Toate...

... familiile normale sunt impreuna in aceste zile premergatoare Craciunului, numa' preotesele sunt singure. Bine, sunt si exceptii, dar ele nu se reiau in fiecare an si nu devin o regula in tiparul familial clasic. Pentru preotese insa, acesta este un laitmotiv al vietii in preajma sarbatorilor. 

Cu cat familia e mai numeroasa, copiii mai micuti, ajutorul concret de la apropiati mai putin, saracia mai mare si sanatatea mai subreda, cu atat aceste zile in care esti lasata singura la jugul in care firesc ar fi fost sa fie doi sunt mai greu de purtat.

Nu intentionez o postare-lamentatie (acum aprope ca nu resimt aceste plecari, am evitat sa scriu cu ani in urma cand chiar ma apasau, ca sa nu fie din tulburare), ci pur si simplu de impartasire a gandurilor cu cele care traiesc asa ceva, fiindca intotdeuna daca afli ca si capra vecinului e moarta, parca iti e mai usor sa o ingropi pe a ta. 

Cred ca am mai scris legat de jertfa preotesei ca trebuie inteleasa diferenta intre jertfa automotivata si jertfire pasiva a cuiva, cea de-a doua fiind apanajul ighemonilor, necum al fetelor bisericesti. 

Apoi, fie vorba intre noi, preotesele care mai avem cat de cat dragoste de Hristos: nu deranjeaza atat plecarile pentru chestiuni strict importante, ci felul in care se alinta oamenii si cer atentie pentru nimicuri, cand tu acasa poate esti disperata si mai ales felul in care, pe langa interventia duhovniceasca necesara, se lungeste vorba inutil, despre vrute si nevrute, pana la politica si sanatate, ca la cafenea. Oamenii, cu concursul multor preoti carora chiar le place sa isi dea cu parerea despre orice, chiar nu mai fac diferenta intre o interactiune in cadrul unei taine si o discutie la colt de strada. 

Fiecare casa are echilibrul ei si preotul ar trebui sa stie mai mult decat oricine ce sarcina poate pune pe propria familie astfel incat sa nu se ajunga la ispite urate. Pentru a aprecia acest fenomen, trebuie sa isi cultive sensibilitatea si intelegerea duhovniceasca, sa fie atent la sine sa nu foloseasca lucrarea lui ca pretext de prelungi disparitia de acasa, unde poate are de facut ceva mai dificil si mai neplacut pentru el si care nu aduce atata lauda si recunostinta lumeasca. 

Preoteasa trebuie cu intelepciune sa isi randuiasca aceste zile in care ramane fara dumnealui, multumind ca sunt oarecum previzibile. Sa nu programeze atunci chestiuni majore, de care nu se poate ocupa singura. Sa apeleze la rude sau prieteni cand este depasita de situatie. Sa discute problema asta cu sotul, in momente de liniste, ca sa gaseasca solutii impreuna. 

Ca sa nu carteasca se poate compara cu alte situații mai triste in care femeile raman singurul sprijin al familiei: vaduvie, accidente, preadesfranare, alte vicii sau meserii solicitante. Asa poate se va imbarbata, desi, de obicei Dumnezeu cand iti da o cruce, iti da si puterea sa o duci. Tulburarile sunt aduse cand cel putin unul dintre soti actioneaza fara dreapta socoteala si iubire de oameni.