Mi-am tot analizat comportamentul fata de ei, incercand sa imi gasesc contributia la invinuirea care mi se aduce in mod repetat, cum ca nu ii iubesc la fel. Intr-adevar, cu unii colaborez mai usor, ma odihneste temperamentul lor si intuiesc mai bine ce probleme interioare au. Cu altii e nevoie de mai multa asprime, de mai multa staruinta din partea mea si chiar de mai multa rugaciune.
Am depistat o particularitate a reactiilor mele care e posibil sa fie cauza frustrarilor interioare ce ii tulbura legat de mine. Este vorba despre faptul ca pe langa evenimentele importante din viata primului copil (primele silabe, primii pasi, renuntare la scutece, primele posturi si spovedanii, serbari, prima zi de scoala, sedinte cu parintii, examene, certuri cu colegii, indragosteli) am manifestat mai multa emotie si mai mult interes decat fata de momentele similare ale urmatorilor.
Pe undeva e firesc sa fie asa, dat fiind ca si in viata mea de mama toate acestea au fost traite in premiera la primul copil. Vreau sa cred ca detasarea mea nu a creat numai o impresie de indiferenta, ci a contribuit si la o asezare interioara mai echilibrata a celorlalti copii.
Cred totusi ca as fi putut sa ma controlez si sa exprim mai mult entuziasm cu fiecare in parte, chiar daca pentru mine nu mai era ceva nou, ci doar pentru a sublinia ca imi pasa de orice ii marcheaza pe ei
Intai, sa-ti traiasca sanatosi toti copiii!
ReplyDeleteAcum, e foarte adevarat ca pana si mamele sunt oameni (nu e unanim acceptat asta!), ca atare pana si mamele au comunicare mai buna cu unii dintre copii si mai grea cu altii, se manifesta diferit cu fiecare copil fiindca e firesc, nu exista doi copii la fel iar dragostea perfecta e doar la Dumnezeu, noi inca suntem aici, pacatosi, cu limite, cu slabiciuni, cu scaderi... Ecaterina, cu fiecare copil adus pe lume ai mai obosit putin, ai mai jertfit ceva din tine, te-ai mai "imputinat" putin - in favoarea vietii pe care ai dat-o fiecaruia iar si iar! Nu vreau sa te ispitesc dar tu esti indreptatita sa fii mandra in sensul bun, de liniste sufleteasca, de sentimentul implinirii sensului vietii - si NU sa te tot scormonesti nelinistita ca n-ai facut tot ce puteai! Ai facut mai mult decat puteai, Dumnezeu a dat putere in plus si tu ai folosit-o spre cresterea lor, nu spre binele tau - in sens egoist. Da, ai ispite clar aici, sa te intristezi, sa-ti faci probleme, sa te obosesti in plus - cred, simt ca sunt ispite, Dumnezeu nu vrea asa ceva! sa ma ierti, dar copiii sunt rareori recunoscatori, rareori se gandesc la sacrificiile facute de parinti, rareori isi iubesc ei parintii cum s-ar cuveni, in loc sa le gaseasca tot felul de cusururi...Tare te-as ruga sa nu-ti mai faci probleme, rugaciunea ta constanta iti lumineaza mintea si sufletul ca sa dai fiecaruia ce ii este necesar, nu fiecaruia la fel! Pentru oricare dintre ei ti-ai da viata? DA! Deci DA, ii iubesti pe toti cu aceeasi dragoste buna, dar felul in care o manifesti fata de fiecare in parte tine si de personalitatea fiecaruia dintre ei - tine si de momentele tale, omenesti, de oboseala extrema, de tristete, de durerile tale personale... Au si ei totusi datoria sa te inteleaga si iubeasca! Si o fac sau o vor face, fiindca i-ati crescut cum se cuvine! Domnul si Maica Sfanta sa-ti mangaie sufletul!
Cat de aproape de sufletul meu sunt cele pe care le spui! Este si motivul pentru care ma bucur de cate ori apare o postare noua pe blogul tau. Bucurie!
ReplyDelete