmoidul, pentru o evacuare fiziologică, are nevoie de relaxarea muşchiului pubo-rectal. Poziţia defectoasă pe wc poate fi una din cauzele diverticulilor colonici  (nişte hernieri ale mucoasei prin punctele de rezistenţă scăzută ale musculaturii netede a colonului comparate cu "degetele de mănuşă")

• Manevra Valsalva (expir forţat cu glota închisă) creşte pesiunea toracică împiedicând întoarcerea venoasă a sângelui la inimă, influenţând negativ sistemul cardio-vascular. Aceata ar fi o explicaţie a multor morţi subite pe toaletă, motiv pentru care în unităţile de terapie coronariană se dau preventiv laxative uşoare.
• Boala hemoroidală poate fi şi ea cauzată de presiunea exercitată de sus în jos de diafragmă şi de întoarcerea venoasă  deficitară. Un medic (Sikirov) a făcut chiar un studiu pe pacienţi cu hemoroizi, dintre care unii aveau deja efectuate ligaturi. Cu excepţia acestora din urmă toţi bolnavii au observat dispariţia simptomelor supărătoare, fenomen obiectivat şi prin rectoscopii (la începutul şi sfârşitul studiului).
• Hernia hiatală şi boala de reflux gastro-esofagian apar şi din cauză că folosim în mod greşit diafragma ca "motor" al evacuării.
• Prostata şi vezica urinară sunt controlate de nervii ruşinoşi, al căror traseu coboară de pe sacrum şi merge de-a lungul perineului spre cele două organe. Prin efortul de defecaţie apăsăm pe perineu în jos, elongând zilnic aceşti nervi, care, nefiind elastici, vor avea de suferit. Semnalele de la şi spre creier ale prostatei vor fi transmise deficitar şi glanda va deveni disfuncţională. Incontinenţa vezicală se datorează uneori acestor repetate injurii asupra nn. ruşinoşi.
• Planşeul pelvin este ca un hamac muscular ce susţine vezica urinară şi uterul. Forţarea lui zilnică duce la prolapsul acestor organe la persoanele în vârstă. Ca particularitate, la femei, rectul sau vezica urinară pot prolaba în vagin (rectocel, cistocel)
• Nu în ultimul rând unul dintre beneficiile poziţiei squatting este mărirea canalului pelvin cu 20-30 % , ceea ce contează enorm la naştere.

Unde facem temele

La noi acasă nu există sufragerie. Toate camerele sunt dormitoare şi au la ferestre birouri pentru şcolărei.

Impresii în prima zi de şcoală

           Cea mai puternică impresie despre acest început de an şcolar este aceea că totul e foarte costisitor, fiindcă oamenilor nu le place simplitatea. În plus, tot ce înseamnă rechizite, va fi de acum înmulţit cu patru. În total 120 lei irosiţi pe flori pentru doamne! La anul le voi cumpăra mai bine nişte cutii cu bomboane. Cel puţin la clasa întâi, când încă nici nu am cunoscut-o bine pe viitoarea doamnă, nu văd altă motivaţie pentru aceste flori decât dorinţa de a nu fi mai prejos decât ceilalţi. Cum nu mă pot elibera nici eu de aceste îndatoriri create în mod artificial de şcoală, i-am dat şi Ecaterinei un buchet mare cât ea, fără nici o prelegere legată de el. Doamna, însă, a ţinut să ne spună că i-a învăţat pe copii cum se oferă buchetul (adică noi nu le-am pregătit rolul cum se cuvine). Mai bine zis i-a învăţat să fie puţin mai teatrali, i-a învăţat o convenţie socială în plus. Primii paşi spre lumea nesinceră a adulţilor...

bobociţa emoţionată

         Văd tot mai clar că libertatea de a-mi educa acasă proprii copii, la care mi-am permis să visez o vreme, este o himeră şi că aş face foarte bine să fiu mai ancorată în realitate. Altfel  voi rămâne o inadaptată care va suferi inutil pentru nişte idei. Dumnezeu ştie ispitele vremurilor şi locurilor în care trăiesc şi, dacă mă alipesc cu toată inima de El, va păzi neatins sufletul copiilor. Acesta este gândul care m-a ajutat să nu-mi pese prea tare că doamna cea noua ne-a expus de la prima întâlnire filosofia ei existenţială, şi anume: "Scopul vieţii noastre este să avem cât mai mulţi martori ai trecerii noastre pe acest pământ, pentru ca să dăinuim în memoria lor după trecerea în nefiinţă." Adică, de la mormânt încolo -NEFIINŢĂ. E clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Nu-i nimic, pomelnicul Psaltirii va fi completat cu numele doamnei, pe care noi trebuie să o iubim şi să o respectăm, iar Doamne Doamne va şti când să-i dea de înţeles că omul nu trece nicicând în nefiinţă.

Perseverenţă

De aici am luat un filmuleţ interesant despre cum administrează alţii suplimentul de lapte praf în cazul în care mama chiar nu are încă o secreţie adecvată.

Prin urechile acului

           În ziua de 8 septembrie 2011 Maria noastră a avut o evlavie şi o râvnă duhovnicească deosebită. Pe drum, în maşină, mi-a povestit că citise într-o cărticică despre felul în care fusese izbăvit din multe primejdii un om care cânta deseori Maicii Domnului imnul "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar ...". La sfârşit zice "Vreau şi eu să cânt aşa!" "Cântă, mamă!" i-am răspuns eu cam absent.
         A stat foarte atentă în biserică, mai mult ca de obicei. A ascultat şi proloagele despre naşterea Maicii Domnului, deşi mie mi s-au părut pe alocuri greu de urmărit de un copil, pline de exclamaţii şi comparaţii (stil acatist). La sfârşit am rămas mai mult pentru miruit şi maicile ne-au dat păhărele cu colivă de pe masa cu prinoase. Mâncam direct din pahar. "Aveţi grijă la coji de nucă!" le-am zis eu celor mai mici. În secunda doi de la această atenţionare Maria a scos din bolul imens de colivă pe care-l băgase în gură din lăcomie... un bold. Parcă-l văd şi acum: un bold micuţ, elegant, cu capăt albastru-sidefat, căzut probabil din camilafca vreunei maici.  Pe spate am simţit un fior rece, de teama a ceea ce ar fi putut să se întâmple. Maria, mai înţeleaptă ca mine, a văzut cum fusese ocrotită efectiv: nu avea nici cea mai mică zgârietură.

Credit: Free photos from acobox.com

          Când ceva se întâmplă fără voie nu acuz niciodată persoana care a greşit. Anumite lucruri aşa trebuie să se întâmple. De pildă niciodată nu i-am spus ginecologei mele că a uitat în uterul meu un mănunchi de comprese. Asta s-a întâmplat la prima naştere, când am avut probleme cu consolidarea hemostazei şi, ca să-mi prindă câteva fire a trebuit să pună multe comprese ca să vadă ceva. Probabil o parte au căzut în uter, altfel nu-mi explic. Înăuntru acolo era o baltă de sânge şi oricine ar fi putut să nu le vadă, să nu le simtă. Le-am eliminat în timp ce eram încă în maternitate, cu nişte dureri mai mari decât cele de la naştere, în timpul unei sfinte liturghii de duminică. Dumnezeu a "reparat" greşeala doctoriţei (o femeie care şi-a dat sincer interesul ca totul să decurgă bine) şi nu am făcut nici o complicaţie.