Despre minciuna...

...de la Avva Dorotei
Sunt trei feluri de a minti:

• Cel ce minte in cuget este cel ce primeste banuielile. Daca vede pe cineva graind cu fratele lui banuieste si zice: "de mine vorbesc", daca aceia intrerup convorbirea banuieste ca pentru el au intrerupt-o, daca zice cineva un cuvant banuieste ca pentru a-l supara pe el l-a zis.
• "Daca fara sa vreau vad o miscare a cuiva si gandul ma indeamna sa banuiesc din aceasta starea dinauntru a aceluia, ce sa fac?" "Oare nu are tot omul o slabiciune in firea lui si prin lupta o indeparteaza? Nu se poate afla din aceasta starea dinauntru a cuiva. deci nu crede niciodata banuielilor tale."
• Cel ce minte in cuvant e, de pilda, cel care se leneveste sa se scoale la priveghere si in loc sa sesmereasca  si sa zica: "Iarta-ma, ca m-am lenevit sa ma scol" zice "Aveam ameteli si n-am putut sa ma scol"
• Cineva minte cu cuvantul fie pentru a nu fi invinovatit si umilit, fie pentru a-si implini pofta sa, fie pentru a castiga ceva.
• Uneori se iveste o pricina de ascunde ceva, caci altfel s-ar face pricina de multa tulburare si necaz. Nu trebuie sa minta in toate imprejurarile de felul acesta, ci o data din multe cazuri. Nici atunci insa nu trebuie sa minta fara de grija, ci sa dezvaluie cu frica si cu cutremur lui Dumnezeu scopul lui si trebuinta pentru care a facut-o, caci si prin aceasta se vatama.
• Mai este si cel care minte cu viata sa insasi, atunci cand neiubind si nelucrand virtutile, le lauda si se fatarniceste ca le-ar fi dobandit. Unul ca acesta se foloseste de numele virtutii ca sa-si acopere uraciunea sa si vorbeste despre ea ca si cum ar fi unul dintre cei ce au implinit-o. Acesta se aseamana diavolului care, pentru a amagi pe unii, se preface in inger de lumina.