Cineva...

...a postat o intrebare indirecta

Din experienta, din experienta cui, cat de adevarata este afirmatia in general, ce grup social ai in vedere cand afirmi asta, in ce tara, ce religie etc, lucrurile sunt discutabile. Ceea ce intereseaza este sa analizam posibilele cauze pentru care o fata provenita dintr-o familie cu multi copii nu si-ar dori la randul ei mulți copii. Ideea e ca nici fetele provenite din familii cu putini copii nu isi doresc de regula multi copii, asa ca disting deja o nuanta subtila a intrebarii: exista motive universale de a nu iti dori multi copii si exista motive generate strict de traiul intr-o familie numeroasa. 

Printre motivele comune tuturor as enumera: 

frica de moarte si durere asociate atat de frecvent cu sarcina, dar mai ales cu nasterea

cedarea in fata presiunii sociale care impune modelul familial restrans

teama de responsabilități pe termen nelimitat

sanatate fizica sau mentala precara

teama de agravare a lipsurilor materiale

dorinta de independenta, de o mai mare libertate, de timp pentru sine

programarea familiala pe criteriul comoditatii

necredinta in invatatura biblica despre familie si inmultirea neamului omenesc

 nesocotirea posibilitatii aparitiei vreunui ajutor dumnezeiesc in situatii dificile 

Acum sa incerc sa gasesc cateva pricini de sminteala specifice familiilor mari. Si aici ar fi necesara cel putin o diferentiere: familii mari fara o baza religioasa si familii de credinciosi. Despre cele dintai chiar nu stiu cum funcționează, dar stiu ca bunatatea lui Dumnezeu inconjoara orice faptura. 

Familiile celor credinciosi nu sunt nici ele fara meteahna, dragilor, pentru ca, (ce sa vezi?) toti oamenii au pacate si patimi mai mult sau mai putin lucratoare. Cred ca atmosfera din familie si sanatatea relatiilor intrafamiliale depind enorm de felul in care traiesc parintii, de cat se raporteaza de strans la Dumnezeu si de disponibilitatea lor de a se purta unul cu altul si cu copiii cu dragoste, sensibilitate, intelegere, acceptare. 

Conteaza cum au fost primiti copiii in familie, mai ales in stadiul de idee, apoi in stadiul de embrion si in cele din urma in stadiul de prunc. Nu intotdeauna familiile mari sunt mari fiindca asa au dorit sotii. Uneori ele sunt pur si simplu efectul neputintei de a se infrana, exista mai mult o asuprire decat iubire si totul se traduce ulterior printr-o lipsa de bucurie in lucrarea cresterii copiilor si o vesnica blamare reciproca intre parinti. Aceste lucruri le poate simti si intelege subtil orice membru al familiei si poate pastra o mentalitate ostila intemeierii unei familii mari. 

O alta cauza care poate scarbi o fata ar fi suprasolicitarea ei la ingrijirea fratilor, exagerarea parintilor in responsabilizare si privarea de timpul si bucuria specifice copilariei. Apare doar in situatii in care parintii chiar nu au mila si discernamant si nu reactioneaza la feedbackul negativ repetat pe care il primesc din partea copiilor mari. 

Alta sminteala o atribui comentariilor negative, vaicarelilor, cartelilor si judecatilor pe care o fata le aude de la parinti pe tema familiilor numeroase si care ii impregneaza puternic mentalitatea facand-o sa nu mai vrea sa auda de asa ceva. Poate fi si bullyingul primit din exterior (pe motiv ca provine dintre multi frati o sursa de respingere a ideii de familie mare) dar cred ca cele mai puternice influente negative vin tot din interior. 

Sunt deschisa la completari  in sectiunea comentariilor, atata timp cat se intervine decent si obiectiv.