Friday, April 15, 2011

Pe curând, curăţenie!

            Mă îngrijorează faptul că sunt suprasolicitată din cauza cerinţelor actuale ale vieţii cotidiene, care îmi consumă tot timpul şi puterea. Mi-am propus ca niciodată să nu fac curăţenie generală chiar în săptămâna dinainte de Paşte sau de Crăciun. Caut să pun accentul pe pregătirea sufletească şi să fac strictul necesar pentru gospodărie. Nici pregătiri culinare extraordinare nu fac. De-aia mă descurc :)
         Pentru că nu-mi permit să lucrez în salturi, caut să menţin o oarecare curăţenie a casei în tot timpul anului. Inspectez periodic apartamentul şi acţionez acolo unde  mi se pare că e în neregulă. E destul de greu pentru că trebuie să fac asta ţinând ritmul cu celelalte îndatoriri zilnice, care nu suferă amânare. Am consultat-o şi pe Fly Lady de la care am învăţat anumite lucruri utile. Uneori, însă, pare ineficientă pentru familia mea.
        Am înţeles că noţiunea de curăţenie, aşa cum am învăţat-o de la mama este cu mult mai cuprinzătoare decât ceea ce voi reuşi eu să realizez la mine acasă. Spăl geamurile? În aceeaşi zi sunt pline de urme de năsucuri şi degeţele. Până anul trecut draperiile erau zilnic deprinse din câteva inele pentru că puii se ascundeau după ele. Jucăriile sunt inamicul nr.1 al ordinii la noi acasă. Un castron cu ciorbă se poate răsturna oricând pe podeaua proaspăt spălată. În sezonul virozelor digestive se vomită în pat şi pe covor fără probleme. Lista poate continua, dar nu vreau să indispun pe nimeni vorbind despre mizerie. Concluzia este că dacă perdelele n-au fost spălate, lustrele desprăfuite sau geamurile de la balcon şterse până acum, nu vom suferi prea tare dacă le rezolvăm împreună, cu mic cu mare, după Paşti.
          Mă voi axa pe cultivarea relaţiilor pozitive între membrii familiei şi pe curăţirea casei sufletului. Ce vi se pare mai rău: un aragaz nespălat sau un băiat needucat? Ferestrele murdare, sau un copil care şi-a pierdut dorinţa de comunicare cu părinţii? Deşi nu sunt elemente contradictorii, grija pentru copii şi grija pentru casă rivalizează atunci când e vorba de timp. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu cum vom da răspuns pentru comorile pe care ni le-a dat în grijă? "Unde erai când copiii tăi hoinăreau pe stradă şi învăţau cum să fie necinstiţi sau să vorbească murdar, întinându-şi sufletele?" " Doamne, am fost prea ocupată să fac ordine, să lustruiesc mobila, să fac prăjituri. Am cea mai curată casă din cartier!" Să nu uităm că lucrarea noastră prioritară ca mame este naşterea şi creşterea de prunci. Casa este doar spaţiul în care se desfăşoară acest proces, iar curăţenia ei nu este un scop în sine.
         Timpul pe care-l petrecem împrietenindu-ne cu copiii noştri, admirând natura împreună, citindu-le istorioare sfinte şi învăţându-i credinţa în Dumnezeu este nepreţuit. Dacă pierdem anii copilăriei, când sufletul este fără prihană, fără să reuşim să aruncăm sămânţa de care ne vorbeşte Evanghelia pe pământ roditor, mai târziu vom culege roade din spinii păcatelor copiilor noştri. Sigur, Dumnezeu poate întoarce din calea pierzării pe oricine, şi la 100 de ani, dar cu cât aceasta se petrece mai târziu, cu atât rănile patimilor sunt mai mari şi vindecarea mai anevoioasă.

10 comments:

  1. Cand citesc postarile de pe blogul acesta, majoritatea parca ar fi scrise de mine. Adica, parca le-a scris cineva care gandeste ca mine. Am intrat aici in pauza pe care am decis sa o iau dupa o zi intreaga de munca si am gasit ecoul gandurilor mele de azi.
    Am decis ca anul acesta curatenia sa o facem inainte de Saptamana Patimilor din acelasi motiv: sa avem timp sa ne ocupam de cele ale lui Dumnezeu fara probleme apoi. Oricum, inteleg perfect relativitatea curateniei intr-o casa cu copii. Inamicul principal in camera celor mari sunt jucariile, culorile care in 5 minute pot fi gasite prin toate colturile camerei, cartile si mai noiu piesele de puzzle.
    Am avut vreo catevA zile in care le-am tot amanat cand mi-au cerut sa le citesc sau sa facem diverse activitati si le-am promis ca de maine imi iau revansa si citim, exersam mana pentru scfris si facem cosulete cu puisori galbiori la lucru manual. Meniul de Pasti va fi cat mai simplu asa ca nu voi fi nevoita sa stau prea mult in bucatarie.
    In ceea ce priveste curatenia, inainte sa am copii eram destul de fixista si mi-a fost destul de greu sa ma acomodez la noul aspect al casei. Tipam din orice si ma enervam cand gaseam ceva insirat. Pana la urma am ajuns la concluzia sotului ca o casa nu trebuie sa fie farmacie, ci un mediu primitor pentru copii.

