De când am auzit de tandem nursing mi-am făcut o mulţime de reproşuri că n-am continuat alăptarea copiilor nr 1 şi 3 din cauza sarcinilor cu 2 şi 4. Am mai citit şi la
kellymom cum că nu reprezintă chiar o tentativă suicidală (cum mă speriau medicii pe care i-am întâlnit) să continui alăptarea în timpul sarcinii.
Cu Grigo lucrurile au mers altfel decât îmi propusesem, în sensul că iniţial, când nu mă alimentam decât cu supe strecurate şi zeamă de compot, l-am înţărcat brusc pentru simplul fapt că eram foarte foarte slăbită. În plus, prezenţa lui lângă mine mă făcea să vomit instantaneu (nu numai el, ci şi ceilalţi copii). Nu ştiu de ce. În perioada aceea a slăbit mult de tot, deşi soţul meu îmi spunea că mănânca suficient. S-a dus pe apa sâmbetei toată strădania pentru "secured attachment" şi a învăţat o lecţie destul de dură: nu te poţi baza sută la sută nici pe mama...

Pe măsură ce mi-am revenit am reînceput să-l alăptez. Întreruperea a durat cam o luna şi jumătate. Este un băieţel delicat şi niciodată nu mi-a cerut "agă" direct, ci m-a lăsat pe mine să ghicesc ce ar vrea: se apropia de obrazul meu, aşa cum zăceam în pat şi îmi zâmbea, apoi îşi lipea năsucul şi guriţa de mine pentru ca după câteva secunde să se depărteze brusc mimând că plânge. Mai trăgea din când în când cu coada ochiului să vadă dacă m-am prins ce vrea.
Trebuie să recunosc că primul minut al fiecărui supt este dureros, dar după aceea totul e ok. Nu cred că se hrăneşte efectiv cu lapte matern (cele căteva picături pe care le trage nu pot constitui un aport nutritiv considerabil) ci îşi satisface mai degrabă o nevoie psihologică. De asemenea nu mai stă la lacto-bar toată noaptea :) ci suge doar la culcare.
Nu ştiu cum va fi cu 2 on line, dar m-am gândit să-l rog pe Moş Crăciun-tati să ne cumpere o păpuşă care să semene a nou născut ca să ne jucăm împreună de-a frăţiorul sau surioara mai mică. Eu îi mai povestesc din când în când despre burtică, dar cu păpuşa va avea o reprezantare mai clară a ceea ce se va întâmpla peste câteva luni.