2016

... pleaca purtand dupa el unul dintre cele mai neplacute evenimente din viata mea de pana acum: despartirea de duhovnic. A fost o durere sfasietoare, ca o cadere in golul unei prapastii dintre stanci, ca o explozie interioara devastatoare. Am invatat totusi sa accept voia lui Dumnezeu si sa vad binecuvantarea ascunsa in ea.

Totul s-a petrecut brusc, printr-un telefon in care parintele ne anunta ca va trebui sa ne spovedim la cineva mai aproape de noi. Motivul invocat a fost: ca spovedania in familia noastra ar trebui sa se petreaca mai des, iar drumul pana la sfintia sa e prea lung si obositor pentru intreaga familie.

Aceasta convorbire a avut loc dupa cateva zile in care ma rugasem din toata puterea mea ca Dumnezeu sa indrepteze viata noastra. Coincidenta era prea mare ca sa nu vad ca lucrurile luasera turnura asta fiindca asa cerusem eu. Nu m-am asteptat o clipa la acest raspuns, fiindca suntem ucenicii parintelui de cand eram la liceu si la ultima intrevedere totul decursese obisnuit.

Acest om a fost pentru mine vocea lui Dumnezeu pe pamant si l-am iubit enorm amandoi cu dragoste duhovniceasca, fiindca am simtit in el un om al harului si am "palpat" puterea rugaciunii lui.

Sub ascultarea lui suntem acum in indrumarea unui om deosebit. Solutia era deci o mai deasa marturisire si impartasire cu Sfintele Taine. Poate venise momentul maturizarii duhovnicesti in care te desprinzi de duhovnicul X si intelegi (desi stiam teoretic de mult) ca Dumnezeu graieste pentru tine prin cel ce te spovedeste, chiar daca nu ti se pare ca are cine stie ce harisme.