... ori merg la cimitir la Elena, trec pe lângă un mormant frumos impodobit cu floricele dinspre care vine o adiere sufleteasca aparte. Acolo este ingropata roaba lui Dumnezeu Casandra, o femeie de care ma simt legata sufleteste fara sa o fi cunoscut vreodata si careia in inima mea am simtit sa ii spun "fericita" Casandra.
A fost medic pediatru, mama a 8 copii si si-a pastrat credinta lucrătoare in vremuri de mare prigoana. Sotul dansei a fost cadru militar. S-au nascut intr-un sat in care crestinismul era pentru toti un mod de viata, Radaseni.
Nu erau la vremea aceea nici foarte instariti, dar nici nu traiau in mari lipsuri materiale, desi aveau atatea guri de hranit. Ajutor in cresterea copiilor le-a fost o sora a dansei, care nu s-a casatorit niciodata. Un alt ajutor nepretuit era considerata mijlocirea in rugaciune a unui frate al doamnei, care era monah.
Copiii familiei au crescut in duhul evlaviei crestine, unii au intrat mai tarziu in cler si toti au ramas in biserica. Vacantele si le petreceau facand pelerinaje la manastirile din tara, mai ales prin Moldova, locul natal al parintilor. Am intrebat care era atmosfera in casa, relatia cu parintii. Toti copiii erau foarte cuminti, ajutau intotdeauna in gospodarie si se intelegeau intre ei. Am intrebat cum s-a ajuns la armonia asta familiala si daca parintii le tineau vreodata "predici" copiilor. Mi s-a spus ca nu obisnuiau asa ceva, ci doar rugaciunea si pacea parintilor erau suficiente sa influenteze comportamentul copiilor.
Atat am aflat despre aceasta distinsa doamna de la copiii dumneaei, desi as fi avut o multime de alte curiozitati. Vesnica bucurie sa ii dea Dumnezeu!
.... "Mi s-a spus ca nu obisnuiau asa ceva, ci doar rugaciunea si pacea parintilor erau suficiente sa influenteze comportamentul copiilor."
ReplyDeleteIzbitor de adevărat. Stiam ca asta trebuie, dar parca nimic nu m-a zguduit atat de tare ca aceasta postare. Mulțumesc!
Sper sa nu uit ce am citit, in urmatoarele cinci minute.
Chiar am insistat intreband daca nu apareau obraznnicii, certuri intre frati (pe care deja le iau ca firesti) si doamnele cu care am vorbit (fetele acestei mame) au negat de fiecare data. Apoi le-am intrebat care cred ca a fost secretul, cum le vorbeau, ce ii invatau parintii.Au spus amandoua ca ele cred ca rugaciunea era cheia linistii din casa.
DeleteDe acord. Am simțit-o pe pielea mea. Au fost momente in care m-am rugat pt ei mai mult decât de obicei, pt ca nu mai suportam tachinarile ai obrazniciile, si ma trezeam că-i vedeam jucându-se impreuna. Ba chiar se mirau si ei. Maria venea si zicea: mami, ioan se joaca cu noi. :)))).
ReplyDeleteLucru care se intampla din ce in ce mai rar.
Dar, din păcate, inca sunt puține momentele in care ma rog pt ei, pt liniștea dintre ei, si atunci, imi vine sa plec pe pustiu. :))).E bine de stiut ca nu doar copiii mei sunt singurii războinici.
Multumesc mult pt postare si răspuns.
Tre' sa intru sa recitesc zilnic.
Știu ce fac!
ReplyDeleteImi printez rugăciunea mamei pt copii, si lipesc foile pe faianță din bucătărie. Am o rugăciune pe care incerc sa o citesc in fiecare dimineață. O pun si pe asta lângă ea, poate imi intra in sânge.
Buna idee...incerc si eu sa fac asa!!!
DeleteAm pus-o pe un dulap, pe lângă care tre' s a trec de fiecare data ca să ajung la chiuveta sau la cuptor sau in alta camera :d. Nu pot sa trec pe lângă dulap fără sa bag foile in seama :)).
DeleteSper sa ma tina :d
Tare frumos...sa ajungi la asa o armonie in casa e nevoie de pacea si linistea din interiorul fiecarui sot, daca sunt nelinistiti si vesnic framantati de cate ceva, la fel sunt si copiii...Sa ne ajute Domnul sa ajungem si noi la acea stare de "pace si rugaciune"
ReplyDelete