... cu scepticism pe Anastasia metodele Otiliei Mantelers de a gestiona situatiile dificile cu copiii: prin joc sau poveste. Nu eram prea optimista fiindca la vremea in care fratiorii erau mici fie nu erau incantati sa vada scenete care ii reprezentau pe ei in momentele critice, fie nu isi insuseau nicio "morala" la sfarsitul jocului fiindca nu convenea intereselor lor. Adica: suna bine in poveste sa fii generos, dar daca vrei sa fiu eu generos, mai bine sa nu imi mai povestesti nimic. Daca transpuneam intr-o poveste conflictele lor știau sa imparta corect dreptatea intre personaje, dar in scurt timp se simteau vizati si istorioara devenea un adevarat atac la persoana. Tot asa si jocul, daca avea o nota amuzanta, concluzia era ca rad de ei.
Anastasia insa e o dulce si e foarte receptiva la acest gen de terapie. Asculta cu drag povestile (ultra simpliste, dar colorate cu multa pantomima si onomatopee) cu maimtica mofturoasa care nu voia sa se imbrace, cu doua fetite, una ascultatoare si alta impotrivitoare, cu un hipopotam nervos care se calma topaind pe o minge mare. E foarte abordabila, chiar daca este furioasa pe moment, si imediat se linisteste si incepe sa ma asculte.
Rezultatele sunt valabile si pe termen lung, mereu promite fara ca eu sa ii fi sugerat vreodata:
"Mami, nu mai vorbesc urat, nu mai rup cordelute, nu mai fac pipi pe jos! Sunt o fata buna💚!"
Bună idee!
ReplyDeleteIa sa incerc si eu :)).
La noi, Simion e provocarea provocărilor. Astialalti trei au fost ok, nu prea am avut prb cu ei. Au fost supuși. Acum incep sa facă figuri :d.
Multumesc pt sugestie!