    ReplyDelete
  2. Ecaterina, uite un articol care cred ca-ti va placea si care, poate, te va ajuta - mai ales ca este vorba despre o preoteasa care are multi copilasi:
    http://slujireapreotesei.blogspot.com/2011/04/sa-fii-casatorita-cu-un-preot-este-cu.html

    ReplyDelete
  3. Mai ales ca in aceste saptamini copiii au vacanta, nu mi-as putea ierta ca tocmai acum sa ma ocup de curatenie mai mult decat de ei. Avem si noi mai mult timp impreuna.

    Si eu sunt genul care se enervează când vede dezordine. După câţiva ani de casatorie am reusit să înţeleg că nu durează mult să le pui pe toate la loc (cu ajutorul picilor) cu pace. Vor avea amintirea şi modelul unei mame blânde (chiar dacă pe dinăuntru nu suntem ciar aşa)

    ReplyDelete
  4. O cunosc şi eu pe matushka Anna şi o îndrăgesc.

    Chestia cu sandwich-ul la prânz în neamul nostru de ciorbari şi supişti convinşi nu e admisibilă :) Gătitul ocupă ceva timp oricărei gospodine din ţara noastră "în curs de dezvoltare". Şi asta nu cred că-i rău.

    ReplyDelete
  5. Ai dreptate! N-aş vrea să fiu în pielea ta :) !!!

    ReplyDelete
  6. Mă simt excelent în pielea mea, dacă fac ceea ce trebuie.

    ReplyDelete
  7. Da, gatitul ocupa o mare parte din timpul zilnic al unei mame, mai ales daca este preocupata sa le asigure o hrana cat se poate de sanatoasa. Uneori nu iti dai seama cum trece timpul in bucatarie. Daca ar fi sa avem disponibilitate financiara ca sa platim o femeie, in niciun caz nu as plati-o ca sa se ocupe de copii ci ca sa se ocupe macar de masa de pranz. Dar sa gateasca dupa regulile mele, fara adaosuri inutile pentru gust. Timpul petrecut alaturi de copii e cel mai pretios si roadele nu se lasa mult asteptate.

    ReplyDelete
  8. Exact aşa am convenit şi eu cu doamna care mă ajuta (de când am rămas însărcinată cu al 4lea copil până acum 2 ani am angajat o femeie să mă ajute): să se ocupe de menaj, gătit, nu de copii. Şi totuşi, faptul că a fost în casă, pe lângă noi a influenţat puţin şi copiii. Acesta este unul din motivele pentru care am renunţat la ea. Al doilea a fost cel financiar; oricum o plăteam puţin (pentru 4 ore cât stătea la noi, 2 000 000 lei vechi) dar nici atât nu ne mai puteam permite.

    ReplyDelete
  9. Acestea sunt motivele care ma impiedica si pe mine, desi, cand voi fi din nou insarcinata ideea aceasta va prinde iar contur in mintea mea. Am sarcinile destul de dificile, vomit si daca mananc covrigi (mai aleas la a treia fetita) si daca simt cel mai mic miros de mancare e dezastru. Nu vreau sa imi amintesc ce mancau cele doua fetite in timpul celei de-a treia sarcini ca imi vine sa plang. Pana cand venea sotul meu acasa mancau pufuleti si mere. El era mai mereu plecat in perioada aceea ca era biserica in constructie si cateodata isi rupea din timp sa vina acasa sa le dea cate o ciorba pregatita de cate cineva ca eu nu puteam. El nu stiu ce manca si cum, pentru ca eu cum intram in bucatarie era dezastru. Ma rugam doar la Dumnezeu ca fetele sa nu ramana cu probleme de sanatate in urma unui astfel de "tratament". Acestea sunt momente in care o femeie in casa pentru a le gati si pune masa mi s-ar parea o binecuvantare.

    ReplyDelete
  10. Secret: respiraţia orală te ajută să supravieţuieşti :) Altfel mori cu zile.

    ReplyDelete